O viață de lux

“Ea nu se dă în schimbul aurului ales,
nici prețul ei nu poate fi cântărit în argint.
Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir
și nici cu onix prețios sau cu safir.
Aurul și cristalul nu se pot compara cu ea,
și nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur pur.”
(Iov din Uț – Iov 28)

În general, există o concepție greșită adesea vehiculată, că luxul are mai mult de-a face cu valoarea netă decât cu fericirea și împlinirea. Cât ai, ce poți arăta, a devenit mai important decât cum te simți și cine ești cu adevărat în solitudinea sufletului tău. Sigur, având un venit mai mare disponibil poate contribui cu siguranță la o viață mai ușoară, dar oricât am avea, ceea ce agonisim nu rezolvă relațiile rupte, nu poate vindeca bolile sufletești, nu poate oferi inimii ceea ce ea are nevoie cu adevărat: pace, încredere, iubire, credință, speranță, o minte înțeleaptă.

Adevărul este că găsirea păcii interioare, conectarea sufletului cu divinitatea și cu semenii este ceea ce înseamnă cu adevărat să trăiești un stil de viață luxos. Este un sentiment; un sentiment că îți trăiești împlinitor fiecare zi, fiind parte din binele lumii, fiind tu însuți un rai pentru cei care te înconjoară.

Luxul este o stare a minții, mai întâi de toate. Luxul este despre găsirea aspectelor pozitive din propria viață și a te bucura de ele din plin. Nu este nimic greșit, în sine, să obții mai mult, să câștigi mai mult, să deții mai mult, dar toate acestea vor fi inutile dacă în mod constant dorești mai mult, devenind un scop în sine, fără a fi recunoscător și fără a te bucura din plin de ceea ce ai deja. Luxul nu înseamnă să tot strângi ca într-o zi să te poți bucura, ci a te bucura intens în timp ce strângi. “Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de osteneală,  și goană după vânt!”, emfaza cu convingere omul ca cărui înțelepciune a făcut ocolul pământului, Solomon.

Luxul vieții este conștientizarea că nu mai ai de adăugat nimic la viața ta, ci doar să explorezi viața în profunzimile ei. Dacă trebuie să cumperi ceva pentru a te simți fericit, nu trăiești în lux, ci cu trudă. Luxul vieții este viața însăși. Nimic din ce creează omul nu poate fi comparat cu ceea ce Dumnezeu a creat deja, ființa ta. Spune-mi cât costă o respirație? Cât aur trebuie plătit pentru o bătaie de inimă în plus? Cu ce poți cumpăra vederea dacă ai pierdut-o? Dar auzul, gustul, mirosul, cât valorează? Câte pietre prețioase se plătesc pentru a primi iubire? Îmi poți face o ofertă pentru pacea minții și a sufletului? Toate cele care contează cu adevărat în viață nu au preț, deci nu pot fi cumpărate și tocmai acestea însumează luxul vieții. Opulența, faima, materialismul, grandomania, vanitatea nu sunt altceva decât sărăcie sufletească apăsătoare.

Adevăr a grăit cel care a scris că “unii oameni sunt atât de săraci că tot ce au sunt doar banii”. Luxul definit prin termenii financiari și materialism, în esență, este nimic altceva decât fuga de sine, escapade nenumărate din vidul interior. Foarte puternice sunt întrebările retorice ale lui Iisus și demne de luat în seamă dacă vrem să ne trezim la adevărata realitate: “Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?”. Tot ce nu poate fi înlocuit este cu adevărat valoare. Cele care  se pot înlocui sunt doar obiecte, oricât de mult ar costa.

Haidem să explorăm câteva domenii ale vieții unde ar trebui să trăim noul lux, așa cum sunt ele expuse în scrierile Înțelepciunii divine.

“Înțelepciunea prețuiește mai mult decât diamantele.”

Cu cât mai mult face câștigarea înțelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit caștigarea priceperii decât a argintului! – (Proverbe 16,16)

Regele Solomon povestește în cartea sa, Eclesiastul următoarele: “Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare şi mi s-a părut mare. Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac. Atunci am zis: “Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă. Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni. Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.”

Solomon a fost un îndrăgostit de înțelepciune, aș putea spune că ea a fost valoarea lui supremă, pasiunea și scopul vieții tale. Din acest motiv în scrierile sale o evocă mai mult decât toți scriitori Bibliei la un loc. El scrie apăsat că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Raportarea la o putere dincolo de tine, supunerea umilă față de o autoritate de dincolo de soare este primul demers spre o viață cu adevărat împlinitoare. Tot ce facem, adesea fără să conștientizăm, facem pentru un motiv mai presus decât noi înșine.

