Nu problema este problema

Eddie Jaku s-a născut la Leipzig în 1920. La treisprezece ani, ca evreu, Eddie nu mai putea să studieze în orașul său și a fost forțat să-și asume o identitate falsă a orfanului Walter Schleif, urmând apoi o școală la nouă ore distanță cu trenul. Când s-a întors acasă pentru prima dată cinci ani, sperând să-și surprindă părinții la cea de-a douăzecea aniversare a nunții lor, și-a găsit casa familiei goală. Familia fusese dusă deja în ghetourile de coșmar de unde urmau să fie trimiși toți spre lagărele de concentrare.  În acea noapte, de care își va aminti toată viața ca fiind Krystallnacht, Eddie a fost bătut sălbatic, iubitul său câine, ultimul rămas din “familie”, va fi ucis și casa care a fost “acasă” de generații, a fost distrusă. Eddie a fost trimis pentru prima dată într-un lagăr de concentrare, iar viața i s-a schimbat irevocabil. Reușește să fugă din lagăr pentru o vreme și străbate sute de km pe jos până în Belgia unde stă vreo trei ani ca fugar împreună cu familia. Într-o dimineață familia este descoperită de naziști și transportată în lagăr. El va ajunge ceva mai târziu acolo dar nu își va mai vedea familia niciodată. Condițiile din lagăr, așa cum mulți știm deja auzind sau citind istorie, sunt inimaginabil de inumane. Eddie povestea că nu aveau hârtie la toaletă, unii foloseau cârpe pe care le  procurau, uneori, de pe cadavrele compatrioților. Restul care nu erau atât de norocoși trebuiau să se șteargă cu mâna ca mai apoi tot cu ea mâncau, fără să aibă tacâmuri.

Și totuși, în ciuda acestui fapt, Eddie a navigat în circumstanțele inimaginabile ale vieții cu bunătate, compasiune și empatie pentru cei din jur. Mai mult de cât atât, în ciuda a tot ce a pierdut și a îndurat el se numește “cel mai fericit om din lume”. Scrie o carte cu acest titlul și o publică în anul în care împlinește o sută de ani. Anul acesta am avut ocazia să o lecturez și să îmi culeg prețioase lecții de viață. Eddie încă trăiește și continuă să ne învețe despre viață și sensul ei, acela de a fi fericiți. Fericirea nu apare din cauza problemelor, ea trebuie găsită și trăită în ciuda problemelor: “Iată ce am învățat. Fericirea nu cade din cer; este în mâinile tale.

Și dacă ești sănătos și fericit, ești milionar. Fericirea ta se dublează de fiecare dată când o împărtășești”, scrie cu apăsare Eddie.

Să vedem problemele dintr-o altă perspectivă!

Viața nu este ușoară! Ea include bucurii dar și suferințe, împliniri dar și dezamăgiri, zâmbete precum și lacrimi, culmi dar și văi. Toți oamenii ne confruntăm cu probleme, obstacole, provocări și dificultăți, pentru că ele sunt inevitabile. Unele ni le provocăm noi înșine, altele vin la pachet cu semenii noștri, chiar și cu aceia pe care îi iubim cel mai mult.

Atât din propria-mi experiență, dar și din viețile marilor oameni care au lăsat un testament al măreției umane, am descoperit și cred că am devenit conștienți că nu problema în sine constituie problema, ci reacția și atitudinea față de ea este problema.

Nicole Valery Grossu, nepoata lui Iuliu Maniu, una dintre eroinele românce, condamnată pe nedrept de către comuniști la închisoare unde avea să fie torturată timp de patru ani, a privit suferința-i cruntă astfel:  “Îmi dădeam seama, din ce în ce mai mult, că închisoarea era o favoare pe care Dumnezeu mi-o acorda ca să mă pot reabilita, pentru ca suferințele care vor urma, să mă găsească în pace cu mine însămi și cu El. Arestarea mea, nu era de fapt, decât o întâlnire, la care Iisus mă invita pentru a mă ridica în culmea fericirii.” Cutremurătoare mărturisire, nu-i așa?

