Ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată!

Haidem să ne jucăm un joc de imaginație!  Să ne imaginăm că banca cu care lucrezi te-a sunat și ți-a spus că are vești foarte bune pentru tine.  Un donator anonim care te apreciază foarte mult, a decis să îți depună 86.400 de bani în contul tău în fiecare dimineață, începând de luni dimineața următoare. Asta înseamnă 864 lei pe zi, șapte zile pe săptămână, cincizeci și două de săptămâni pe an.

Însă el a mai adăugat: „Există două condiții care trebuie împlinite: prima este ca toți banii să fie cheltuiți în aceeași zi. Niciun sold nu va fi reportat în ziua următoare, astfel că banca va retrage din cont suma pe care nu ai folosit-o. A doua condiție este că banii pot fi cheltuiți doar pe lucruri sau acțiuni de un real folos pentru tine astfel încât fiecare cheltuială să fie făcută în vederea împlinirii vieții tale”.

Cu un zâmbet mare, îi mulțumești bancherului tău și închizi. În acel weekend ai timp să planifici. Apuci un creion și începi să-ți faci niște socoteli: 864 de lei ori șapte zile pe săptămână echivalează cu peste 6000 de lei pe săptămână. Suma de 6000 lei înmulțită cu cinci zeci și două de săptămâni,  dă aproape 315.000 de lei pe an pe care îi ai la dispoziție dacă ești chibzuit cum să-i cheltuiești în fiecare zi. Nu uita, orice nu cheltuiești este pierdut. Ai accepta oferta? Ai reuși ca să îi cheltui cu înțelepciune spre cel mai bine al tău? Pe ce anume i-ai cheltui?

Este important să îți amintești că se aplică aceleași prevederi ca și în jocul imaginar, deoarece Dumnezeu îți oferă acest timp pentru a-l folosi în fiecare zi. Nimic nu este reportat vreodată pentru a doua zi. Nu există o zi cu douăzeci și șase de ore sau treizeci, oricât de mult ne-am dori unii să existe, câteodată. Din zorii zilei de azi până în zorii zilei de mâine, ai un timp precis stabilit. După cum a spus cineva, „Viața este ca o monedă. Puteți să o cheltuiți după cum doriți, dar puteți să o cheltuiți o singură dată.”

Tu cum îți petreci timpul? Cât de mult profit scoți din el? Cât de multă împlinire îți aduce modul în care îți cheltui fiecare secundă? Cine devii după o zi, o lună, un an sau zece ani? Ajungi tot mai aproape de cea mai frumoasă versiune a ta sau nu?

Toți beneficiem în fiecare zi de aceeași perioadă de timp, adică 24 de ore. Nu contează dacă suntem săraci sau avem o bogăție mare, avem același timp. Tineri sau bătrâni, singuri sau căsătoriți, cu toții avem aceeași perioadă de timp. Timpul este cel mai ușor lucru pierdut, totuși este singurul lucru pe care îl spunem adesea că nu avem suficient. Și totuși, știm foarte bine, unii dintre noi, că nu de timp ducem lipsă, ci de priorități, de valori și de sens. Unii realizează multe în 30 de ani, alții mai nimic în 90 de ani.
Îmi amintesc de o rugăciune a lui Moise prin care evoca următoarele: “Învață-ne ca să ne numărăm bine zilele pentru ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” Probabil că este una dintre cele mai pragmatice cereri de rugăciune. Moise care a trăit 120 de ani a fost și el frământat de eficientizarea timpului, de chibzuirea fiecărei zile, înțelegând că dovedim lipsă de înțelepciune dacă vom risipi cel mai mare capital ireversibil, timpul, prin acțiuni și activități fără sens.

Omul lipsit de înțelepciune presupune, fără dovezi, că va trăi multe zile și că are de unde risipi, în timp ce omul înțelept conștientizează că singurul timp pe care se poate baza este cel de acum. Prin urmare își va gestiona viața astfel încât să valorifice clipele în vederea eternizării lor prin bunătate, altruism, empatie, valorizarea semenilor, dragoste, credință și bucurie.

În cele care urmează vă invit să explorăm un text sapiențial sacru pe care îl găsim în cartea Eclesiastul, scrisă de înțeleptul împărat, Solomon. Textul prezintă cele mai semnificative sezoane al existenței umane pentru care Dumnezeu le-a rânduit un timp. Plăcute și neplăcute, bune și rele, vrute și nevrute, toate fac parte sau vor face parte din viețile noastre, de aceea este important cum ne raportăm la fiecare dintre cele prin care vom trece. Suferința, de exemplu, nu este dată, atât de mult, de ceea ce ni se întâmplă, ci de modul în care ne raportăm la ceea ce ni se întâmplă.

