Sumar articol
“Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.” (Judecătorii 20,16)
Sunt câțiva ani buni de când cuvântul “excelență”, mi-a pătruns în minte. Îl aud adesea precum o chemare de sirene, precum o invitație de a păși pe drumul care mă duce spre acel eu extraordinar, omul pe care mi-l doresc, îl visez și pe care am început să îl construiesc.
Adesea excelența se confundă cu perfecțiunea sau desăvârșirea. Cu toate că excelența este drumul spre desăvârșire, ea înseamnă acel maxim posibil al oricărui lucru zilnic făcut cu dăruire, pasiune, determinare și cât mai aproape de perfecțiunea spre care tinzi. Excelența este un proces continuu, săvârșit pe etape, fiecare etapă conținând propria-i excelență.
Fiecare din noi purtăm ceva din ceea ce este Creatorul nostru. Fiecare dintre noi are cel puțin o abilitate moștenită de la Făcătorul nostru.
Însă materialul genetic al excelenței nu ne ajută cu nimic dacă nu îl prelucrăm. Excelența este precum zăcămintele aurifere sau cele de diamante, dacă nu sapi după ea, nu o descoperi și nu o prelucrezi, există degeaba acolo în tine. Adevărul neplăcut este că fiecare puteam să fim un pas mai departe în ce privește dezvoltarea noastră dacă am fi practicat mai din timp excelența. Dar este și o veste bună: încă nu este prea târziu!
În cele ce urmează, vom descoperi câteva caracteristici ale persoanelor care excelează și vei vedea că toate acestea pot fi și trăsăturile tale:
Persoanele care excelează, sunt hotărâte să exceleze.
Excelența, dacă rămâne doar la stadiul de dorință sau intenție, nu este altceva decât speranță deșartă. Dale Carnegie a exprimat atât de frumos ideea excelenței, în următorul citat: “Succesul exprimă valoarea noastră în comparație cu a celorlalți. Excelența ne determină valoarea , comparându-ne cu propriul potențial. Succesul recompensează doar pe câțiva, dar mulți visează la el. Excelența este accesibilă tuturor, dar este dobândită de puțini dintre ei.” Pentru mine cele scrise mai sunt deosebit de revelatoare. În primul rând, este încântător să știi că “excelența este accesibilă tuturor”. Cumva, această genă a excelenței este pusă în fiecare, trebuie doar cultivată prin dedicare și determinare. În tribul lui Beniamin, din poporul Israel, ne spune textul cu care am început, în armata compusă din 26.000 de luptători, 700 dintre ei se făceau remarcați prin excelenta lor mânuirea praștiei. Indiferent cât de mare este mulțimea care te înconjoară, nu poți trece neobservat dacă excelezi în domeniul tău.
A doua idee care mi-a plăcut este că “excelența ne determină valoarea”. Toți avem o valoare ca ființe umane, asta ne este tuturor clar. Este valoarea intrinsecă. Însă, ai descoperit, cu siguranță, faptul marea majoritate a oamenilor se raportează la noi, respectându-ne sau remarcându-ne datorită valorii exprimate și dovedite prin caracterul și competențele noastre.
Persoanele care excelează nu se mulțumesc niciodată cu mediocritatea.
E posibil să fii auzit de multe ori cât de incriminată este mediocritatea, încât a devenit un fel de limbaj de lemn. “Până la urmă, a fii mediocru este mai bine decât a fi slab ca și performanță. Unii aleg asta și se mulțumesc astfel”, îmi spunea cineva. Nu știu ce părere ai tu despre ceea ce mi-a spus acea persoană, însă eu i-am răspuns în felul următor: Mediocritatea, ca și tranziție spre excelență, este naturală. Este precum o haltă prin care treci dar în care nu te oprești.
Înseamnă să renunți prea devreme, să te oprești înainte să ajungi în vârf sau a-ți face treaba pe jumătate, nu pentru că nu poți, ci pentru că ți-e lene sau nu ești dispus să plătești prețul excelenței. Acest “mai bine” este de fapt mai rău pentru că mediocrul a simțit briza înălțimii și gustul apetisant al excelenței, motiv pentru care nu va dori să mai se întoarcă la nivelul de la care a plecat. În același timp, lipsa perseverenței și a determinării de a atinge noi vârfuri îl va duce exact acolo unde nu își dorește, în zona de suburbie existențială pentru că mediocritatea este o vale care te coboară și nu urcuș care te provoacă. În altă ordine de idei, un mediocru nu este împlinit și nu este fericit în existența sa. Eu, cel puțin, nu am văzut vreunul. Pentru că nu ai cum să fii mulțumit și fericit când ești “nici, nici”. Mai degrabă ești frustrat, anxios, invidios și mereu revoltat pe ceva sau cineva.