Tot ce devine scop în sine, ajunge să ne frustreze într-atât încât într-un final ne vom învecina cu depresia.

Ințelepciunea prețuieste cât o moștenire, și chiar mai mult… (Ecl.7:11). Ințelepciunea este abilitatea de a ne folosi  cunoștințele în vederea trăirii unei vieți de înaltă calitate morală și nu numai. Esența ei este discernământul, judecata limpede dintre bine si rău. Îmi place foarte mult cum definește Kant înțelepciunea: “Înţelepciunea este viaţă organizată.” Este viața centrată pe sens, scop și semnificație. Este demersul uman de a lăsa o urmă  însemnată a unei vieți trăite cu folos atât pentru sine cât și pentru semeni. “Înţelepciunea este gândirea care doboară lucrurile inferioare pentru a înălţa sufletul către cele superioare”, completează cu măiestrie, Plotin. “Înţelepciunea este armonia Sinelui omenesc cu lumea înconjurătoare”, după Valeria Mahok. Îmi place foarte mult definiția ei, înțelepciunea este armonie, armonie cu sinele, cu semenii și mai presus de toate, cu divinul.

Înțelepciunea este arta de a fi nobil, regal, virtuos, de a trăi cumpătat, detașat de excese și atașat de simplitate. Înțelepciunea este abilitatea de a fi și trăi remarcabil, neostentativ dar esențial pentru umanitate. Înțelepciunea este demersul continuu de trăi vertical în orizontalitatea cotidiană, de a te căuta centralitatea și a nu te lăsa ispitit să trăiești periferic, de a fi cap și nu coadă, întotdeauna sus și niciodată jos, și toate acestea fără emfază și zgomot care să atragă atenția asupra ta.

Înțelepciunea nu este doar filozofia unei vieți trăite bine, ci este binele trăit ca evidență practică. “Teama de Stăpânul, aceasta este înțelepciune, și depărtarea de rău este pricepere”. Transpusă în practică, înțelepciunea este prezentată magistral de către Apostolul Pavel astfel: “Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău! Să vă lipiți de bine! Iubiți‑vă unii pe alții cu o dragoste frățească! În cinste, dați‑vă întâietate unii altora! În ce privește râvna, să nu fiți leneși! Fiți plini de zel în duh! Slujiți Domnului! Bucurați‑vă în speranță! Răbdați în necaz! Stăruiți în rugăciune! Luați parte la împlinirea nevoilor sfinților! Urmăriți ospitalitatea! Binecuvântați‑i pe cei ce vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați! Bucurați‑vă cu cei ce se bucură! Plângeți cu cei ce plâng! Să aveți aceleași gânduri unii pentru alții! Nu vă gândiți la lucrurile înalte, ci deprindeți‑vă cu cele smerite! Nu vă considerați singuri înțelepți! Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău! Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor! Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“ zice Domnul. Însă „Dacă dușmanul tău este flămând, dă‑i să mănânce; dacă este însetat, dă‑i să bea. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui“ Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!”

“Un nume bun este mai de dorit decât o bogație mare, și a fi iubit prețuieste mai mult decât argintul și aurul.”

Nimic nu este mai prețios decât iubirea și nimeni nu este mai sărac decât cel care nu iubește. Relațiile noastre spun mai multe despre cine suntem decât realizările noastre. Capitalul social, relațional este, de departe, cel mai important capital. Oamenii suferă mai puțin pentru că au lipsuri materiale, dar suferă enorm atunci când sunt lipsiți sau se lipsesc de iubire. Nici o boală a civilizației moderne, cum ar fi anxietatea sau depresia nu este cauzată de lipsa banilor, ci din cauza alienării omului față de om. Singurătatea poate durea mai mult decât cancerul. Lipsa iubirii a făcut dintotdeauna și face în continuare mai multe victime decât orice lipsă.

La nivel global 1,5 miliarde suferă de foame și 7 miliarde de lipsa dragostei. Ne lipsim intenționat, adesea, de iubire pentru a face bani, ca mai apoi să constatăm tardiv că am agonisit mai mult din ceea ce nu ne trebuie cu adevărat să trăim împliniți. Unul dintre marile blesteme ale sufletului unui om este să fie iubit pentru ceea ce are și nu pentru ceea ce este. În loc să fii tratat ca un om de valoare neprețuită, ajungi să fii considerat un bun datorită valorilor materiale pe care le deții. Luxul vieții este să fii iubit și prețuit indiferent de statutul social pe care îl ai. Dar un și mai mare lux al vieții este să iubești dincolo de tine pe cei mai apropiați de tine.