“Pentru fiecare lucru este un sezon și un timp pentru fiecare scop sub cer.
Este o vreme potrivită în care să te naști, dar și una în care să mori.
Este o vreme potrivită în care să sădești, dar și una în care să culegi.
Este o vreme potrivită în care să ucizi, dar și una în care să vindeci.
Este o vreme potrivită în care să demolezi, dar și una în care să construiești.
Este o vreme potrivită în care să plângi, dar și una în care să râzi.
Este o vreme potrivită în care să te tângui, dar și una în care să te bucuri.
Este o vreme potrivită în care să faci dragoste, dar și una în care să te abții.
Este o vreme potrivită în care să strângi în brațe, dar și una în care să spui la revedere
Este o vreme potrivită în care să aduni, dar și una în care să îți calculezi pierderile.
Este o vreme potrivită în care să ții cu dinții, dar și una în care să lași lucrurile să meargă în voia lor.
Este o vreme potrivită în care să rupi în bucăți, dar și una în care să repari.
Este o vreme potrivită să-ți ții gura, dar și una în care să vorbești deschis.
Este o vreme potrivită în care să iubești, dar și una în care să urăști.
Este o vreme potrivită în care să duci un război, dar și una în care să cazi la pace.”

Așa cum se poate observa, întregul pasaj argumentează prima afirmație sau declarație de principiu: “Pentru fiecare lucru este un sezon și un timp pentru fiecare scop sub cer.” Solomon ne spune că viața este o chestiune de sincronizare, deoarece sincronizarea este totul.

Ideea centrală a acestui capitol este de a învăța să avem discernământ atunci când trecem prin anotimpurile vieții. Lucrurile încep – cum ar fi un an școlar, o relație, o slujbă sau o viață. Lucrurile se termină – cum ar fi absolvirea, divorțul, șomajul sau moartea. Viața poate fi ciudată, dar în ciuda a tot, viața este frumoasă și merită trăită. Fiecare sezon al vieții are cel puțin o lecție care să ne învețe. Nu tot ce ni se întâmplă în viață este parte luminoasă, de aceea, cu atât mai mult ar trebui să ne bucurăm și să fructificăm zilele în care soarele strălucește iar seninul pare a fi parte integrantă din noi.

Haidem să extragem câteva principii și învățături din acest capitol fascinant scris acum peste 3000 de ani.

Lecția 1. Viața înseamnă și presupune schimbare!

Să nu imaginăm derizoriu că viața va fi așa cum este acum. Avem tendința să presupunem că dacă așa stau lucrurile acum, așa vor continua să fie mereu. Realitatea ne dovedește mereu și mereu că viața este imprevizibilă și evenimentele din ea nu pot fi în controlul nostru tot timpul. De aceea, să apreciem la maxim tot ceea ce avem acum. S-ar putea să nu fie așa mâine.  Într-o zi, este mare fericire. A doua zi poate veni o veste zdrobitoare. Aceasta este natura acestei lumi. Pe parcursul vieții avem parte atât de urcări și momente de vârf dar și de coborâșuri și de văi în care suntem nevoiți să campăm o vreme. Viața unora dintre poate fi o parcurgere lină, precum o navigare pe un lac liniștit, ceea ce este mai mult decât minunat. Totodată, nimeni nu este scutit de gustul amar al durerii și al pelinului vieții, fie el și în doze mici.

Într-o zi simți că viața pare că te sfâșie. Într-o altă zi te vindeci. Într-o zi ești plin de încântare că viața ta este cea mai bună versiune a ei. Într-o  altă zi te uiți la viața ta cum se destramă precum o haină croșetată. Într-o zi nu poți să te oprești din a zâmbi sau a râde. Într-o zi altă nu te poți opri din plâns. Într-o zi te simți în ringul de dans. Într-o altă zi nu te poți reculege din întristare. Într-o zi, întâlnești iubirea vieții tale. Într-o altă zi persoana iubită se îndepărtează de tine și pleacă de la tine. Într-o zi ești plin de speranță și ești plin de entuziasm urmărindu-ți visele. Într-o zi altă îți pierzi speranța și te împrietenești cu deznădejdea. Într-o zi te bucuri de lucrul nou achiziționat. Într-o altă zi îl arunci la gunoi. Într-o zi îți iubești viața. Într-o altă zi îți urăști viața. Într-o zi viața se simte ca o vacanță într-o țară exotică. Într-o altă zi viața se aseamănă cu un câmp de război.