Cei mai mulți dintre noi nu cresc pur și simplu pe cont propriu, cu excepția zonelor în care avem pasiune. Dar „problemele” noastre, care provin din toate aspectele diferite ale vieții noastre, ne obligă să ne adaptăm, să creștem, să ne schimbăm, pentru a face față acestor noi provocări. Acest lucru necesită o anumită forță și dorința de a face față problemei și de a o rezolva.

Sunt motivat și încurajat de o altă mărturie și experiență de viață a celui care a fost Sfântul Apostol Pavel, un atlet al lui Hristos, un suferind al cauzei Sale: “Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” – (1 Corinteni 10, 13).

Adesea credem că problemele noastre sunt aduse și controlate de forțe exterioare, când în realitate, tot ce ar fi nevoie pentru a rezolva problemele noastre este o mică schimbare în propria noastră gândire. Tony Robbins afirma că „Universul îți trimite o problemă și rămâne acolo până când obții lecția spirituală.” Subscriu în totalitate cu ce spune Tony.

Haideți să privim și altfel la problemele cu care ne confruntăm, la adversitățile pe care le întâlnim.

Fiecare problemă din viața ta, conține un dar în ea însăși.

Fiecare problemă ascunde în ea un cadou de care avem nevoie în existența noastră. Este adevărat că ambalajul nu arată bine, nu este deloc atractiv, dar fără probleme nu am putea crește. Scriitorul Robert Shuller evoca următoarele: “Problemele nu sunt semne de STOP în viața noastră, ci niște indicatoare.”

Una dintre istoriile de viață cu care am crescut încă de copil, este cea a lui Iosif, tânărul care din sclav a ajuns al doilea cel mai puternic om din marele imperiu al Egiptului antic. Posibil să știi destul de bine această poveste, dar pentru cei care nu o știu încă voi oferi un rezumat. Iosif, un copil de evreu, a crescut alături de cei zece frați mai mari ai săi, într-o familie foarte atipică de păstori nomazi.

Copilăria nu este foarte fericită mai ales că la nașterea fratelui să mai mic, mama lor moare. Viața grea și probleme cu care se confruntă de mic copil, vor contribui la decizia lui de a-și depăși condiția. Începe să aibă niște vise foarte îndrăznețe care se transformă apoi în visuri, țeluri care vor deranja pe frații mai mari. Împărtășirea lor precum și favoritismele pe care le arată tatăl lui, îi vor aduce invidia și gelozia fraților mai mari care într-o ocazie când Iosif îi vizitează ca să le aducă vești de acasă, aceștia decid să îl omoare.

Se revocă decizia dar în loc să fie eliberat va fi vândut ca sclav unor negustori care îl duc foarte departe de casă, în Egipt. Îl va cumpăra unul dintre demnitari însemnați ai lui Faraon, Potifar. În casa lui, Iosif se dovedește a fi cât se poate de eficient iar Potifar îi dă pe mâna lui toată administrația casei sale. Păreau că lucrurile se așază spre bine pentru Iosif dar nu pentru mult timp. Soția lui Potifar dezvoltă o pasiune pentru tânărul sclav și ne mai putându-se stăpâni, aceasta îl hărțuiește sexual. Iosif refuză categoric întinarea sa, datorită standardelor lui înalte iar  refuzul lui o va determina pe soția lui Potifar să îl acuze Iosif de hărțuire.

Prin bunăvoința lui Potifar, Iosif nu este condamnat la moarte imediat, ci este trimis în închisoarea regală pentru a-și aștepta judecata. Aruncat în temniță, Iosif nu se plânge de nedreptate, ci caută să fie un deținut exemplar, făcându-se cât de util posibil. În scurtă vreme, directorul închisorii îl responsabilizează cu administrarea deținuților și devine cel mai iubit și apreciat deținut. Printr-un concurs divin de împrejurări, Iosif tălmăcește visele tulburătoare și încâlcite ale lui Faraon și acesta îl pune în conducerea imperiului său pentru a-l pregăti pentru foametea care urma să vină după următorii șapte ani de abundență. Se achită cu foarte mare înțelepciune de ceea ce i s-a cerut astfel că în următorii șapte ani de după belșug, Egiptul nu va trece printr-o criză alimentară.