Pe de altă parte, integritatea este mai importantă decât reputația. Cine ești când nu te vede nimeni contează mai mult pentru sufletul tău decât cum ești perceput când ești în văzul tuturor.  Ce ai lăsat în fiecare suflet este cu mult mai împlinitor decât suma care ți-a rămas în bancă la moartea ta. A fi vorbit de bine este mai de preț decât a trăi doar pentru binele tău. Este mai de lux să aduci soarele în sufletele multor oameni prin contribuția ta de bine decât să te tolănești sub soare pe plaje de lux, ignorând o viață să contribui la binele celor care o duc rău. “Unul care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul, care este zgârcit, nu face decăt să sărăcească. – (Solomon). Luxul vieții este să dăruiești, să fii generos, să alegi să fii bun cu tine însuți și cu ceilalți, să te iubești, să îi iubești pe ceilalți și mai ales pe Dumnezeu.

“Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă!” – (Solomon).

Armonia în relații este un lux. Pacea sufletească nu poate fi cumpărată cu nimic. Abundența și împlinirea vieții este dată de calitatea relațiilor și nu de cantitatea realizărilor. Nu ai nimic valoros dacă nu ai pace, liniște și bucurie în viața și în căminul tău. Dacă afacerile tale prosperă în timp ce relațiile tale sunt un eșec, ești în cel mai mare faliment existențial. Nimeni nu își plânge durerile așteptând empatie din partea bolidului de lux sau de la extrasul de cont. Tot la fel nimeni nu dă o petrecere pentru anumite reușite alături de titlurile de proprietate deținute sau înconjurat de bijuteriile scumpe. Pentru toate acestea, rele și bune, în viață avem nevoie de relații armonioase. Pune pe primul lor relația și realizările vor fi un efect fericit. Pune pe primul loc realizările, și relația se va încheia într-un mod nefericit. Alege să le ai pe amândouă, alegând mai întâi, relația.

Armonia în relația cu partenerul tău se creează prin implicare reciprocă și are câteva ingrediente de bază. Desigur, iubirea este în toate, le conține pe toate și este deasupra tuturor. Totodată, o relație armonioasă în doi se bazează pe respect reciproc care contribuie la valorizarea celuilalt. Cearta apare și pe fondul retragerii respectului a unuia față de celălalt, atunci când unul se erijează ca fiind mai deștept, mai bun, mai demn de respect, etc, față de celălalt. Un alt motiv pentru care un cuplu ajunge la certuri dese este din cauză că apare invidia față de alte cupluri care pare să se înțeleagă mai bine, care o duc mai bine și care realizează mai multe. Invidia usucă vitalitatea cuplului, pârjolește sufletul și dacă la început cuplul pornește o luptă de concurență cu ceilalți, sfârșesc prin reproșuri și umilințe în interiorul lor.

Experiențele trăite în doi sunt mult mai semnificative pentru o viață armonioasă decât goana după a aduna cu orice preț cantități de materialism perisabil. Este înțelept să te folosești de bani pentru a avea momente de vis, decât să cazi în capcana de a face bani pe cheltuiala scumpă a deprivării de emoții alese trăite împreună.

Într-o relație, dragostea nu este suficientă, avem nevoie și de înțelepciune. Dragostea are nevoie de înțelepciune, ea se dezvoltă doar prin înțelepciune “Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte; prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute.” Înțelepciunea în relații înseamnă să fii temperat în munca ta, în agoniseala ta, în trăirea plăcerilor vieții, în a știi cât timp oferi celor necesare trupului, minții, sufletului și relațiilor. Deși nu există familii perfecte, putem avea relații împlinitoare și deosebit de armonioase cu ajutorul înțelepciunii fiecăruia dintre cei care compun căminul.

