Îngeri cu suflete de catifea

Când eram copil urmăream un desen animat în care personajul principal avea, printre alte puteri, puterea de a se face invizibil printre oameni. Dispărea și reapărea printre oameni oricând dorea el și asta mi se părea o super putere pe care mi-o doream să o am și eu, atunci. Nu a trebuit să treacă mulți ani până să înțeleg că a fi invizibil nu este o putere și nici o capacitate aducătoare de împlinire. Am învățat că a fi vizibil, a fi observat de către ceilalți, a fi luat în considerare însemna adevărata putere și împlinire.

Toți tânjim și toți ne dorim ca să fim remarcați; este o nevoie de bază a ființei noastre încă de când ne naștem și până inima încetează să mai bată. A fi tratat ca și cum nu ai exista în familia ta, între colegii sau prietenii tăi, în societate, este una dintre cele mai crunte ofense aduse unui suflet. Această raportare ne cauzează o mulțime de probleme interioare și exterioare: tristețe, anxietate, depresie, revoltă, acțiuni vătămătoare propriei persoane și altora, ideații suicidale și tentative de suicid, unele chiar finalizate în sensul acesta, din păcate. A fi tratat ca invizibil este dezumanizant: părerile tale nu contează, punctul tău de vedere este ne băgat în seamă, bucuriile nu sunt împărtășite, durerile tale nu trezesc empatia nimănui, talentele tale sunt ignorate. Fiecare om înflorește când are parte de respect, validare, apreciere, încredere, simțământul că are o contribuție, și mai ales atunci când este iubit.

Ceea ce mi se pare interesant dar și ciudat în același timp (și ar trebui să ne dea de gândit asta) este că cea mai mare parte dintre  lucrurile de care beneficiem în viață, ne sunt oferite de către oamenii invizibili. Acei oameni pe care deși îi vedem, îi ignorăm sau îi tratăm, uneori, cu lipsă de respect. Într-un mod ciudat, poate chiar anormal, foarte mulți dintre noi apreciem vedete pe care nu le știm decât la televizor și care nu fac și nu vor face nimic pentru noi, dar uităm să spunem un “Mulțumesc!” sau să încurajăm pe cei care ne servesc la magazine, restaurante, la diverse ghișee, etc. Ne grăbim să prindem un autograf sau să facem o poză cu un anumit politician, sau o persoană publică importantă care trece prin apropierea noastră și care ne va uita în secunda următoare, dar ne este rușine să schimbăm două vorbe cu cei care ne mătură orașul sau ne golesc tomberoanele.

Ah și câte s-ar mai putea spune la acest capitol! Am putea vorbi despre părinții uitați prin cătune care încă ne mai trimit alimente BIO de la țară, despre dascălii dedicați care ne ajută să ajungem oameni la vedere, despre chelnerii amabili pe care îi trimitem și îi chemăm pentru orice fleac fără să le lăsăm un semn fizic de mulțumire.

Remarcăm freza nouă a șefei și trecem cu vederea să facem un compliment propriei soții pentru mai proaspăta ei coafură. Ne comparăm soții cu unii mai romantici, mai elevați intelectual sau mai cu bani, dar nu apreciem onestitatea, dedicarea și eforturile susținute ale propriilor soți de a ne oferi o viață cât se poate mai bună. Uneori, ca și părinți lăudăm prestația la un instrument al altei fetițe sau băiat și nu prea ne dovedim interesați de proiectul foarte reușit la desen al propriului copil.

Atunci când suntem invizibili pentru alții, cumva, mai ales pentru cei care contează pentru noi, încetăm să mai fim persoane, ființe umane valoroase. Devenim produse, mijloace, decoruri, piedici, bunuri de consum, obiecte dispensabile, numere, sclavi, etc.

Personajul pe care îl propun în acest articol este unul care se încadrează foarte bine profilului descris mai sus. Abia dacă ne mai amintim sau îi știm numele. Deși a locuit împreună cu una dintre cele mai importante familii ale vremii de atunci, statutul pe care îl avea în această familie era acela de sclavă. Da, este vorba despre o femeie, o roabă, o achiziție a acestei familii bogate și influente. Neiubită, trecută cu vedere, un robot domestic, un animal de povară, o slugă fără drepturi a cărei viață depinde de decizia stăpânilor ei. Nu este trecută printre femeile virtuoase, nu a făcut fapte eroice, nu a scris vreo carte, nu știu ca cineva să scrie o carte despre ea sau un cântec, și nici pe cineva să-și numească fetița după numele ei. Nu a avut școală, nu a avut influență și nici nu a fost trecută printre femeile importante ale istoriei. Persoana ei nu era remarcată, nici un bărbat nu s-ar fi ridicat înaintea ei să-i ofere locul. Ea este o invizibilă, o ființă fără personalitate și fără posibilitatea de a-și spune punctul de vedere. Numele ei este Agar.

Cine este Agar? Dacă nu ești familiarizat cu istoria iudaică sau cu istoria biblică, este foarte probabil că nu ai mai auzit numele ei. Dar cred că ai auzit de Avraam, omul din care își trag rădăcinile cele trei mari religii: iudaism, islamism și creștinism. Sute de mii de cărți, articole sau predici au fost scrise și expuse despre el și credința lui, despre soția lui Sarai și băiatul, Isaac, născut printr-un miracol divin. Ei bine, Agar a fost sclava Sarei. Familia lui Avraam și a Sarei trecea printr-o criză deloc ușoară, infertilitatea Sarei. Dumnezeu îi promisese un neam mare lui Avraam, drept răsplată pentru credința sa, dar anii treceau și copiii nu apăreau. Mai exista o soluție de forță majoră, după socotelile lor, pe care Sarai o găsește ca fiind bună și asta o includea și pe Agar, Destinul Agarei se schimbă peste noapte atunci când Sarai decide împreună cu Avraam că o vor folosi ca mamă surogat. Fără drept de alegere, Agar trebuie să se conformeze și va rămâne însărcinată cu Avraam. Văzându-se însărcinată și fiind de drept, cea de-a doua soție a lui Avraam, deci trecută pe numele lui, Agar începe să o trateze cu superioritate pe prima doamnă, Sarai. Tinerețea ei, fertilitatea ei și copilul lui Avraam din pântecul ei, erau atuurile pe care le flutura prin fața stăpânei ei de aproape 80 de ani și stearpă.