Doar pentru că viața a mers bine ieri când ai râs, ai dansat, ai închis gura și ai evitat conflictele nu înseamnă că va funcționa la fel și astăzi sau mâine. Prea des, trăim viața și  facem lucrurile pe baza a ceea ce a funcționat și ce nu a funcționat pentru noi în trecut. Într-o anumită măsură, acest lucru poate fi util. Dar, din păcate, fără înțelepciunea care ne ajută să știm în ce anotimp suntem și cum să îl întâmpinăm, cu toții putem să fi prinși nepregătiți, echipați de vară în plin sezon de îngheț.

Iată câteva sezoane ale vieții pe care vi le propun spre o scurtă analiză:

Un timp pentru a se naște și un timp pentru a muri. Dumnezeu a fixat atât timpul pentru a ne naște, cât și cel în care încetăm din viață. El știe exact când vor avea loc,  nu este absolut nici o surpriză pentru Dumnezeu. Suveranitatea Sa asupra vieții este atât de mare  încât nu există nimic și nimeni care să o poată curma fără ca Dumnezeu să nu accepte acest timp al morții. Acest adevăr poate fi inconfortabil sau chiar revoltător pentru unii dintre noi care am pierdut pe cineva drag prea devreme, după aproximarea noastră. Trebuie, însă, ca să înțelegem că suveranitatea lui Dumnezeu nu anulează liberul arbitru al omului.

Cele mai multe pierderi de vieți omenești care erau în floare au fost cauzate de alegeri individuale implicite sau explicite. De la accidente și până la boli incurabile, omul ca individ dar și ca grup, și-a pricinuit prematur pierirea. Dincolo de implicarea individuală în deteriorarea vieții și scurtarea ei, există implicarea colectivă. Răutatea omului care se manifestă inclusiv prin egoism, lăcomie, invidie, avariție, tiranie, terorism și altele, a făcut ca mulți omeni să moară nevinovați, fiind daune colaterale a războiului dintre bine și rău. Vestea bună este că fiecare om care murit nevinovat și prea devreme după calculele noastre, va fi răzbunat de dreptatea divină.

Îmi place să cred că aceștia fac parte din cei pe care Dumnezeu îi numește “morții Mei” cărora le va face parte de eternitate. Limitați de spațiu și de timp, noi oamenii considerăm că toți cei dragi mor prea devreme, dar pentru Dumnezeu care este deasupra spațiului și timpului, fiecare om care se stinge, indiferent de cauze, se stinge la timp, la timpul acceptat sau hotărât de El. Da, viața omului este scurtă pe acest pământ și nu cred că este neapărat greșit să nu fim de acord cu asta, cu toate că nu putem face nimic atunci când  ni se împlinește timpul. La fiecare opt secunde cineva moare și la fiecare trei secunde se naște cineva.

Viața poate părea o ușă rotativă prin care unii intră iar alții ies. Dar, în ciuda scurtimii vieții pe acest pământ, avem suficient timp să trăim enorm de multe momente frumoase alături de cei dragi și nu numai. Avem timp să creăm, să iubim, să îmbrățișăm, să râdem, să alinăm răni, să hrănim guri flămânde și să încurajăm suflete întristate. În esență, suntem nelimitați în ale binelui în ciuda limitări, de o clipă, a vieții sub soare. viața de aici este o repetiție pentru viața fără de moarte care ne-a fost promisă și de care putem avea parte cu toții dacă eternizăm prin iubire trecerea noastră pe aici.

1. Adevărul tacit și discret pe care mulți dintre cei care trăiesc ultimele îl admit este că nu scurtimea vieții este cea mai mare problemă, ci lipsa înțelepciunii de a o trăi cât mai frumos posibil.

Nu faptul că trăim puțin este problema, ci că prea mult ne ocupăm de lucruri care contează prea puțin. Nu murim sătui de zile pentru că nu prea apucăm să ne fie poftă de viață.
Niciodată nu va fi plăcut să ne întâlnim cu finalul vieții, cu atât mai puțin dacă realizăm că prea puțin am știut să trăim. Același Solomon spune că “ziua morții este mai bună decât ziua nașterii”, deoarece abia la final se vede ce folos ai adus celor de lângă tine, cu câtă valoare ai contribuit în viețile altora de la venirea ta în lume. Nașterea este precum startul unei curse de atletism, toți încep cursa și toți o sfârșesc, unii, însă, vor fi învingători iar restul învinși. cum mori contează, și fiecare moare după cum a trăit. Și încă ceva, nimeni nu moare fără ca mai întâi să fi avut marea șansă de a-și fi îndeplinit misiunea pentru care a fost selectat de Creator la venirea sa în lume.

Moartea nu este o consolare, dar viața trăită frumos te consolează în fața morții. Cine poate spune la final precum sfântul Pavel: “A meritat să trăiesc pentru că pentru mine a trăi este Hristos iar moartea este un câștig!” se va fi calificat pentru etapa următoare, viața fără de moarte.

