Sumar articol
Iona … cei mai mulți dintre noi cunoaștem istoria lui Iona. Cum a fost trimis să avertizeze cetatea Ninive, cum s-a împotrivit planului Lui Dumnezeu, cum a fost aruncat în mare în mijlocul furtunii și cum și-a găsit salvarea în burta unui pește, ca apoi să ajungă acolo unde ar fi trebuit de la început. Știm revolta, nesupunerea, furia față de decizia lui Dumnezeu. Aș vrea să vă atrag atenția la finalul istorisirii. Care este modul în care relaționează Dumnezeu cu Iona? Cum îl tratează? … Dumnezeu are răbdare cu Iona. Ar fi avut atâtea alte variante să reacționeze, chiar să își piardă cumpătul. Dar nu! Îi răspunde în ritmul lui.
Pentru a face un mic pas în a învăța cum să mergem în ritmul persoanelor dragi care suferă de depresie, am scris acest articol.
Depresia … o tulburare afectivă, care presupune prezența dispoziției depresive, interes scăzut sau pierderea plăcerii pentru activități care înainte îi făceau plăcere persoanei suferinde, stimă de sine scăzută, energie scăzută sau oboseală, pierderea apetitului sau un apetit exagerat, insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi … Câteva simptome care aparțin diagnosticului de depresie, dacă și-au făcut simțită prezența în ultimele două săptămâni, aproape în fiecare zi. Bineînțeles, diagnosticul va fi pus de doctoral psihiatru sau de psihologul clinician.
Nu îmi doresc să vorbesc despre diagnostic, nu scriu un articol științific. Vă invit să citiți acest articol dacă aveți o persoană dragă care suferă de depresie și doriți să o înțelegeți și să o susțineți.
Depresia nu este nici o condamnare (vulnerabilitatea genetică) și nici o lipsă de voință.

Imaginați-vă că sunteți prietenul cel bun al unei persoane care își face planuri, visează măreț, privește spre orizontul în care vrea să ajungă, dar uită să privească în jos, să fie atent la drumul pe care îl parcurge până la destinație. Astfel, nu vede că în fața lui este o prapastie. Prietenul cel bun va folosi orice mijloc să îl avertizeze și în final, chiar îl va pune la pământ pentru a evita o tragedie. Mintea noastră este prietenul cel bun care produce depresia pentru a ne determina să schimbăm traiectoria vieții noastre.
Dar, oricât de optimist și încurajator ar suna această prezentare a depresiei, în realitate ea se simte ca un abis. Andrew Solomon, în cartea sa Demonul amiezii, anatomia unei depresii, spunea că
-
Suportul celor dragi
În această stare de lipsă de iubire, cel mai important aspect este suportul celor dragi. Persoana cu depresie are nevoie să știe că cei dragi o susțin și sunt lângă ea, că îi înțeleg și valideaza emoțiile și întreaga experiență, chiar și atunci când ea îi respinge. Că deși nu sunt de acord cu gândurile ei, pot să empatizeze cu ea și să îi spună că tot ceea ce se întâmplă are sens și că nu e vina ei că are depresie.
-
Constanță în compasiune și încurajare
Ceea ce se întâmplă în general, în primă fază, este că cei dragi preiau responsabilitățile persoanei cu depresie, întărindu-i astfel credința că nu este în stare de nimic. Apoi, apare frica celor dragi că persoana nu își revine, că nu se vede nici o schimbare, și în loc să reacționeze vulnerabil, reacționează cu furie, o acuză că nu are voință, că nu vrea să facă nimic pentru binele ei. Practic, îi transmit că s-au săturat!
Așadar, ceea ce au nevoie să știe persoanele apropiate, este că persoana cu depresie are nevoie de constanță în compasiune și încurajare. Are nevoie să audă: ”Da, înțeleg că îți este foarte greu și îmi pare rău că treci prin asta, dar este nevoie să faci un efort … ”. Iar fiecare pas pe care persoana cu depresie îl face, fiecare acțiune oricât de mica, să fie lăudată și încurajată.
-
(Re)găsirea sensului vieții
Îmi vin în minte trei personaje biblice care s-au confruntat cu depresia: Iov, Ilie și Solomon (Eclesiastul). Fiecare s-a întrebat la rândul lui care este sensul în ceea ce trăiesc: Iov – care este sensul să fii neprihănit, dacă și cei buni și cei răi au aceeași soartă, sau mai rău, cei răi prosper, în timp ce cei buni mor, Eclesiastul nu găsește nici un sens în toate bucuriile și plăcerile pe care le trăiește, iar Ilie nu mai vede nici un sens în a-și păstra misiunea de evanghelist, pentru că a rămas singur. Ce îi ține, totuși, pe acești oameni pe linia de plutire, ba chiar îi scoate din groapa depresiei, este regăsirea sensului – credința în Dumnezeu, dincolo de ceea ce văd și trăiesc. Deci, un pas important în a preveni depresia sau în a contribui la vindecarea din depresie este redarea SENSULUI vieții.

-
Cultivarea bucuriilor
Lipsa sau reducerea în intensitate sau frecvență a emoțiilor negative nu înseamnă o stare de bine. Cum este scris în Prov. 22, 17 ”O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”, este important să cultivăm emoțiile pozitive. Să realizăm activități care ne aduc întăriri pozitive. Și aici este foarte importantă susținerea celor dragi, deoarece persoana cu depresie nu va găsi nici o plăcere în a face lucruri care altă dată îi plăceau. A încuraja persoana să se implice în mici activități cunoscute ca producându-i bucurie înainte, zi de zi, este un element important al vindecării emoționale.
Oricât de grea ar fi povara depresiei, indiferent că o purtam noi înșine sau cei dragi nouă, să nu uităm niciodată că, așa cum cerul albastru, este brăzdat de nori mai albi sau mai negri, și totuși rămâne el cel din urmă, mereu acolo, la fel și noi suntem deasupra emoțiilor, gândurilor sau situațiilor care ne traversează viața. Noi și Soarele!