Acest comportament o irită la culme pe Sarai, motiv pentru care o va abuza pe Agar până când acesta decide să plece de la stăpânii ei. Pe drumul ei pribeag, Agar întâlnește un înger care o trimite înapoi și îi cere să fie supusă asigurând-o că băiatul va ajunge să întemeieze un neam foarte mare. Așa s-a născut poporul arab și islamul.

Este plăcerea mea să descoperim lecții pline de valoare din această istorie importantă. Te invit împreună cu mine să descoperim lecții valoroase din acest poveste de demult. Ne vom extrage învățămintele parcurgând împreună textul biblic așa cum îl găsim în prima carte a Scripturii, la Geneza capitolul 16.

Conformism este un alt nume pentru sclavie.

“Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, si a dat-o de nevasta barbatului sau, Avram…”

Sclavie este unul dintre cele mai repugnante cuvinte. Când îl auzim ne gândim la oamenii din trecut despre care am citit în istorie și care era tratate mai râu ca animalele. Ne gândim la privarea de orice fel de libertate, la imposibilitatea de a face ce îți dorești sau place, la faptul că viața ta depinde de emoțiile fluctuante ale celor care te dețin. Sclavia înseamnă abuz, depersonalizare, dezumanizare, insignifianță. Sclavia este o stare de care să fugi, pe care să o să eviți, și de care nimeni nu vrea să aibă parte.

Și totuși, există o mare mulțime de sclavi astăzi, de fapt cea mai mare parte a oamenilor liberi, sunt sclavi.

De fiecare dată când dai vina pe altcineva pentru comportamentul tău nepotrivit, esti un sclav. De fiecare dată când învinuiești pe alții pentru lipsurile tale, pentru visurile tale sfărâmate, pentru eșecurile tale, pentru mariajul tău terminat, sau pentru orice altceva, ești un sclav. Înseamnă că ai renunțat să mai gândești cu mintea ta, ai renunțat la emoțiile tale pozitive în schimbul celor negative exprimate de alții, ai renunțat să mai lupți pentru drepturile tale, ai ascultat vocile celor care spuneau că “nu se poate, nu merge, vei eșua”. Când ai făcut toate acestea, te-ai lăsat condus, manipulat și ai acceptat ce alții au gândit și dorit pentru tine.

Gândește-te câți te-au controlat în ultimele zile? Indiferența soțului care te-a făcut să țipi la el, aroganța soției care te-a făcut să o jignești, ignorarea adolescentului care ți-a pornit criza de nervi? Nu uită că cine controlează emoțiile tale, controlează viața ta. Cine controlează mintea ta, deține controlul destinului tău.

Să ne amintim că Dumnezeu ne cere supunere doar față de bine, adevăr și dragoste pe care El Însuși le întruchipează. Ne cheamă la ascultarea față de El,  dar niciodată nu se interpune liberului arbitru.

Una dintre cele mai importante puteri care ne-au fost date este și cea asupra propriului destin. Nimeni nu te poate duce în Rai sau iad decât cu consimțământul tău. Nu poți învinui pe nimeni, într-un final, pentru că nu ai devenit ceea ce ai fost creat să devii.

Sunt o grămadă de doritori să te controleze: media, internetul, rețelele de socializare, companiile de produse, guvernele, băncile, biserica, prietenii, familia. Fiecare în felul lor vor să te conformezi gândirii lor, iar dacă nu faci vor încerca să îți aducă vocea la tăcere, să te excludă din cercurile lor, să te izoleze, să te declare ca fiind periculos pentru restul. Un sclav este oricine și-a pierdut sau cedat puterea și independența.

Sarai a decis ca Agar va face ce zice ea, iar Agar a trebuit să se supună pentru că nu avea puterea să decidă pentru ea și viitorul ei. Agar a trebuit să se culce cu Avraam fie că i-a plăcut sau nu, a fost nevoită să se lase tratată ca un incubator uman pentru că era o sclavă.

Sarai a decis pentru ea dar și pentru Avraam. Și atunci când alții îți decid destinul, nu poate ieși bine pentru cel care acceptă. Sarai a deschis o cutie a pandorei prin această decizie a căror consecințe încă se resimt și azi destul de puternic. Vreau să înțelegem că nici măcar Satana nu a forțat-o pe Sarai să facă asta. De prea multe ori dăm vina pe diavol pentru alegerile noastre greșite. Satana nu poate alege pentru noi, noi alegem pentru noi după scenariul care ni se pare cel mai bun pentru noi. Îl alegem pe el ca țap ispășitor pentru că ne place să acuzăm mereu pe cineva pentru că ceva nu ne-a mers bine. Vrem să avem adesea un obiect al criticii, al acuzării și aruncării responsabilității. Acuzăm pe oricine numai să nu ne asumăm personal ceea ce facem greșit. Dar mai devreme sau mai târziu, (și e mai bine mai devreme decât mai târziu) trebuie să ne uităm și la degetele care se îndreaptă spre noi, recunoscând că noi suntem cei care am decis greșit, că și din cauza noastră merge relația cum merge, că și noi suntem responsabili pentru o criza sau alta.

Așadar, Sarai o aruncă pe Agar în brațele soțului ei și așteptările ei sunt optimiste, se pare. Gândește că totul va ieși cum a plănuit. Sclava va purta copilul lui Avraam, îi va fi luat, apoi, și crescut de Sarai ca și cum ea ar fi mama ei. Copilul îi va spune “mama” Sarei, Agar va spăla scutece și va face mâncare iar Sarai împreună cu Avraam vor trăi împliniți văzând cum se împlinește promisiunea lui Dumnezeu de a face din Avraam un neam foarte mare.

Doar că nu iese conform planului. Dintr-o dată, după ce pântecul ei începe să prindă rotunjimi, atitudinea Agarei începe să se schimbe și ea.

Mândria merge înaintea pierii!

“Când s-a văzut ea (Agar, n.a.) însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa.”