2. Un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge ce este sădit.

Legea săditului și semănatului este una dintre legile de aur ale vieții, atât fizic cât și intelectual, psihic, spiritual. Sfântul Pavel evocă și el, într-una dintre scrierile sale, această lege: “ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. Este o veste bună să știi că există un timp în care poți semăna semințele măreției și o veste foarte bună că le poți culege roadele. Dar aceiași lege funcționează și dacă semeni semințele nebuniei, vei culege regrete și distrugere. Ziua de azi determină ziua de mâine. Ceea ce suntem astăzi este rezultatul a ceea ce am gândit și a modului în care am trăit ieri, în trecut. Este important, cred eu, să ținem minte câteva aspecte de detaliu a acestei legi evocate mai sus.

Faptul că fiecare culegem ceea ce semănăm este o veste bună pentru cei care semănăm obiceiuri bune, dar un gând înfricoșător pentru cei care și-au deprins obiceiuri rele sau care sunt implicați în activități nocive, rele, nelegiuite. Nu putem să ne așteptăm să culegem ananas dacă am plantat castraveți. Ceea ce semănăm, culegem.

Culegem mai mult decât semănăm. “Cine seamănă vânt, va secera furtună”. De ce își plantează fermierii sămânța? Pentru că se așteaptă să culeagă mult mai mult decât au semănat. O singură sămânță care încolțește poate produce zeci, chiar sute de semințe. Este la fel cu binele și răul – o mică decizie de a face bine sau rău culege o recoltă mult mai mare, fie pentru bucurie, fie pentru întristare.

Secerăm mai târziu decât am semănat. Unii sunt pot fi descurajați deoarece semințele lor nu par să producă o recoltă imediată. Dar cu toții știm că unele culturi le culegem mai repede; altele durează mai mult până se pot recolta. Dar nu vă descurajați, va veni și sezonul lor. Iar dacă vom depune eforturi consistente acum, vom culege rezultate bogate mai târziu.

„Pentru că ceea ce seamănă omul, aceea va secera.” Ce gând reconfortant și asigurare pentru cei care muncesc cu dedicare, uneori, în circumstanțe dificile! Va veni și ziua recoltei, a culesului, dar este vital să ne întrebăm ce am semănat sau sădit.

3. „Un timp pentru ucidere și un timp de vindecare”

Poate că ai făcut ochii mari citit prima parte, dar fii liniștit, Solomon nu îndeamnă la ucidere. A ucide este interzis de porunca divină din Decalog: “Să nu ucizi!”. Prin urmare, Solomon, care știa foarte bine Legea lui Dumnezeu, nu deschide poarta spre crimă. Termenul „a ucide” implică, aici,  pedeapsa capitală care era dată cuiva care a ucis cu sânge rece pe un alt semen al său.  Motivul pentru care se cerea pedeapsa capitală este dat de argumentul valorii pe care Dumnezeu o pune viața umană. Viața omului este atât de importantă pentru Dumnezeu, încât atunci când ea este luată, viața trebuia răzbunată, deoarece oamenii sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu. Această lege a pedepsei capitale, oricât de cruntă ni s-ar părea, proteja viața oamenilor descurajând substanțial uciderile cu premeditare.

Așadar textul nu este un principiu prescriptiv, ci se evocă un fapt care făcea parte din viață. Unii oameni erau uciși din ură, iar sângele lor era răzbunat prin curmarea vieții celui care a făcut fapta. În felul acesta se făcea dreptate, iar vindecarea celor care rămâneau în urmă putea să înceapă. Da, dreptatea, deși nu curmă suferința, ea pregătește sufletul pentru vindecare. Pierderea, în general produce suferință, dar pierderea unei vieți  înseamnă o durere incomensurabilă. De aceea găsirea vinovatului și tragerea lui la răspundere precum și pedepsirea lui, aducea cu sine o reechilibrare socială. Faptul că nimeni nu face ce vrea fără a da o socoteală legii, îți dă simțământul că viața, totuși, are valoare și prioritate.

Ajungem să trăim după legea junglei unde cel mai puternic îl devorează pe cel mai slab. Ca să prevină dezumanizarea noastră și transformarea noastră în animale, Dumnezeu a dat legea pedepsei capitale tocmai pentru a ne împiedica să ne mâncăm unii pe alții. Partea luminoasă este că noi putem să anulăm oricând timpul uciderii prin alegerea de a ne respecta, accepta, ierta și iubi unii pe alții.