Cei care vor suferi însă vor fi membrii familiei sale din Canaan despre care nu a mai știut nimic timp de aproape douăzeci de ani. Tatăl lui Iosif îi trimite pe frații lui în Egipt după provizii iar venirea lor între zidurile cetății pe care o administra, îl tulbură foarte tare pe Iosif. Inima lui se zbate între răzbunare și iertare. Frații nu-l mai recunosc dar Iosif realizează că visele și visurile lui se adeveresc întocmai.

După ce îi pune la o încercare dificilă de care trec, Iosif alege să spună cine este de fapt. Dezvăluirea de sine și este foarte emoționantă dar sentimentele de frică pun stăpânire pe frații lui care anticipau o cruntă răzbunare iminentă. Las mărturia lui Iosif, care este de-a dreptul uimitoare, și vom vedea cum a privit el toată această istorie încărcată cu trădare, nedreptate, adversitate, într-un final: “Apropiaţi-vă de mine… Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.” Uimitor, nu-i așa?

„Toate problemele devin mai mici atunci când le confrunți în loc să le eviți” – Jwilliam F. Halsey.

O problemă crește pe măsură ce o dospești în mintea ta. Cu cât te concentrezi mai mult pe problemă și nu pe soluție, cu atât mai imposibilă ți se pare. Considerăm, adesea, că viața ne-a ales tocmai pe noi să ne umilească, să ne trântească la pământ, să ni se împotrivească la orice. Credem că viața este ceea ce ni se întâmplă în afara controlului nostru și nu ceea ce facem să se întâmple și putem controla. Cu o mentalitate de lamentare și de victimă vom vedea în orice situație adversă o problemă și în orice problemă o catastrofă ori tragedie.

Nu trebuie să ne căutăm probleme, dar nici nu este înțelept să fugim de ele atunci când ele se aliniază în poziție de luptă împotriva noastră. Oricât de mari ni se par problemele, Dumnezeu este întotdeauna mai mare, iar acesta ne dă speranță, credință, curaj și determinare pentru reușită.

Cu siguranță ai auzit despre celebra luptă dintre David și Goliat. Îți amintești probabil că acest gigant pe nume Goliat, a provocat armate israelită să își trimită un om care să se lupte cu el iar cel care va învinge va câștiga întregul război fără alte vărsări de sânge. Propunerea suna bine doar că dintre evrei nimeni nu a avut curaj să lupte cu acest uriaș, indiferent de ofertele și bonusurile pe care le promitea împăratul Saul că le va oferi acelui viteaz. David tocmai ce venise pe câmpul de bătălie pentru a-și vedea frații și a le duce hrana de acasă când a auzit blestemele pe care Goliat le rostea față de Dumnezeu și popor. Se oferă să meargă el însuși împotriva infamului Goliat. Cei doi se poziționează de luptă iar Goliat râde copios la vederea puștiului David care venea împotriva Lui cu o praștie. Râsul îi dispare de pe chip după ce piatra din praștia lui David îi zdrobește fruntea și cade jos ca secerat cu toată armătura lui blindată. Cel despre care se credea că nu poate fi doborât, zăcea acum la pământ.

Îmi place foarte mult cum comentează și analizează scriitorul Malcom Gladwell întâlnirea din David și Goliat. “Goliat pare că posedă toate avantajele pentru a învinge – este un uriaș cu forță brută, armură și arme adecvate pentru luptă – însă în realitate, chiar aceste avantaje îl defavorizează în lupta cu David. Goliat suferă de gigantism și vede dublu (“vii înaintea mea cu bețe?”, îl întreabă pe David care avea un toiag), se mișcă greu din cauza armurii și posedă arme eficiente doar pentru o luptă de aproape. David, pe de altă parte, deși la prima vedere pare că este dezavantajat, fiind mic de statură, fără armură și cu o armă care pare mai degrabă adecvată pentru joacă de copii, în realitate este rapid și agil. Nu este împovărat de armură și posedă o armă extrem de eficientă  de la distanță, pe care știe să o folosească la fel de bine precum un trăgător de elită. David schimbă regulile jocului și în loc să se apropie de Goliat după cum acesta îi ceruse, stă la distanță de el reușind să îl doboare. Victoria este ridicol de rapidă neavând ceva spectaculos în ea. Această bătălie, mai ales, modul în care se încheie ea, ne determină să trage câteva concluzii.