Cu timpul, mediocritatea te scade în proprii ochi, contribuind semnificativ la scăderea stimei de sine. Cei care urmăresc excelența, în schimb, nu se opresc la jumătatea capacităților și abilităților de care sunt conștienți că le dețin. Dau tot ce au mai bun în orice fac și îmbunătățesc continuu ceea ce fac. Pentru ei, excelența nu este altceva decât modalitatea de a-și dovedi imensul potențial pe care îl dețin, folosindu-se de talentele lor pentru a-l pune în valoare.
Persoanele care excelează dau atenție detaliilor.
În orice domeniu, în orice relație, în orice afacere sau profesie, în absolut orice, detaliile fac diferența.
Am citit cândva o propoziție pe care nu am înțeles-o atât de bine, atunci: “Atât Dumnezeu cât și diavolul, se ascund în detalii”. Astfel că este important să deținem acea înțelepciune care să ne ajute să facem diferența. Când ne referim că Dumnezeu se ascunde în detalii vorbim despre acea plăcere de a rafina ceea ce facem, de a face artă din lucrările noastre.
Pe de altă parte, când spunem că diavolul se ascunde în detalii, ne referim la acele chichițe în care sunt ascunse capcane pentru a împiedica omul să ajungă la excelență. Diavolul se ascunde în detalii și atunci când ne pierdem în detalii, acestea devenind scop în sine pierzând din vedere imaginea de ansamblu. Ajungem cu timpul să dezvoltăm diverse anxietăți, obsesii și diverse tulburări de personalitate.
Realitatea care nu poate fi neglijată este aceea că diferența dintre învingători și perdanți este, adesea, o chestiune de detaliu în orice arie existențială. Dacă este vorba de pictură, detaliile sunt date de echilibru, contrast, varietate, uniformitate. În arta culinară, detaliile pot fi gătitul la focul mic, vasul în care se prepară, timpul de preparare, acel ingredient secret, anumite mirodenii, etc. În domeniul literaturii, ceea ce face diferența dintre o scriere bună și una mediocră poate fi intriga, punctul culminant, deznodământul sau accentul pus pe emoție, stilul în care se scrie, complexitatea personajelor.
Gândindu-mă la acești viteji din textul cu care am început, mi-am adresat întrebarea: “de ai vrea să exersezi atât de mult până nimerești firul de păr devreme ce deja erau experți în o lovi cu exactitate inamicul? Oare testarea limitelor era miza aici sau era ceva mai mult decât atât?” Nu știu cum ai răspunde tu la aceste întrebări dar eu am găsit un răspuns care conține și o provocare pentru mine: probabil că nu există o împlinire mai mare decât să descoperi în fiecare zi acel nou și excelent tu pe care-l întâlnești la capătul procesului zilnic de dezvoltare și performanță. A nimeri firul de păr înseamnă să nu te mulțumești cu puțin, să nu fii satisfăcut în a da mai puțin decât știi că poți da. Înseamnă să dezvolți capacitățile și abilitățile tale la acel maxim pe care îl poți atinge în fiecare zi. A nimeni firul de păr înseamnă să conștientizezi că nu există imposibil, că limitele sunt puse doar în mintea noastră, în interiorul nostru și nu în exterior.
A nimeri firul de păr este o chestiune de rafinament, de dichis, de finețe și ține de o frământare frumoasă, aparte, de a nu fi liniștit până nu întâlnești excelența din tine.
Altfel spus, excelarea este atât o deosebită dovadă de dragoste, cât și o aleasă formă de închinare. A folosi puțin din capacitățile abundente puse în tine de Creator, este ca și cum te-ai mulțumi să mănânci resturile unei mese regale în loc să participi la aceasta.
Acum imaginează-ți de câtă satisfacție de viață ai avea parte și ce influență și impact ar avea acest principiu al țintirii firului de păr dacă l-ai aplica în domeniile existenței tale: relații, serviciu, familie, dezvoltare personală, finanțe, spiritualitate, etc.
Excelența în relații este să ajungi să-l privești pe aproapele tău mai presus decât pe tine însuți. Excelența în munca ta este să faci tot ce faci “ca pentru Dumnezeu și nu ca pentru oameni”. Excelența în viața de familie este să îți iubești soția ca pe trupul tău sau chiar mai mult, dincolo de sine. Să îți iubești soțul cu reverență, cu respect ales. Excelența în finanțele tale și în administrarea bunurilor tale este să te bucuri de ceea ce ai realizat și să faci parte și celor care sunt lipsiți, necăjiți și nenorociți, din ceea ce ai. A face toate lucrurile cu excelență înseamnă să îți oferi zilnic ocazia de a te întâlni cu desăvârșirea.
Persoanele care excelează sunt consecvente și se corectează constant.
Consecvența este o trăsătură de mare valoare a celor care excelează. În urmărirea scopurilor lor, în drumul lor spre excelență, oamenii trec adesea prin descurajări, eșecuri, adversități, blocaje și dureri specifice dezvoltării lor. Acestea îi fac pe cei mai mulți să renunțe deoarece prețul plătit li se pare prea mare. Cei care rămân consecvenți, însă, și se folosesc de adversități pentru a crește, sunt oamenii care au făcut din excelență, misiunea vieții lor. Ei au înțeles că a fi cel mai bun nu este o predestinare, un dat, ci o alegere de fiecare zi de a părăsi zona personală de confort, de a spune NU celor bune pentru a le putea obține pe cele foarte bune.