Dincolo de aspectul fizic al uciderii, există cel spiritual. Multe vieții sunt curmate fizic din cauza răutății  oamenilor, dar cu mult mai multe sunt sufletele celor care mor din cauza cuvintelor pline de răutate și otravă. Iisus Hristos a afirmat în predicile Sale că cel care îl jignește pe aproapele său l-a și ucis în inima lui. Cuvintele au putere enorm de mare, cele pline de iubire aduc viață sufletului, iar cele pline de răutate, îl doboară. Atât de mare accent pune Dumnezeu pe ceea ce rostim încât ne conștientizează ferm: “Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit.” (Mat.12:37).

Din păcate, da, trecem și prin vremuri în care auzim și suntem loviți cu vorbe care atacă în mod crunt inimile noastre, dar vine o vreme când vom primi mângâiere și vindecare pentru rănile noastre sufletești. Dacă ești astăzi în acest sezon al lovirii cu vorbe, iată un sfat tot de la Solomon: “Izgonește pe batjocoritor, și cearta se va sfârși, neîntelegerile și ocările vor înceta. – (Prov.22:10). Poate că nu ai forța necesară să alungi pe cel care te jignește, dar nu uita că ai permisiunea să ieși de sub tirul lor și să te înconjori de oameni care pot alina și vindeca durerile tale.

4. Un timp pentru dărâmat și un timp pentru construit.

Schimbarea nu-i este plăcută decât unui bebeluș care are scutecul plin, spunea cineva. În ciuda neplăcerilor pe care le pot produce schimbările, este, totuși, cu mult mai plăcut să alegi să faci anumite schimbări decât să nu le faci. Te costă mai multă să tot repari o casă veche și șubredă decât să o dărâmi și să ridici alta. Este mai costisitor să tot cumperi piese noi la o mașină veche și să tot fii cu ea în service, decât să renunți la ea și să cumperi una mai nouă. Atât demolarea cât și reconstruirea sunt acte de curaj și credință, mai ales când vorbim despre temnițele propriilor noastre minți.

Este important să conștientizăm că modul în care am gândit ieri ne-a adus problemele de azi, de aceea, nu vom putea găsi rezolvare pentru mâine decât dacă nu facem o schimbare în gândire, azi. James Allen, celebrul autor al cărții “Omul devine ceea ce gândește”, scrie la un moment dat: “Toate realizările și eșecurile noastre sunt consecința directă a gândurilor noastre. Slăbiciunile și puterea noastră, puritatea și impuritatea care ne caracterizează – sunt ale noastre, nu ale altcuiva. Cu alte cuvinte, noi suntem responsabili pentru ele, nu ceilalți oameni, și noi suntem singurii care le putem modifica. Condiția noastră ne aparține. Suferințele și fericirea derivă întotdeauna din interiorul nostru. Noi suntem ceea ce gândim, și atât timp cât continuăm să gândim aceleași gânduri, nu ne putem schimba.” Unul dintre campionii mentalității de înaltă spiritualitate, Sfântul Apostul Pavel, scria într-una dintre scrisorile sale adresate creștinilor din Corint, pe aceeași temă: “Căci armele luptei noastre nu sunt firești, ci sunt făcute puternice de Dumnezeu pentru a dărâma fortărețe. Noi dărâmăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și luăm captiv orice gând ca să asculte de Cristos.” Magistral text, un adevărat tezaur al înaltei gândiri. Secretul împlinirii fiecărui om este să își învingă în fiecare zi izbucnirile viscerale dobândite și des practicate, iar apoi să deprindă un nou mod de a-și gândi existența, unul desprins din gândirea lui Dumnezeu.

Dar, operând după ideologii divine, după principii imuabile și eterne, viețile noastre vom lua forma eternității.

Dacă relațiile tale nu mai funcționează, dacă liniștea ta a cam dispărut, dacă fericirea pare că ocolește existența ta, ori dacă frustrările și negativitatea se instalează comod în interiorul tău, este timpul pentru o schimbare a gândirii. Este timpul pentru a dărâma fortărețele în spatele cărora se ascund frica, scuzele, îngustimea, plafonarea și alte gândiri deficitare și să construiești edificii ale speranței, credinței, dragostei, curajului și perseverenței.

5. Un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa.

Lacrimile sunt un fapt al vieții și o expresie a durerii pe care o trăim. Fie că înduri pierderea persoanei iubite, că te confrunți cu divorțul părinților tăi, că descoperi infidelitatea partenerului tău, că te izbești de indiferența sau ostilitatea adolescentului tău, că afli despre trădarea prietenului tău cel mai bun sau dacă experimentezi o despărțire de bărbatul cu care credeai că te vei căsători – aceste circumstanțe adverse și dureroase aduc lacrimi pe chipurile noastre. Bineînțeles, ne dorim cu toții cu disperare să putem evita asemenea lovituri în suflet și am face orice pentru a preveni acest tip de angoasă pentru noi sau pentru cei pe care îi iubim. Dar adevărul pe care trebuie să îl admitem este că nu putem. Aceasta este realitatea dureroasă a vieții într-o lume ca a noastră.
Dacă treci în această perioadă prin acest sezon al lacrimilor, te invit să nu te descurajezi, să nu lași durerea să te ia captiv(ă), ci să privești cu speranță dincolo de norii negrii din fața ta.