1. Giganții nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Adesea nu suntem în stare să interpretăm corect lupta dintre un gigant și un plăpând. Aceleași calități ce par să le dea putere sunt adeseori sursele unor mari slăbiciuni. Nu ținem cont de faptul că alte avantaje pot substitui forța și puterea. Uităm că buturuga mică are potențialul de a răsturna carul mare. Supradimensionăm problemele noastre și subevaluăm potențialul nostru și resursele nevăzute de care dispunem. Privim adesea la cât de complexă, complicată și dureroasă este problema ignorând că avem în noi și în afara noastră potențial și puterea să le rezolvăm.
2. Aparențele înșală. Avem o idee greșită despre ce înseamnă avantaje și dezavantaje. Ne folosim de stereotipuri și nu ținem cont de faptul că lipsa unor avantaje înnăscute dezvoltă alte aptitudini ce se pot dovedi chiar mai valoroase. La fel, posesia unor avantaje ne poate defavoriza, pentru că nu suntem forțați să dezvoltăm noi abilități să gândim și să acționăm diferit. Astfel, aceste avantaje ne pot limita opțiunile.
3. Din situații dificile pot rezulta lucruri foarte bune. Învățăm mai mult în momentele grele decât în cele ușoare. Obstacolele sunt bune, eșecurile ne ajută și în fiecare criză zace o oportunitate de a crește. Lucrurile rele ne pot dărâma sau ridica; ține de noi cum reacționăm.

   

   Când fugim de o problemă nu facem altceva decât să mărim distanța dintre acesta și soluția ei. Iar a renunța este cel mai dureros mod de a rezolva o problemă.

Dacă privim cu atenție vom descoperi că viața însăși înseamnă, printre altele, rezolvare de probleme mai mici sau mai mari. O viață frumoasă și împlinită nu înseamnă lipsa problemelor, ci rezolvarea acestora cu înțelepciune. Autorul și antreprenorul Gerhard Gschwandtner scria că “problemele nu sunt altceva decât apeluri de trezire pentru creativitate”, ele ne stârnesc și ne strunesc de a ieși din mediocritate, suferință, frustrare, lamentare spre zonele mai luminoase ale vieții. Fiecare problemă rezolvată ne lărgește orizontul propriei existențe și ne oferă șansa ca să devenim mai buni.

Putem privi o problemă într-unul dintre cele două moduri: ca un obstacol pe care-l putem depăși și un prilej de a învăța, sau ca o problemă cauzată de o forță exterioară pe care nu o puteți controla – în acest fel problemele nu vor înceta să apară și ne vor sufoca.

Dacă alegem să ne uităm la probleme ca la un obstacol de care putem trece, ca la o lecție din care putem învăța să fim mai buni, iată cum putem le putem depăși:

Privește și ține cont de imaginea de ansamblu! În sensul acesta adresează-ți câteva întrebări: “Mă confrunt mereu cu aceleași probleme? Greșesc adesea în aceleași locuri? Problemele mele sunt cauzate din interior sau exterior? Problemele mele apar din cauză că reacționez negativ la stimulii din exterior? Problemele au de-a face cu faptul că nu sunt stăpân pe emoțiile mele? Este vorba de încăpățânare sau se activează niște amintiri traumatice atunci când întâlnesc adversități?

Cât de obiectiv sunt atunci când definesc că am o problemă? Prin ceea ce trec chiar este atât de grav sau doresc să atrag atenția sau să fiu în centrul atenției? Ceea ce mi se întâmplă este în controlul meu sau nu?  Asta înseamnă să te uiți mai profund la tine și la motivul pentru care faci lucrurile pe care le faci, precum și motivul pentru care ți se întâmplă lucrurile care ți se întâmplă.