Dintr-o dată, femeia care era invizibilă, care stătea în umbra existenței stăpânei ei, ajunge să se semețească și să încerce să o eclipseze. Agar nu se mai simțea sclava Sarei ci a doua soție a soțului ei. Era a doua doamnă a lui Avraam și se socotește ca fiind singura care poate să scoată din rușine pe marele părinte al credinței, singura care poate face ca promisiunea divină să se întâmple. Cea care a suferit din cauza lipsei de atenție, devine centrul atenției. Cea care nu a fost apreciată, ajunge să fie cea mai complimentată de femeile tribului. Cea care nu a fost văzută pentru ceea ce este și poate deveni, ajunge să obnubileze pe cea care nu a putut să iasă în evidență aducând pe lume un copil. Cea care nu-și ridica ochii din pământ înaintea stăpânei ei, ajunge să o privească de sus pe acesta.

Dă unor oameni poziție, plăceri și posesiuni și vei vedea adevărata lor față. Nici una dintre acestea nu schimbă omul, ci arată ce este în el de fapt. Cei care ocupă o poziție și îi tratează pe cei de sub ei cu inferioritate, dovedesc că ei la rândul lor au suferit de acest complex de inferioritate care încă îi macină.

Ei cred că prin superioritate tâmpă și aroganță vor putea să-și răzbune sau să-și vindece traumele trecutului. Nimic nu este mai repugnant decât ca un om ordinar să ajungă în poziții extraordinare, ca un om fără caracter să ajungă într-o post care necesită pe cineva de caracter.

Împăratul Solomon scria despre aceste aspecte cu peste 3000 de ani în urmă și cred că este și va fi o realitate tot timpul valabilă: “Din cauza a trei lucruri tremură pământul, chiar patru îi pot clătina temeliile: un slujitor care ajunge rege, un nebun care se îmbogățește, o femeie ușoară care se mărită într-o familie respectabilă și o roabă care‑i ia locul stăpânei sale.” (Proverbe 30, 21-23, NTR, MSG). Aceste concluzii ale înțeleptului Solomon nu trebuie privite ca fiind părtinitoare, denigratoare sau instigatoare la dispreț pentru cei din pătura socială mai joasă. Ele descriu, pur și simplu, realități de necontestat ale tuturor timpurilor, cu toate că nu le putem aplica în mod absolut la oricine face din categoriile amintite. Cei vizați aici sunt parveniții, cei care sunt catapultați, din diverse motive, de la condiția precară pe care o aveau spre culmi ale prosperității la care nu au contribuit și nici nu au fost educați să le administreze. Toate aceste zone înalte despre care vorbește Solomon: regalitatea, bogăția, familia respectabilă, rangul, necesită o educație, un drept care se câștigă, un drum care trebuie parcurs în timp, o mentalitate care trebuie educată.

Parveniții au, în general, niște traume majore trăite în prima perioadă a vieții, tulburări de personalitate îngrijorătoare, labilitate psihică și o mare dorință nesănătoasă de afirmare. Pozițiile în care ajung, abundența în care aterizează, bunul nume de care se lipesc, sunt folosite pentru a-și răzbuna trecutul prin fapte de mojicie față de semenii din prezent. Statutul, averea, puterea, te pot ridica pe piedestaluri râvnite sau poate nici măcar visate, dar nu-ți conferă calitatea de om deplin, de caracter, dacă nu le-ai avut anterior. Ieșirea bruscă din obscuritate la lumina reflectoarelor, orbește, iar viteza supersonică spre altitudine după ce ai zăcut în orizontalitate și platitudine, dăunează grav echilibrului.

Agar, fără a o judeca, este tipologia parvenitului. Ea ajunge din postura de sclavă la rangul de soție al bogatului nobil, Avraam, și purtătoare de neam fără de număr, după cum a fost rostită făgăduința divină. Și toate acestea, peste noapte. Poziția pe care o capătă și așteptarea însemnată pusă pe umerii ei, o face să-și arate adevărata față, acea a disprețului purtat față de Sara, poate chiar din ziua când i-a fost dată ca și dar de către împăratul Egiptului. Un slujitor care ajunge rege, va trata pe supușii să cu aceeași apăsare cu care el a fost tratat când era un sclav. Un om  fără minte care se îmbogățește peste noapte se va folosi de banii lui ca să se răzbune pe bogații care nu l-au băgat în seamă. O femeie ușoară care se căsătorește într-o familie repectabilă, va trata familia și valorile ei cu dispreț, luptând să le distrugă. Iar o roabă care ajunge la rangul stăpânei sale, va lupta să o declaseze prin dispreț încercând să o doboare, la fel cum a făcut Agar.

Convingerea mea este că pentru orice fel de succes trebuie să te pregătești mai întâi.

Cine crede că locul lui este sus, trebuie să treacă mai întâi prin școala celui umil, așa după cum Iisus Hristos cuvânta: “Cine vrea să fie cel dintâi, să fie slujitorul tuturor”. Cine își propune și luptă pentru a face avere trebuie să fie un altruist, cu veleități filantropice, să aibă în vedere nu doar propriul interes, ci și binele celor care nu vor putea să se ajute la nevoie.

Ai grijă cum îți exerciți puterea!

“Avram a răspuns Saraiei: “Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.” Puterea este un privilegiu în mâna celor înțelepți, dar deosebit de periculoasă în mâna celor instabili emoțional, mânați de răutate, invidii, gelozii și total ne școliți în poziții de superioritate. Atunci când Dumnezeu îți dă putere asupra cuiva și prin puterea ta poți influența viitorul ori destinul cuiva, trebuie să ai grijă cum o exerciți. Puterea care ți-a fost dată nu este niciodată pentru interesul propriu, pentru ca să ajungi la scopurile egoiste sau pentru a subjuga pe cineva în vreun mod. Puterea care ți-a fost dată este un privilegiu dar si test divin. La final, vom fi judecați fiecare și cu privire la cum ne-am manifestat autoritatea, puterea și influența față de semenii noștri.

Primul context unde ni se oferă puterea este în relațiile de familie. Bărbatul este capul familiei iar puterea care i se dă nu este una de dictator, ci de protector al soției și copiilor săi. Soția are un rol important în educarea copiilor și acest rol care implică autoritatea, trebuie manifestat în deplină responsabilitate, știind că fiii și fiicele sunt darurile lui Dumnezeu. Despre modul în care trebuie gestionată puterea în familie, nu găsesc un mai profund, inspirat și cuprinzător rezumat decât cel al sfântului apostol Pavel: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica. Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să-și respecte bărbatul. Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – “ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Epistola către Efeseni).