Dă-ți voie să plângi, este potrivit să plângi, dar nu-ți îneca sufletul în lacrimile deznădejdii.

Plânsul are timpul său, adică are o dată de început și de sfârșit. Îmi place ce consemnează regele David despre lacrimi într-una dintre cântările sale: „Plânsul vine odată cu seara, dar bucuria vine împreună cu dimineața” (Psalmul 30:5). Deși poate fi greu de crezut chiar acum, dar cândva, vei râde din nou. Amintește-ți, plânsul și jalea sunt un sezon al vieții, nu viața întreagă.

Pe de altă parte, este posibil să te afli în sezonul lipsit de lacrimi de tristețe. Dacă așa este, te invit să celebrezi viața. Chiar dacă nu ești printre cei cu mulți bani, cu mulți prieteni, cu tinerețea la pupa, sau nu te poți lăuda cu haine scumpe, cu vacanțe de lux, ori cu bolizi cu mulți cai sub capotă, tot poți fi plin de viață. Mai mult ca orice în viață contează sănătatea trupească și mintală. Dacă le ai pe acestea, ești în cel mai bun sezon al vieții tale. Nu da nimic în schimb pentru acestea pentru că nimic nu este atât de valoros.

Bucură-te de un apus sau răsărit, de partenerul tău, de copiii tăi, de frați și prieteni, așa imperfecți cum sunt ei. Muncește, fii vesel, oferă altora, trăiește cu înțelepciune fiecare clipă. Nu fă nimic regretabil, fă cât mai multe fapte remarcabile. Nu lua nimic personal, nu te certa cu nimeni pentru nimic, nu urî, nu invidia, dimpotrivă, râde adesea, nu te lua prea în serios, binecuvântează, complimentează, evidențiază-i pe ceilalți în tot binele pe care îl fac. Călătorește atât cât îți permiți, nu te limita doar la a trăi toată viață în jurul casei, nu ești copac, ești om. Nu fii zgârcit cu tine însuți și nici cu alții, nu fii nici avar. Dă-ți voie să simți arome, să guști noutăți, să miroși flori, păduri și munți, atinge, îmbrățișează, cântă și dansează atâta vremea cât inima mai bate ritmul propriei simfonii.

6. Un timp în care să strângi în brațe, dar și unul în care să spui la revedere.

A fi prezent, a fi acolo când binele se întâmplă sub toate formele lui de manifestare, este o dovadă de înțelepciune. Adesea, noi oamenii, trăim în contratimp. Suntem, ba prea devreme, ba prea tardivi. Revin la ceea ce am scris mai pe la început, sincronizarea este totul pentru o viață trăită bine. Nu considerăm o prioritate pe cei din viața noastră decât atunci când începem să îi pierdem, conștientizând că nici nu am apucat să îi cunoaștem aproape deloc. Am fost precum un tren de mare viteză care parcurge prea repede spațiile dintre noi și inimile semenilor noștri, și care nu-și permite opriri dese și staționări mai îndelungi. Totdeauna trebuie să fim în timp și să ajungem la timp. Dar unde? Nu cumva spre capătul de linie unde vom regreta că am ajuns prea la timp? Se zice că viteza micșorează distanțele, dar oare nu îndepărtează, totodată, inimi de inimi? Da, ajungem mai repede, dar de cât peisaj mai reușim să ne bucurăm? Pentru că nu profităm de îmbrățișări la timp, vom ajungem, vrem nu vrem, să fim plini de regrete când vine vremea despărțirilor. Dacă ai pe cineva aproape, este timpul să îmbrățișezi, să te bucuri că poți conversa, dialoga și de compania pe care ți-o conferă.

De aceea, haidem să-i ținem aproape pe oamenii aproape de noi, să-i ținem în brațe, să-i apropriem prin cuvintele noastre de apreciere, prin bunătatea noastră și mai ales prin iubirea noastră.

7. Un timp în care să aduni, dar și unul în care să îți calculezi pierderile.

Se știe că nu există câștig fără pierdere și pierdere fără câștig. Nimeni nu câștigă tot timpul și nimeni nu falimentează întotdeauna. Când ești pe plus, fii recunoscător pentru tot ce acumulezi. Bucură-te de realizările tale, ia-ți răgazuri de refacere și nu-i neglija pe cei care duc lipsă. Suntem binecuvântați ca să fim o binecuvântare. Nu risipi încercând să stochezi materialism, ci investește în tine și în cei pe care îi poți lua sub aripa ta.  Iar când vinde vremea pierderilor, ai grijă să nu te pierzi și pe tine. Să nu-ți pierzi liniștea, speranța, credința și sufletul. Să îți amintești mereu că tu nu ești nici câștigul tău și nici pierderile tale.