Pe de altă parte, este important să privim lucrurile în perspectivă. Astfel că în loc să ne tot întrebăm “De ce mi se întâmplă asta?” să gândim o altă întrebare: “Spre ce mă călăuzește acesta?” Amintește-ți mereu aceasta: În interiorul fiecărei dificultăți stau ascunse valoroase oportunități!

Dă-i problemei semnificația potrivită!

Cum privești la problemă,  este ea sfârșitul sau o șansă pentru un nou început? Mintea noastră persistă sau nu asupra problemei în funcție de semnificația pe care i-o dăm. Dacă interpretăm problema ca un început de sfârșit care ne paște, vom trăi în continuă anxietate și disperare până la autodistrugere. Dacă interpretăm problema, în ciuda neplăcerilor pe care le creează, ca fiind potențial factor de schimbare și înnoire, vom găsi liniște și împăcare cu sine. Semnificația pe care o dăm unei circumstanțe produce în noi un anumit tip de emoții care vor determina comportamentul nostru. Dacă privim adversitățile ca un blestem, simțim și acționăm într-un mod anume, iar dacă le abordăm ca o provocare de a ne depăși pe noi înșine sau ca un dar ascuns care ne pregătește pentru o nouă dimensiune a vieții, vom avea alt tip de emoții cu alte acțiuni.

Este important să conștientizăm că suntem controlați emoțional de greutatea și semnificația pe care o dăm situațiilor prin care trecem.

Personal, cred că este vital să avem puterea de control asupra semnificațiilor pe care atribuim tuturor acțiunilor. Dacă facem asta putem să avem o viață cu adevărat împlinitoare, dar dacă lăsăm exteriorul să interpreteze lucrurile pentru noi, cum a fi mijloacele media și alți influenceri, atunci devenim niște subordonați care au renunțat să gândească pentru ei.

Schimbă ceva!

Dacă vei continua să faci același lucru, vei  obține aceleași rezultate. Lao Tzu afirma celebra maximă: “Drumul de o mie de mile începe cu primii pași!” Ne sperie adesea drumul lung până la rezolvarea unei probleme mai dificile uitând că inclusiv Everestul a fost cucerit la pas. Gândește și decide ce schimbare în doi pași poți să faci pentru a schimba definitiv rezultatul. Ideea este să te miști cât de puțin în direcția rezolvării problemei. Dacă nu poți muta muntele din fața ta, escaladează-l! Dacă nu poți merge pe ape, înoată! Dacă nu poți alerga, mergi la pas! Fă orice dar nu mai rămâne acolo unde ești.

Modul în care alegem să privim o problemă va influența direct modul în care ne ocupăm de ea.

Dacă vom dori să căutăm după darul care stă ascuns în problemă, putem folosi problema pentru a crește în loc să fim învinși de ea. Uneori, singura noastră problemă este modul în care ne uităm la problema în sine. Aș vrea, acum la final de articol, să îți mai ofer ceva, câteva principii călăuzitoare de care să ții cont mereu când te confrunți cu probleme:

• ESTE NORMAL SĂ APARĂ PROBLEME, de aceea nu ar trebui privești asta ca ceva negativ sau sumbru
• CELE MAI MULTE PROBLEME POT FI REZOLVATE; fie de tine, fie de alții care au trecut pe unde treci tu.
• ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA PENTRU PROBLEMĂ; doar așa te poți schimba și poți deveni un agent al schimbării
• CONCENTREAZĂ-TE PE CE SE POATE FACE, NU PE CE NU SE POATE! Dacă poți rezolva o problemă, atunci de ce te-ai îngrijora? Iar dacă nu poți rezolva de ce te-ai tot stresa cu privire la acesta?
• DUMNEZEU ESTE MAI MARE DECÂT ORICE PROBLEMĂ! “Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi” – Sfântul Petru.
• ȘI ACEASTA VA TRECE! Nimic, nici măcar problema ta, nu este permanent în viață. Situația prin care treci este doar un sezon al vieții tale, de aceea manifestă răbdare și credință astfel încât să ieși din acest sezon un om mai înțelept.