Al doilea este în relațiile externe familiei, în situații colegiale și de muncă. Același apostol Pavel, în aceeași epistolă, scrie mai departe și despre acest pol de poziție: angajat – angajator și angajator – angajat: “Slujitorilor, ascultați cu respect de stăpânii voștri pământești, fiind întotdeauna cu luare aminte față de ascultarea adevăratului stăpân, Hristos. Nu faceți ceea ce aveți de făcut doar ca să treacă ziua, ci lucrați din toată inima, așa cum slujitorii lui Hristos fac ceea ce Dumnezeu dorește să faceți. Și lucrați cu un zâmbet pe buze, cu bucurie, ținând cont întotdeauna că, indiferent cine dă ordinele, îl slujiți cu adevărat pe Dumnezeu. O muncă bună vă va aduce o plată bună de la Maestrul divin, indiferent dacă este angajat sau stăpân. Și voi stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei. Fără abuz, vă rog, și fără amenințări. Tu și slujitorii tăi sunteți amândoi sub același Maestru din ceruri. El nu face nicio distincție între tine și ei.”

Puterea este, repet, o profundă responsabilitate cu consecințe nu doar vremelnice, ci eterne. “Cu i se dă mult, i se cere mult”, spunea Isus Hristos. Ea trebuie exercitată doar spre binele celor care sunt  subiectele puterii. Puterea nu se folosește pentru a te răzbuna pe cineva, pentru a denigra, a exercita presiuni și amenințări. Puterea trebuie să protejeze pe cei slabi, să ridice pe cei căzuți, să salveze pe cei în derivă, să întărească pe cei slabi, să facă dreptate celor abuzați. Puterea este una dintre cel mai nobile moduri de a-ți manifesta dragostea față de semenii tăi, dar pe mâna cui nu trebuie, este o armă de distrugere în masă. Cred că nu există a agenda a puterii și autorității ca și cea prezentată și practicată de către cea mai mare Puterea a universului, Dumnezeu Iisus Hristos:

“Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
căci Domnul M‑a uns (mi-a dat autoritate, notă personală)
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M‑a trimis să‑i vindec pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea
și celor legați – izbăvirea,
să proclam anul de îndurare al Domnului…
să‑i mângâi pe toți cei ce bocesc,
să‑i întăresc pe cei ce bocesc în Sion –
să le dau coroană în loc de cenușă,
uleiul bucuriei în locul bocetului,
mantaua laudei în locul duhului mâhnit.”

Când ai putere, trebuie să fii foarte atent la deciziile tale pentru că ele salvează sau pun în pericol vieți. Sarai nu a fost pe deplin conștientă de asta, se pare. Atitudinea semeață a Agarei a stârnit în Sarai resentimente, indignare, repulsie care s-au exprimat prin abuz. Furia Saraiei trebuie să fi fost destul de puternică devreme ce Avraam a decis să nu se implice în conflict, deși avea autoritatea necesară și interesul vădit (fiul lui din pântecul Agarei) să acționeze obiectiv și cu înțelepciune.

Sunt contrariat de ceea ce se întâmplă în familia Lui Avraam după ce acesta îi dă mână liberă Saraiei asupra Agarei: “fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea, și Agar a fugit de la ea”. De ce a face rău ajunge să fie o plăcere pentru cineva, oricare ar fi motivul? De ce să te răzbuni pe ceva ce tu ai provocat în primă instanță? De ce asumarea propriei greșeli sau a propriului eșec este atât de dificil? Oare răzbunarea Saraiei pe Agar nu era de fapt răfuirea pe care o avea cu propriul interior dar a cărei consecință nu a fost în stare să o suporte și a aruncat-o asupra Agarei?

Ceea ce face Sarai cu Agar este un tipar general repetitiv al majorității oamenilor din toate timpurile. Oamenii nu se respectă unii pe alții, oamenii se invidiază unii pe alții, râvnesc la ceea ce au ceilalți, trec fraudulos peste granițele relaționale stabilite, oamenii greșesc adesea lamentabil și caută, aproape întotdeauna, un țap ispășitor. Unii oameni cred că sunt mai egali decât alții, se folosesc de alți oameni pentru propriul beneficiu, oamenii uită că fiecare om are dreptul la libertate, exprimare, de a spune NU, la gândi cu mintea lui, de a greși, de a nu fi judecat, de a fi respectat și valorizat.

Măreția unui om, cred eu, se dovedește când are puterea asupra unui om mai slab, vulnerabil.

Caracterul unui om se testează și atunci când ai puterea să răspunzi cu răutate la răutate, dar alegi, în schimb, răspunsul bunătății față de răutate. Când a răni este o plăcere înseamnă că în inima agresorului este o rană mai veche provocată de un abuz sau a alt tip de suferință din trecut. Oamenii răniți, rănesc la rândul lor. O persoană care produce durere și găsește plăcere în aceasta, relevă că interiorul ei poate fi o anticameră a unui iad greu de îndurat. Sau poate fi un vulcan de frustrări, de nemulțumiri, presupuse nedreptăți ale vieții despre care persoana crede că s-au abătut intenționat sau au fost îngăduite de forța divină să vină peste ea. Deși putem și trebuie să fim empatici față de suferința psihică a Saraiei de a nu putea avea copii, ori cu indignarea că a fost tratată cu dispreț de roaba ei Agar, totuși, nimic nu justifică răutatea și abuzul asupra roabei sale.

Ceea ce este important să conștientizăm fiecare este faptul că toți avem potențialul de a da putere agresorului sau abuzatorului din noi. Dacă am fost abuzați în copilărie, dacă în familia din care provenim au fost violențe verbale sau fizice, dacă nu am fost validați și apreciați, dacă părinții ne-au ignorat, au absentat o parte din copilăria noastră sau am trăit în familii dezbinate, atunci este foarte posibil că am acumulat răni sufletești puternice, am învățat tipare de gândire și  comportamentale greșite care ne pot clasa atât în postura de victime, cât și poziții de agresori/abuzatori.