Tu ești doar un administrator de bunuri, un manager care are și profit dar și pierderi. Cât timp ești pe profit, fii generos, iar când vei avea probleme, oamenii de caracter pe care i-ai ajutat nu te vor uita. Eșecurile prin care treci, nu te fac un eșec, ele îți servesc lecții importante despre cum nu trebuie făcute unele lucruri. Când pierzi tot, nu pierde lecția!

8. Este o vreme potrivită în care să ții cu dinții, dar și una în care să lași lucrurile să meargă în voia lor.

Ține cu dinții de acele lucruri care țin de frumosul și împlinirea vieții. Același Solomon îi spunea fiului său, printre altele: “Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.” Ține cu dinții de bunătate, credință, onoare, spiritualitate și orice virtute divină. Fără ele suntem fără busolă în lumea acesta fără direcție.

Dar nu ține cu dinții de ceea ce nu poți controla, adică tot ce ține de cealaltă persoană. Nu cerși poziții, nu te agăța cu disperare de persoane, lucruri, locuri și mai ales, nu cerși iubire de la nimeni. Cine vrea să plece din viața ta, lasă să plece. Iar dacă nu l-ai determinat tu să plece, înseamnă că nu a fost vrednic să rămână. Nu ține cu dinții de o slujbă dacă nu îți găsești locul acolo iar remunerația este o batjocoră. Nu ține să rămâi acolo ceilalți te vor mai degrabă plecat. Nu ține durere, mânie, frustrare, ură sau altele de felul acesta! Lasă-le să plece, evacuează-le din inima și mintea ta. Tot ce nu este de folos și ții în tine, te va distruge. Uneori nu poți să primești ceva mai bun pentru că ții cu dinții de ceea ce nu îți este de un real folos. Nu poți găsi un loc de muncă mai bun pentru că îți este frică să îl părăsești pe cel de acum. Nu vei ajunge să îmbraci haine noi dacă încă le mai porți pe cele vechi și peticite. Nu te vei putea bucura de mai mult în viață dacă ții cu dinții de puținul tău.

Nu de puține ori mai binele nu înseamnă doar renunțarea la rău, ci și la bine. Dușmanul excelenței nu este lenea, ci mediocritatea. Uneori ca să câștigi trebuie să renunți sau chiar să pierzi pentru un timp, ca ai trebuie să dai, iar ca să primești trebuie să împarți mai întâi. Înțelepciunea de sus constă în a renunța la ceea ce oricum vom pierde într-o zi pentru a obține ceea ce niciodată nu ni se va lua. Ia să văd, rezolvi ghicitoarea mea?

9. Este o vreme potrivită în care să iubești, dar și una în care să urăști.

Nu, acest îndemn nu este o licență pentru ură. Oamenii trebuie iubiți, faptele lor reprobabile, în schimb, pot fi urâte. Este adevărat că tuturor ne este dificil ca să separăm omul de fapta sa, indiferent că este bună sau rea. Unii oameni, de exemplu,  pot face anumite fapte rele nu din răutate, ci din neglijență, imprudență sau poate disperare. Alții pot face fapte bune din motivații meschine, nu din drag de oameni sau de Dumnezeu. Solomon, care a scris sub inspirație divină, nu putea scrie împotriva a ceea ce Dumnezeu decretase “Să nu urăști pe aproapele tău!” sau ceea ce Iisus va îndemna mai târziu: “iubiți pe vrăjmașii voștri!”. Cu toate acestea, oamenii ales să și urască, să facă război, să ucidă și să producă suferință. Din acest motiv, vine și vremea urii, nu ca prescripție divină, ci ca o alegere umană arbitrară izvorâtă din inimile răzvrătite împotriva voii divine.

Există o vreme când alegem să iubim pe cineva și există o vreme când noi sau cei care au zis că ne iubesc, aleg să ne părăsească. O parte din viața noastră o trăim în pace și liniște, apoi există o altă parte în care apar crizele relaționale și disputele noastre se transformă în adevărate războaie ale vorbelor și atitudinilor extrem de negative. Aceeași oameni pentru care am fost în stare să ne dăm viața, ajungem să-i urâm de moarte. Viața și relațiile din ea nu ar trebui să fie așa, dar recunoaștem că fiecare avem momente de acest gen. Nu trebuie să rămânem blazați în realitatea neplăcută, ci să facem ceva pentru a o schimba. Adevărul este că niciodată nu este o vreme nepotrivită să iubești, precum niciodată nu este o vreme potrivită să urăști.