Îmi plac două pasaje biblice care vorbesc despre înțelepciunea aplicată în cadrul căminului. În primul pasaj este evidențiat căminul care este compus dintr-un bărbat înțelept: “Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci atunci vei mânca din munca mâinilor tale, vei fi fericit și‑ți va fi bine. Soția ta va fi ca o viță roditoare înlăuntrul casei tale. Fiii tăi vor fi ca lăstarii de măslin împrejurul mesei tale. Iată, așa este binecuvântat bărbatul care se teme de Domnul.” (Psalmul 128). Bărbatul înțelept este supus lui Dumnezeu și în temere sau respect față de El își trăiește fiecare zi. Bărbatul înțelept este acela care recunoaște în soția lui, chipul lui Dumnezeu, drept consecință îi oferă respectul cuvenit și își revarsă dragostea față de ea precum un act de închinare. Un bărbat înțelept creează în cămin un climat binefăcător pentru dezvoltarea soției sale și a copiilor săi: dezvoltare sufletească, emoțională, spirituală, intelectuală.

Al doilea pasaj este un cântec de elogiu adresat femeii înțelepte care având un climat propice dezvoltării, pur și simplu, face minuni cu mâinile sale în casa ei și își onorează soțul prin dragostea și devotamentul pe care i le poartă. “O femeie cinstită, cine poate găsi? Valoarea ei este de departe mai mare decât a rubinelor. Inima soțului ei se încrede în ea și nu‑i va lipsi câștigul. Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții ei. Puterea și cinstea sunt îmbrăcămintea ei, și râde de ziua de mâine. Ea își deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute sunt pe limba ei. Ea veghează asupra căilor familiei sale și nu mănâncă pâinea lenevirii. Ea își deschide palma pentru cel sărac și își întinde mâinile către cel nevoiaș. Când ninge, ea nu se teme pentru familia ei, pentru că toată familia ei este îmbrăcată în haine scumpe. Soțul ei este respectat la porțile cetății, când stă printre bătrânii țării. Fiii ei se ridică și o numesc binecuvântată; soțul ei o laudă și el: «Multe femei fac lucruri nobile, dar tu le întreci pe toate!»Farmecul este înșelător și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” (Proverbele 31).

Cred că cele prezentate mai sus vorbesc de la sine și asta mă face să completez doar atât: o familie de felul acesta înseamnă cea mai mare avuție pe care un om o poate avea pe acest pământ. Luxul în cea mai rafinată formă este un bărbat și o femeie care se iubesc, se onorează, care se tratează în mod regal și servesc umanitatea contribuind la mai binele ei.

“Mai bine puțin, dar cu dreptate, decât mari venituri cu nedreptate!”

Mai mult face puținul celui neprihănit decât belșugul multor răi. (Psalmul 37,16). Cinstea, onoarea, integritatea reprezintă luxul de cea mai înaltă clasă. Cel care câștigă în cele materiale dar își pierde caracterul, pierde mai mult decât câștigă. Cinstea este perna cea mai moale și integritatea este cel mai confortabilă și luxoasă saltea de dormit. Atunci când trăiești cu integritate, ai parte de următoarele beneficii:

• Vei avea respect față de sine datorită conștiinței curate.
• Vei avea liniște în suflet și somnul îți va fi netulburat de gânduri sumbre.
• Vei primi încrederea oamenilor deoarece faptele tale vorbesc de la sine despre valoarea ta umană.
• Vei fi privit exact așa cum ești, un om integru.
• Vei beneficia de stabilitate și împlinire sufletească
• Integritatea este asigurarea și garanția că niciodată nu vei fi lipsit. Dimpotrivă, vei atrage abundența asupra ta.

“Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți” – Solomon.

Calmul, pacea interioară, stăpânirea de sine însumează o altă formă de lux existențial. Afirmația înțeleptului, dincolo de faptul că șochează, evidențiază că oamenii au înțeles greșit valoarea și adevărata putere a unui om.

Nu poziția, conturile bancare, mușchii, gura mare dovedesc puterea vrednic de luat în seamă, ci blândețea, răbdarea, calmul. Toate luptele și războaiele mondiale în care oamenii “puterii” au făcut schimb de focuri și bombe, sunt o dovadă atât de grăitoare a cât de slabi au fost, în esență. Omul cu adevărat puternic nu este cel care îl răpune pe opozantul său cu pumnul, ci acela care se folosește de inteligență, înțelepciune și de forța blândă a argumentelor pentru a-i explica adevărul fără a-l impune. Omul puternic nu se concentrează pentru a-l învinge pe celălalt, ci pe a-l convinge de ce punctul lui de vedere este mai bun.