Deși într-un spațiu redus, aș dori, totuși, să creionez un profil al abuzatorului ca să descoperim câteva dintre cauzele pentru care cineva găsește plăcere să facă rău cuiva.

Una dintre caracteristicile abuzatorilor este incapacitatea de a rezolva probleme. Inflexibilitatea lor cognitivă îi împiedică să învețe sau să găsească soluții la problemele lor. Acest lucru se poate datora faptului că ei gândesc în termeni dihotomici la extreme, o gândire în alb sau negru, bine – rău, ori – ori.  Nu există o măsură intermediară, nu există flexibilitate sau linie de mijloc. Această gândire rigidă conduce la dificultăți la nivel relațional și comportamental. În conflicte sau păreri contrare, persoanele cu acest tipar de gândire nu vor ceda la părerile lor, fiind în stare să meargă la atitudini și manifestări extreme pentru a-și impune punctul de vedere sau dreptatea proprie la care țin orbește. Pentru a obține ce își doresc sunt gata să abuzeze psihic, verbal sau chiar psihic. Abuzatorul are o toleranță scăzută la frustrare, reacționează imediat, ia totul personal  și interpretează aproape totul ca atac la persoană.

Pe de altă parte, abuzatorii sunt persoane cu respect sau stimă de sine, scăzut.

Copilăria lor a marcat dezvoltarea sănătății emoționale. Prin urmare, profilul psihologic al unui abuzator evidențiază o lipsă semnificativă a stimei de sine. Această lipsă de respect și iubire pentru sine poate fi cauza sau consecința abuzului. Desigur, acest comportament nu este justificat în nici un caz. Problema este că ei nu sunt conștienți de lipsa lor de respect de sine. Și în loc să încerce să-și îmbunătățească stima de sine, ei aleg să adopte o atitudine pasiv-agresiv în toate domeniile vieții lor.

“ Îngerul Domnului a găsit-o…”.

Îmi place enorm de mult acest cuvânt “a găsit-o”. Este de o încărcătură psihologică și emoțională deosebită pentru că “a găsi” este de fapt o consecință a unei acțiuni de dinainte, premeditate, intenționate și anume, “a căuta”. Când cineva te găsește înseamnă că a plecat în căutarea ta. Răutatea alungă, invidia separă, ura face ca inimi să se piardă, dar dragostea pleacă în căutarea celor alungați, îndepărtați, risipiți, pierduți și îi găsește. Nici unul dintre cei care pleacă ori se pierd nu-și dorește să fie lăsat în rătăcirea sa. Undeva în adâncul fiecăruia dintre noi, tânjim după această manifestare sublimă a dragostei: să fim căutați și găsiți.

Dincolo de orgoliile noastre mari și atitudinile de inimă dură, există o mare sensibilitate care este arestată de mândria tâmpă. Toți oamenii sunt sensibili, cu suflete în care reverberează emoții alese; nu toți, însă, au curajul să atingă strunele sufletelor lor concertând pe acorduri de empatie, altruism, bunătate și dragoste. Dintr-un soi de rușine pe dos și lipsă de înțelepciune, preferăm ca oamenii să ne cunoască mai degrabă prin ceea ce nu ne caracterizează ființa profundă: respingere, duritate, insensibilitate, voci ridicate, rigiditate, etc. Ne temem, avem simțământul că ne facem de râs dacă dezvoltăm, manifestăm și excelăm în emoțiile calde, pozitive, înalte. Spunem adesea că lumea este un loc dur și trebui ca și noi să fim duri. Nimic mai greșit. Lumea este dură pentru că este formată din oameni care par duri, când de fapt ei sunt răniți, cu dureri sufletești cronice, care tânjesc să fie găsiți de părinții din cauza căruia au plecat, de copiii care le-au întors spatele, de fratele sau sora care i-au trădat. Iată, așadar, drama noastră: ne simțim pierduți  în lumea asta și am început să credem că nimeni nu ne mai caută, că nu există nimeni căruia să îi pese îndeajuns de noi ca să ne recupereze. Și de aici încep frustrările, strigătele surde ale inimii și revoltele interioare și exterioare.

Unul dintre profeții evrei de dinainte de Iisus Hristos, prevedea una dintre cele mai mari revoluții al omenirii, revoluția relațională. Iată profeția sa: “El (adică mesagerul de la Dumnezeu) va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor…”. Blestemul oamenilor este înstrăinarea, depărtarea inimii de către inimă, răcirea cămărilor sufletului, renunțarea la a mai fi împreună. Ruperea blestemului se face prin alipirea inimilor vindecate de pietrificarea lor

Ceea ce i s-a întâmplat Agarei, căutarea și găsirea, este ceea ce ne vindecă de rătăcirile noastre, de tristețea noastră interioară, de sentimentul că nimănui nu-i pasă, că nimeni nu ne vede. Nu știu dacă Agar a vrut să fie căutată și găsită de Sarai, dar este prea posibil că își dorea ca măcar Avraam să o fi făcut-o deoarece copilul lui era în pântecul ei. Uneori nu ne caută cei care ne-au pierdut sau cei de la care am plecat, dar sunt șanse să fim găsiți de oameni cărora le pasă de noi, oameni pe care mai târziu îi numim îngeri. Este posibil ca soțul care te-a alungat de acasă prin abuzurile lui, să nu te mai caute vreodată, dar este posibil să fi găsită de cineva căruia îi pasă cu adevărat de tine. Este posibil ca soția care te-a părăsit să nu mai dea vreun semn că te-ar dori înapoi, dar poate fi altcineva care să îți dăruiască respectul pe care îl meriți. Este posibil ca părinții care te-au abandonat sau te-au dat spre adopție să nu te caute niciodată, dar vei întâlni inimii care te vor să faci parte din ele. Nu-ți pierde încrederea în tine doar pentru că alții au făcut-o, chiar dacă a fost și vina ta! Nu te simți fără valoare din cauză că ai fost tratat ca fiind un nimeni! Nu-ți fereca definitiv sufletul din cauză că cei care au fost înainte acolo, au vandalizat totul și au plecat. Nu renunța să iubești și să te lași căutat de iubire din motivul că ai avut persoane care nu au știut să te iubească! Fii mereu deschis pentru minuni, așteaptă să fii vizitat, de ce nu, chiar de către îngeri sau Dumnezeu Însuși.