Lecția 2. Trăim doar o dată viața aceasta, să o trăim la superlativ!

Mai departe în restul capitolului, după ce ne vorbește despre sezoanele vieții, Solomon, adaugă următoarele: “pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure și să facă ce este bine în viață. În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea și poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu. Înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veșnic; la aceasta nimic nu se adaugă și nimic nu se scade. Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.”

Solomon spune că unul dintre cele mai bune moduri de a ne raporta la această viață este de a obține cât mai mult de la ea. Nu în sens hedonist, ci în sens spiritual. Ne bucurăm de viață incluzându-l pe Dumnezeu în tot ceea ce facem și căutând ca mereu să ne bucurăm de binele pe care îl primim și îl obținem. Fiecare bunăstare de orice fel, este un dar de sus care vine prin munca mâinilor sau minților noastre. Lui Dumnezeu Îi place să dea bine și El onorează cu bine pe cei care cu respect față de El și față de semeni, se folosesc de darurile puse în ei ca să prospere. În timpul limitat pe care îl avem în viața acesta, Dumnezeu ne-a deschis mii de oportunități să ne creăm bucuria și împlinirea. Însă, trebuie să ne amintim că fiecare orice facem, orice acțiune, orice lucru, orice, le facem pe timpul nostru ireversibil. De aceea, tot ceea ce întreprindem trebuie să merite investiția de timp pe care nu o mai recuperăm. Orice faci în viața acesta și nu îți aduce împlinire, fericire și liniște sufletească, este risipă de timp. Prin urmare: bucură-te, nu te distra; mănâncă, nu te îndopa; potolește-ți setea, nu te îmbăta; muncește dar nu deveni robul muncii tale.  Benjamin Franklin a spus odată: „Iubești viața? Atunci nu risipi timpul, pentru că este din clipe este făcută viața.”

Trebuie să recunoaștem că viața este compusă din multe momente stresante. Este plină de tot felul de presiuni care provin de la oameni, proiecte, activități și multe altele. Dar în ciuda adversităților, pierderilor suferite, durerilor, agendelor încărcate, facturilor și ratelor, etc., viața are sens și este important să te bucuri de/în ea. bucură-ți papilele gustative ci o hrană sănătoasă și gustoasă, savurează fructe delicioase sau chiar o înghețată, vizionează un film bun, joacă-te cu copiii tăi, aleargă sau stai în ploaie, ieși cu partenerul la o cină frumoasă sau la o plimbare, etc.  Fii un manager bun al timpului tău, nu îl risipi cu flecării și inutilități mundane, ci investește-l în tot ce are valoare neperisabilă, în tot ce înalță, înnobilează, sfințește și umple lumea de frumos și dragoste. Nu te risipi în opulență și extravaganțe costisitoare, alege, în schimb, luxul simplității profitând la maximum de zilele tale pe acest pământ.

Solomon ne mai spune că o altă parte foarte însemnată a vieții trăite cu folos este să te temi de Dumnezeu.  Frica de Dumnezeu este una dintre temele cheie în Eclesiastul, cartea scrisă de Solomon, precum  și în toată Biblia. Expresiile „frică de Dumnezeu” sau „frică de Domnul” apar de o sută de ori în Biblie. Conceptul nu se referă la teroarea paralizantă, ci mai degrabă un angajament al ființei totale de a avea încredere și credință, respect și adorare, contemplare și admirație față de Dumnezeu care a creat totul, inclusiv pe noi. Dacă ai fost vreodată la Cascada Niagara, Marele Canion, Alpii elvețieni, sau orice loc de natură care te-a impresionat, cu siguranță te-ai simțit mic în comparație cu natura admirată. Ei, bine, acele simțăminte de uimire și admirație umilă sunt similare cu ceea ce vrea Dumnezeu să simțim când ne cere să ne temem de El. Dumnezeu vrea ca noi să rămânem uimiți de cine este El și de tot ceea ce este El și face pentru noi în fiecare zi.

Doar cine Îl respectă pe Dumnezeu și principiile Sale, se poate respecta pe sine cu adevărat, își poate onora semenii și va putea să se bucure la superlativ de viața acesta.

În final, mai adaug doar atât: Nu există un timp mai bun pentru a trăi frumos viața aceasta și nici un timp mai prielnic de a o pregusta pe cea eternă decât cel prezent, cel de acum. Sincronizarea este deosebit de esențială, ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată. Deci, nu uita, viața ta și a mea se întâmplă și trebuie savurată AZI, AICI, ACUM!