De asemenea, excelența este marca învățării și autocorectării continue. Un proverb al înțelepciunii iudaice spune astfel: “dacă îl corectezi pe cel batjocoritor, acesta te va urî, dar dacă îl vei corecta pe cel înțelept, acesta te va iubi”. Cel care urmărește excelența, folosește fiecare ocazie să învețe, să se corecteze și să devină cea mai bună versiune a sa. Omul înțelept își va petrece timpul cu cei care sunt mai buni decât el pentru că știe că poate să învețe de la aceștia. Omul excelenței va căuta cât mai multe oportunități de creștere, nu este repulsiv la critică, își asumă minusurile, corectându-le și se va dezvolta continuu ca persoană.
Excelarea este o dovadă de iubire!
Dovadă de iubire față Creatorul tău, respect față de sine și față de semenii tăi. Există în Evanghelii o parabolă rostită de Iisus despre trei sclavi cărora, la plecarea sa într-o călătorie pe o durată nedeterminată, stăpânul le-a dat în administrare finanțele sale. În exprimarea biblică, primul a primit cinci talanți, al doilea a primit doi talanți iar celui de al treilea i-a dat un singur talant, fiecăruia după potențialul său. În timpul cât a fost plecat stăpânul, primul sclav a investit cei cinci talanți și a mai câștigat cinci, sclavul care primise doi, a mai câștigat încă doi. Cel care avea unu, însă, l-a îngropat în pământ pentru a fi în siguranță iar la venirea stăpânului să i-l poată înapoia. După multă vreme, stăpânul s-a întors și a cerut socoteală fiecăruia. I-a apreciat prin cuvinte laudative pe primii doi și le-a dat acces pe viață la bunăstarea sa, dar celui de-al treilea i-a adresat cuvintele “viclean, rău și leneș” și l-a scos de pe proprietatea sa, urmând să trăiască restul zilelor lui în decadență și suferință.
Primii doi, în schimb, au ales să exceleze ca semn de respect față de stăpân și față de ei înșiși. Probabil, nu există, o dovadă mai mare de lipsă de respect față de sine decât să acționezi și să trăiești sub nivelul potențialului și abilităților tale, indiferent de domeniile vieții. De fiecare dată când mă depășesc pe mine însumi, când îmbunătățesc diferite aspecte la mine, când fac tot mai bine ceea ce am de făcut sau ceea mi se cere, este o dovadă de respect față de Creatorul tău, de valorile investite în tine și stimă de sine ridicată. Când faci ceva de înaltă calitate este o dovadă de autentică iubire față sine și față de cel care beneficiază de ceea ce faci.
Există în Scriptură unul dintre cele mai frumoase imperative:
Cred că nu există mai mare motivație pentru excelență decât dragostea și nimic nu dovedește mai evident lipsa ei decât alegerea mediocrității sau precarității. Ceea ce nu faci cu dragoste sau din dragoste, este doar o prestare de servicii, nu revărsare de frumos a sufletului tău. A te mulțumi să fii sau să faci puțin sau când ai capacitatea de a excela, este o auto condamnare la frustrare și precaritate existențială.
Nimic nu îți iese mai bine decât atunci când scopul pentru care faci tot ce faci este din iubire față de semenul tău. Excelența ca iubire, este anticiparea bucuriei, încântării celui care beneficiază de acțiunea mea, fapta mea sau serviciul meu. Dacă faci ceea ce faci doar cu gândul la plata pe care o primești, satisfacția personală va fi destul de mică. Dar dacă tot ce faci este legat și de fericirea pe care o livrezi celuilalt, împlinirea ta este una maximă.
Nu performa doar de dragul performanței ci mai ales de dragul celui care beneficiază de excelența ta. Gândește-te că ai avea nevoie de o intervenție pe cord sau pe creier, operație de o finețe și precizie cât se poate de desăvârșită. Cine ai vrea să te opereze? Un medic bun, foarte bun sau cel mai bun? Răspunsul este evident, nu-i așa? Și dacă ne dorim ca cei mai buni să se ocupe de noi, atunci de ce nu am fi noi înșine cei mai buni în ceea ce facen ca și alții să beneficieze de serviciile excelente pe care le oferim?
Dacă suntem sinceri cu noi înșine, în general, avem expectanțe ridicate când este vorba despre comportamentul celorlalți față de noi dar avem tendința să coborâm standardele atunci când ceilalți sunt subiectul principal.
Excelența se ghidează după Regula de aur a comportamentului și a relațiilor: “tot ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel!”.
Excelența sau lipsa ei nu ține de context, de tipul de serviciu, de beneficiar, etc., ci de modul tău de a fi. Este o trăsătură de caracter. Cum faci un lucru, faci toate lucrurile.