A fost găsită într-un moment în care ea se simțea singură, lipsită de perspectivă, viitor și valoare. Ceea ce nici ea nu mai vedea în ea însăși, Îngerul a văzut. Singurătatea ei a fost alungată prin prezența sa angelică, perspectiva i-a fost trasată prin ceea ce i-a cerut să facă, viitorul i-a fost și el prezis, iar valoarea i-a fost confirmată prin destinul cu care era însărcinată. Nu renunța la tine chiar și atunci când alții renunță la tine. Nu este vina ta că nu au văzut valoarea pe care o deții în ciuda aparențelor. Chiar și atunci când ești gata ca tu însuți să renunți la tine, amintește-ți că Cineva acolo Sus nu o face iar dacă va fi nevoie va trimite și după tine un înger să-ți reamintească cine ești și ce destin porți în tine.

“De unde vii și unde te duci?”

“Ce faci tu aici?” și aceste două întrebări existențiale au fost și sunt printre cele mai puternice dar și cele mai importante întrebări adresate omului. Ele se adresează trecutului, prezentului și viitorului fiecăruia dintre noi. Cine suntem și ce facem în prezent se datorează sau este cauzat de ceea ce s-a întâmplat cu noi în trecutul din care venim și cum ne proiectăm viitorul. Cu toate că atât trecutul cât și viitorul ne sunt distante și intangibile, ele au un efect asupra prezentului nostru care durează doar o clipă.  Un trecut în care am fost răniți ne ține debusolați  în prezent și ne umple de frici, viitorul. Pe trecut ne-am construit prezentul grăbit și în prezent ne scriem noul trecut și iminentul viitor. Viața, în esență, este construită pe trecuturi lungi, fugare prezenturi și incerte viitoruri. Având în vedere acest proces continuu de schimbare, este nevoie mereu de actualizări personale, să fim într-un permanent proces de descoperire a cine suntem. Nu putem trăi împlinitor și abundent frugalitatea prezentului dacă suntem bântuiți de fantomele trecutului.

Prezentul poate fi o cetate de scăpare, un pământul al făgăduinței doar dacă decizi să te detașezi de el, să faci pace cu el, ba chiar să îl înfrunți.

Agar îi răspunde îngerului, explicit și onest, la prima parte a întrebării: “fug de stăpâna mea, Sarai!” A doua parte nu are un răspuns și nici nu poate avea unul deoarece direcția spre care te îndrepți este condiționată de direcția de unde ai venit. Agar nu a plecat de acasă având în minte o destinație, ci mânată de frică, căuta doar să nu mai fie aproape de Sarai. Când fugi din   calea fricii, o vei întâlni la următoarea destinație.

Când nu vedem rezultate, după eforturile depuse, când lucrurile nu ne ies cum ne dorim și la timpul pe care îl dorim, avem tendința de a îngropa problema, sperând că vom reuși să scăpăm de ea dacă nu îi acordăm nicio atenție, dăm vina pe circumstanțe sau pe oameni. Acest lucru ne mângâie temporar, deoarece vina este acum asupra a ceva care ne depășește, exterioară nouă, care nu se află sub controlul nostru și acest lucru ne oferă exact un sentiment de ușurare.

A fugi de problemă îți oferă un sentiment temporar de confort – că monstrul nu te mai poate vedea, sentimentul că ai scăpat de pericolul în care ai fi putut fi. Dar a fugi de problemele tale este o cursă, pe care nu vei câștiga niciodată. Pentru că într-o zi, indiferent cât timp a trecut de la situația problematică sau cât de departe ești de locul unde au apărut problemele, va trebui să te descurci cu ele; va trebui să le înfrunți și să le scrii un final.

Atunci când fugi de toate problemele tale, te alegi cu mult mai multe, apoi.  Cu cât fugi mai departe de problemele tale, cu atât mai departe fugi de tine. Și cu atât devine mai greu să găsești în cele din urmă drumul înapoi acasă.

În completarea celor mai de sus, aduc o parte din scrierea lui Radu Paraschivescu, cuvinte apărute într-un editorial Adevărul: “Trecutul este o ţară străină”. Ce spun cele cinci cuvinte? Că pentru a intra într-o asemenea ţară n-ai nevoie doar de viza memoriei. Trecutul e componenta decisivă a identităţii, un geamantan care se dilată în permanenţă, o ladă de zestre al cărei fund e clipa când închizi ochii. Se întâmplă însă de multe ori să desfaci bagajul şi să nu-ţi placă tot ce găseşti acolo. E momentul când încep operaţiunile de cosmetizare.

Iar atunci te crispezi, intri în panică şi o iei la fugă. Înţelegi, de obicei când e prea târziu, că uneori trecutul îţi prinde din urmă prezentul şi îţi pune sub semnul întrebării viitorul. Fuga de trecut e în cel mai bun caz chinuitoare. De cele mai multe ori e imposibilă, fiindcă nimic nu poate şterge monştrii interiori care ţi-au decis traiectoria. A fugi de trecut e ca şi cum ai încerca să te descotoroseşti de propria umbră, ca şi cum ai vrea să-ţi lepezi pielea. Sunt mult mai simple separările siamezilor decât despărţirile de trecut. Trecutul vine peste tine, îţi dă ghionturi, te împinge la oglindă şi te sileşte să te întrebi dacă îţi place ce vezi. E însoţitorul pe care nu poţi să-l concediezi, alaiul care nu oboseşte să-ţi fie aproape, pădurea de fantome care nu fac altceva decât să-ţi răsară în faţă: „Cucu! Credeai c-ai scăpat?”. În general, lucrurile acestea se întâmplă când te aştepţi mai puţin. Când nu te mai uiţi peste umăr şi nu mai ai motive de îndoială. Trecutul seamănă cu un controlor implacabil, care te prinde fără bilet în autobuzul vieţii şi nu numai că te amendează, dar o face în aşa fel încât să te ştie toţi călătorii. Eşti dat în vileg, făcut de ruşine, arătat cu degetul pentru un lucru pe care-l credeai definitiv îngropat.”

