Fără “De ce?” nu există “Aha!”

După lungi insistențe și așteptări, Brian primește, în sfârșit, roboțelul pe care și l-a dorit atât de mult. Noaptea a adormit cu el în brațe iar dimineața s-a trezit destul de devreme și a continuat să-i testeze “abilitățile”. După vreo trei ore de joacă, Brian a descoperit tot ce putea să facă roboțelul și în loc să-l abandoneze pentru o vreme, cum fac cei mai mulți copii, a început să-l dezasambleze. Și-a scos trusa de șurubelnițe și chei de mărime mică și a început dezmembrarea deși fusese amenințat de părinți că va fi ultima jucărie pe care o va primi dacă va sfârși ca penultima.

Brian nu era un stricăcios ci pur și simplu curios. Tot timpul voia să știe “de ce?” și “cum?” funcționează.

De fapt, plăcerea mare de-a avea jucări sofisticate nu era să se joace cu ele ci să descopere cum au fost făcute.

Și de fiecare dată când vedea o jucărie nouă sau diferită curiozitatea îi era de nestăvilit.

Cu toții ne naștem curioși și cei mai mulți trăim și murim plictisiți. Ceva sau cineva ne ucide curiozitatea sau dispoziția de a explora și descoperi lucruri noi. Fără acele întrebări  “de ce?” sau “cum?” sâcâietoare, copiii nu ar învăța mai nimic. Ar trăi o viață care doar trebuie trăită nu care merită să fie trăită.

Oamenii curioși au o foame înnăscută de cunoaștere. Ei nu trebuie forțați să învețe pentru că învățarea a devenit deja o pasiune. Ei nu au nevoie de stimulente artificiale pentru a se ridica din pat. Drumul spre descoperire este la fel de interesant precum descoperirea în sine.

Curiozitatea face diferența, adesea, între un om de succes și unul care eșuează cu brio, mai tot timpul.

Ce sau cine ne distruge curiozitatea?

Întrebarea “de ce?” stârnește imaginația și are loc o adevărată furtună de idei ceea ce aduce la o mulțime de posibilități.

Printre primii vinovați sunt și părinții. Nu toți, dar foarte mulți dintre ei. Îmi pare rău însă e adevărat. Nu sunt ei, primii, aceia care spun pe note înalte: “M-ai zăpăcit cu întrebările tale! Ce sunt eu Enciclopedie?” Așa azi, așa mâine, copilul va înțelege că a pune întrebări este deranjant și chiar nepoliticos.

Apoi vine vremea să meargă la școală. Iar acolo i se toarnă tone de informații serbede la care trebuie să facă față. Este răsplătit după cât a înfulecat și taxat dacă are întrebări și idei. După ore de îndopare, copilul are nevoie de relaxare și o face, zice el, în fața telefonului, tabletei sau calculatorului care are tot informație procesată. Și așa, de la o zi la alta curiozitatea și creativitatea sunt înlocuite cu plictisul și rutina.

Cum ne cultivăm curiozitatea?

1. Alege să fii curios!

   Nimeni nu te va trage de mânecă să devii curios în ce privește lucrurile care te pot dezvolta. Fii cu luare aminte la dezvoltarea altora, la succesul altora și pune întrebări ca să le înveți secretele.

2. Fii din nou copil!

   Adică întoarce-te la întrebările supărătoare “De ce? Cum? De unde? Cât?” Dacă ești domnul “Știe tot”, renunță la numele acesta. Domnul “Știe tot” va sfârși în a nu știi cele mai importante lucruri și va deveni domnul insuportabil fără prieteni.

3. Caută sau formează-ți
   un cerc de prieteni curioși!

   Cu alte cuvinte alege să stai în preajma oamenilor care pot contribui la creșterea ta.

4. Învață zilnic ceva nou!

   Poate fi ceva de la orele de curs sau de la slujba ta. Indicat ar fi să explorezi și alte domenii de cunoaștere. Contribuie conștient și activ la îmbogățirea ta în cât mai multe arii: relațional, familial, financiar, filantropic, intelectual, etc.

5. Asumă-ți riscuri!
   

   Curiozitatea are savoarea ei dar și riscurile ei. Uneori încercând sau experimentând ceva nou ai putea să fii interpretat greșit sau chiar să eșuezi. Nu trebui să te descurajezi sau să te dai bătut. Eșecul nu este dușmanul tău ci aliatul tău. Nu te distanța de experiența aceasta ci învață din ea.

Trebuie să pui mereu întrebări pentru a găsi răspunsurile care-ți pot oferi o viață la superlativ. Trebuie să fii mereu curios pentru a alunga plictisul, monotonia și rutina.

În final, nu uita: trebuie să ai mereu un “de ce?” pentru “aha!”.