Tot pe această temă, Solomon, evocă și următoarele: “Prin răbdare poate fi convins un conducător, și o vorbă blândă poate zdrobi oase. Dacă dușmanul tău este flămând, dă‑i să mănânce pâine, iar dacă este însetat, dă‑i să bea apă. Căci făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui, iar Domnul îți va răsplăti. Ca o cetate spartă și fără ziduri, așa este omul lipsit de stăpânire de sine.” Puterea nu înseamnă cine vorbește și țipă mai tare, puterea este este dată de cine își păstrează calmul, de cine își menține sufletul la temperatura iubirii. Câștigă, după Dumnezeu, nu cine dă cu pumnul sau taie cu sabia, ci acela care manifestă blândețe, înțelegere, empatie: “Fericiți sunt cei blânzi vor moșteni pământul” dar “Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. (Isaia 3,11). “Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii… . Cel fără minte îşi iese cu totul din fire, dar cel înţelept îşi păstrează spiritul calm până la capăt” – Solomon.

Tăria caracterului constă în două lucruri: puterea voinței și puterea stăpânirii de sine.

Adevărata măreție și noblețe a omului este măsurată prin puterea lui de a-și stăpâni și controla sentimentele negative, fără a se lăsa subjugat de acestea.

“Niciodată nu trebuie să ne pierdem controlul asupra noastră. Este o lipsă de educație și un păcat să vorbim nervoși sau arțăgoși sau să fim mânioși, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Exprimarea unui cuvânt sub impulsul mâniei este asemenea unei cremene care lovește o altă cremene – ea aprinde dintr-odată mânia. Să nu fii niciodată ca un ghimpe. Să nu-ți îngădui ca în cămin să folosești cuvinte aspre, iritate.

Cândva, un renumit împărat aflat pe patul de moarte a spus: „Dintre toate cuceririle mele, una singură îmi aduce acum alinare și consolare și aceasta este cea pe care am câștigat-o asupra propriei mele firi impetuoase.” Alexandru cel Mare și Iuliu Cezar au descoperit că este mai ușor să supui lumea decât să te cucerești pe tine însuți. După ce au cucerit națiune după națiune, ei au căzut – unul dintre ei victimă a nestăpânirii de sine, iar celălalt, a ambiției lui nebunești.

Trăiește noul lux!

Consider că este imperios necesar să schimbăm viziunea cu privire la ce înseamnă viață abundentă; să mutăm concentrarea de la dobândirea de lucruri la dobândirea de experiențe. Luxul care contează nu are de-a face cu branduri foarte scumpe, cu destinații exotice extravagante, ci cu calitatea noastră personală de viață. Luxul este atunci când ajungi să înțelegi că nu ai nevoie să cumperi ce îți vând alții, ci atunci când decizi să schimbi destine cu ceea ce deții, oferind șanse la educație celor care nu au, acoperind trupuri fragile de copii, oferind porții de hrană celor flămânzi, aducând speranță și umanitate în omenire. Cu cât deții mai multe, cu atât ești deținut mai mult. Ești sclavul propriilor lucruri. Libertatea financiară nu constă în faptul că poți cumpăra orice, ci în faptul că nimic din ceea ce ai, nu te are, nu te deține.

Luxul vieții este știința de a trăi fără regrete, de a nu face ceva regretabil, este despre a pricepe că viața este o artă a cărei frumusețe se evidențiază prin uimitoarea ei simplitate.

Noul lux este decizia de a te bucura de anii vieții tale, este experiența frumosului și a frumuseții simple, a cunoașterii profunde a propriei vieții oferindu-ți porții întregi de timp pentru a te bucura de fascinația de a fi om, de a fi inspirat și de a deveni o inspirație. Adevăratul lux este să nu te grăbești, ci în lentoare să savurezi  dulceața vieții. Luxul este desfătarea în irepetabilul spectacol al vieții, este să fi prezent la cât mai multe dintre splendorile ireversibile cum ar fi:  un apus ori un răsărit de soare, un cântec, un moment de liniște și satisfacție, clipe repetate în a admira natura, creația; o ceașcă de ceai plină de arome, o carte minunată sau o fotografie în care imortalizezi uimitorul perisabil, o cuminte petrecere în trecerea timpului, atingerea pielii catifelate a unui bebeluș sau mângâieri suave a chipurilor celor pe care îi iubești. Din această perspectivă, luxul este orice frumusețe sau minune care ne amintește să iubim viața pe care o trăim, să o savurăm cu bucurie până la ultima firmitură pentru că tot ce nu savurăm se pierde.

Aceasta este principiul noului lux: viața nu trebuie doar trăită, ci trebuie savurată. Trebuie îmbrățișată din toată inima. Trebuie să merite.