Înfruntă-ți problemele, nu le lăsa să te învingă!

Îngerul Domnului i-a zis: “Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub mâna ei.” Cu siguranță că ceea ce îngerul îi cere sună înfricoșător pentru că altfel spus acesta îi spune să se întoarcă iar acolo de unde a fugit. Du-te spre problemele tale, spre fricile tale, spre aceeași situație adversă din fața căreia ai fugit. Nu poți fugi toată viața de toate lucrurile care produc disconfort, de situațiile adverse, de împotriviri și de probleme. Amintește-ți că nu există nici o problemă pe care să nu o poți rezolva atâta vreme cât ai curaj și credință. Niciodată fuga nu este o soluție ci o amânare temporară a rezolvării problemei care va deveni tot mai mare de fiecare dată.

Lucrurile pe care nu le poți schimba, trebuie să le accepți așa cum sunt și să trăiești la maximul de împlinire posibil.

Îmi vine în minte suferința sfântului Pavel pentru care a cerut izbăvire lui Dumnezeu. De trei ori a insistat să fie eliberat de “țepușul din carne”, cum îl numea el, dar nu  a fost ascultat. În schimb, a primit de la Dumnezeu următorul răspuns: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Întotdeauna frica hiperbolizează problema astfel încât atunci când îți faci un inventar al resurselor de putere să ajungi la concluzia că este peste puterile tale. Adevărul este că întotdeauna poți mai mult decât crezi că poți, reziști mai mult decât crezi și vei răzbi mai ușor și mai repede decât ai prognozat.

Nu renunța pentru că este dificil, pentru că este greu! Adesea succesul și viața împlinită se ascund în spatele dificultăților iar oportunitățile se nasc în travaliul adversităților. Nimic frumos și de durată nu este ușor și nu se întâmplă peste noapte. Mai mult, aș vrea să înțelegi și să asimilezi ceea ce îți spun acum: cu cât destinul tău este mai mare, cu atât mai mare va fi împotrivirea de a-l atinge, de a-l vedea împlinit. Acolo unde ți se opune cea mai mare rezistență, trebuie mai multă persistență. Diamantul se face din cărbunele banal care este supus presiunii și timpului. Fiecare adversitate vine ca să te împingă tot mai mult spre limitele tale, și fiecare limită depășită înseamnă o zonă de creștere.

Intrând mai în profunzime, motivul pentru care fugim de problemele noastre nu are de-a face nici cu dificultatea acestora și nici cu persoanele care au contribuit la ele, în primul rând, ci are de-a face cu noi înșine. Fiecare problemă pe care o avem spune ceva despre noi, despre sinele nostru, despre temerile noastre, despre minusurile noastre, despre trecutul nostru, despre lipsa de stimă de sine, despre gândirea, mentalitatea noastră.

În cazul Agarei, atitudinea ei semeață față de stăpâna ei, Sarai, a scos la iveală rana ei de abandon, de lipsă de afecțiune, teama de a nu fi doar folosită și atât, simțământul nimicniciei pe care îl hrănea în sinea ei, precum și invidia, resentimentele pe care le avea față de stăpâna ei. Problemele pe care le cauzăm sau în care intrăm dau pe față ce este în sufletul nostru și în loc de asumare preferăm, cei mai mulți, evadarea. Problemele de cuplu, de exemplu, evidențiază lipsa comunicării eficiente, empatice, răcirea și distanțarea emoțională dintre cei doi. Certurile repetate și violențele verbale dovedesc faptul că lipsește iubirea, bunătatea, aprecierea, afecțiunea dintre cei doi. Niciunuia dintre noi nu îi place să se vadă defect și să își vadă defectele, așa se face că alegem să le întoarcem spatele, să le ignorăm sau chiar să fugim de ele. Nu ne place să abordăm problemele și pentru că, undeva în adâncul nostru, știm că suntem cauza sau complicele lor.

De aceea, soluția nu este să fugim de probleme sau trecutul nostru, ci să ne oprim, să ne întoarcem spre ele și să lucrăm la ele. Nu confruntarea cu problemele sau cu trecutul te secătuiesc sau te fac nefericit, ci tocmai faptul că fugi de ele. Energia ta se pierde pe măsură ce alergi din calea lor și nu atunci când le confrunți. Poate părea înfricoșător să iei “taurul de coarne” dar vei vedea că poți fi biruitor. Dar nu poți învinge ceea ce nu confrunți!

Recâștigă-ți controlul asupra vieții tale!

Ne confruntăm cu situații negative aproape în fiecare zi, situații care scot, adesea, ce este mai rău din noi. Ne luptăm, țipăm,  devenim rebeli și – de multe ori – acționăm fără să ne gândim. Cu alte cuvinte, pierdem controlul. Dar cu perspectiva corectă, putem vedea aceleași dificultăți și probleme la care am reacționat atât de necorespunzător într-un mod complet diferit.

Faptul că ne confruntăm cu problemele sau că fugim de ele nu depinde doar de circumstanțe. Aceste mecanisme sunt înrădăcinate într-o decizie pe care o luăm în interior, uneori inconștient.

Fără să observi, te vei găsi în mijlocul unor certuri și certuri inutile și asta nu face decât să te uzeze emoțional, uneori chiar fizic. Dar dacă privești situația dintr-o altă perspectivă, vei realiza că problemele pe care le vezi ca pe niște munți semeți nu sunt altceva decât mușuroaie de cârtiță.

Refuzul de a te ocupa de probleme te va face să pierzi controlul și îți va face tot mai dificil demersul de a găsi o soluție bună.

Opunând rezistență la lucrurile care ți se întâmplă și văzându-le ca o amenințare sau un dușman în loc de o provocare, te va face intolerant și te va împiedica să vă gândești clar, dându-ți bătăi și dureri de cap inutile.

Dar există o altă opțiune – deși este nevoie de puțină practică. Poate însemna o muncă dedicată cu sinele tău, dar merită efortul: confruntarea cu problemele? Haide să privim câteva dintre avantajele și beneficiile acestei abordări!

1. Confruntarea cu problemele produce creștere și dezvoltare personală. Rezistența la dificultăți nu te va face mai puternic. Vei pierde, inutil, energie. Instinctele primare îți vor întuneca perspectiva, vei procesa situația necorespunzător și te vei îndepărta tot mai mult de soluțiile de care ai nevoie. La urma urmei, nu câștigi nimic reacționând sau răspunzând sub presiunea emoțiilor negative! Când ești calm și relaxat, chiar dacă tot ce se întâmplă în jurul tău este un haos total, te vei gândi în mod inteligent cum să gestionezi ce se întâmplă în jurul tău. Când te oprești să respiri, soluția pare mult mai aproape. Când te confrunți cu problemele tale, crești și devii mai puternic, mai matur. Veți fi mai oțelit pentru a face față oricărei dificultăți care se va ivi în viitor, într-un mod mult mai eficient.

Numai oamenii care și-au confruntat problemele își cunosc propria forță.

Problemele nu înseamnă tragedie și tu nu ești o victimă. Când te vezi o victimă, vei căuta mereu moduri de a scăpa de probleme, de a nu le confrunta, ci de a găsi mereu vinovați și țapi ispășitori. Schimbându-ți gândirea, mentalitatea și perspectiva prin prisma rațional-obiectivă vei aborda problemele ca fiind parte a poveștii tale de viață de pe urma cărora înveți lecții prețioase care îți vor conferi o viață mai bună.

2. Când te confrunți cu problemele tale, este mai puțin probabil să rănești persoane. Asta pentru că facem o diferență între probleme și persoanele implicate în probleme. Când fugim de problemele pe care le avem, acuzăm și atacăm persoanele care au fost implicate. Dar atunci când decidem să ne ocupăm de situație, investigăm în primul rând problema. Nu căutăm vinovați, ci soluții, în primul rând.  Atunci când ne exprimăm  clar, călduros și respectuos, punctul nostru de vedere va fi mai clar și discutarea faptelor de față cu persoanele implicate nu vor fi considerate atacuri personale. Îmi place foarte mult următoarea afirmație plină de adevăr și înțelepciune: “Când Dumnezeu îți aprobă viața și căile ei, chiar și dușmanii tăi vor sfârși prin a-ți da mâna.” (Proverbele 16,7).

Valoros este și pasajul evocat de Petriceicu Hașdeu în “Răzvan și Vidra”: “Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău,  e silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău.”

Sunt îngeri și îngeri sub soare!

Deși Îngerul îi cere să se întoarcă la Sarai și să-i respecte autoritatea de stăpână, Agar nu protestează, dimpotrivă pare plină de energie pozitivă. De ce asta? Pentru că problema de fond a fost rezolvată. Rana ei profundă a început să se vindece, durerea din trecut și-a primit alinarea, disconfortul insignifianței și temerile au fost înăbușite de promisiunile făcute de emisarul divin. Când faci pace cu trecutul tău, când îți recapeți stima de sine, când îți recunoști valoarea, când renunți la tragedie și lupți pentru triumf, când nu te mai privești ca un zero ci te ridici ca un erou al propriei existențe și când crezi că Dumnezeu îți asigură spatele, atunci viața începe să fie trăită cu adevărat.

Îngerul o conștientizează de  valoarea inestimabilă a propriei ființe și de destinul pe care îl poartă în pântecul ei, o face să înțeleagă că cel mai aprig stăpân nu a fost Sarai ci ea însăși. Cea mai cumplită sclavie este cea a propriei minți, cei mai groaznici temniceri sunt temerile noastre și proiecțiile cognitive deficitare, iar cea mai cumplită pedeapsă este continua victimizare.

Agar alege să vadă viața dintr-o perspectivă nouă, așa cum îngerul i-o descrie: “Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”  În timp ce Agar se vedea fără valoare, în timp ce stăpânii ei au tratat-o în mod nedrept, Cineva acolo Sus, care o vedea valoroasă, pregătea un destin măreț pentru ea. Agar învață că deși pentru stăpânii ei era o invizibilă, o sclavă fără drepturi, un glas redus la tăcere, Dumnezeu a văzut-o și a auzit-o în suspinele ei tăcute și i-a pregătit o viața care va depășii orice așteptare umană în ceea ce o privește. Agar va fi avea un fiu, Ismael, care tălmăcit înseamnă “Dumnezeu care aude”, pentru a-i aminti mereu că nu este niciodată sigură, ignorată, sau uitată de Dumnezeu. Agar va deveni bunica a 12 nepoți care vor forma o mare națiune ce dăinuie până în zilele noastre.

Agar, în deznădejdea ei, în pustiul fizic și psihic în care se afla, are șansa neimaginată de a avea o întâlnire de gradul zero cu îngerul și mesagerul lui Dumnezeu Însuși. Acest fapt îi marchează definitiv, viața: “Tu eşti Dumnezeu care mă vede! Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”

Nu știu care este istoria vieții tale, cât din viața Agarei se aseamănă cu viața ta, câtă vreme ai trăit ca o ființă neglijată, respinsă, rănită, folosită, abuzată și neiubită. Probabil că deja ai trecut și tu prin acest pustiu al vieții, precum Agar, sau poate chiar acum te afli în el.

Oricare ar fi istoria vieții tale sau trecutul tău, vreau să te încurajez să crezi că prezentul tău poate să schimbe viitorul tău, că Cineva acolo Sus vede, aude și știe durerea ta, că nu ești o persoană invizibilă pentru El. Cred și știu că fiecare dintre noi suntem ființe valoroase, că fiecare am fost trimiși pe acest pământ pentru destine mărețe și că avem tot concursul Creatorului pentru a le împlini chiar dacă trecem prin adversități cumplite, uneori.

Și astăzi Dumnezeu trimite îngeri în ajutorul nostru, îngeri albi, peste chipul tău, peste chipul meu, în sufletul meu, în sufletul tău, îngeri cu suflete de catifea, croiți pe inima ta și a mea. Uneori ei apar strălucitori, îmbrăcați în incandescenta lor slavă, dar, cel mai adesea, acești îngeri sunt oameni obișnuiți dar cu sufletul de catifea care prin dragostea lor ne ajută să credem iarăși în miracole, în minunea că suntem, în nădejdea că vom fi, într-o zi, cei care am fost gândiți și creați să fim.