Un inamic al vieții din belșug este excesul. Excesul este prisosul care nu ne este de un real folos. În epoca noastră consumeristă tentația de-a deține cât mai mult este cât se poate de persuasivă. Filozofia consumeristă ce se vrea înscrisă în ADN-ul nostru este că nu exiști dacă nu deții. Nici nu prea mai contează ce și dacă este calitativ.
Iar intr-o societate consumeristă cu o mentalitate ca atare, excesele sunt la ele acasă. Astfel că avem prea multe bunuri de care nu apucăm să ne bucurăm, prea multe dorințe, prea multe din toate și prea puțină poftă de viață.
Risipim și ne distrugem propria planetă. Totul este de unică folosință și o permanentă revenire la inutil.
Excesul ne împinge la o viață artificială, o viață în care plasticul și plasturele sunt la modă.
Excesul este o dovadă a unei sărăcii interioare împletită cu o nemintoasă gestionare a surplusului material.
Când ai prea mult, trăiești prea puțin nu pentru că nu ai avea cu ce ci pentru că adesea nu mai ai când. Abundența nu aduce cu sine nici noblețe, nici grație și nici măcar eleganță ci distruge sufletul și-l întemnițează.
Să începem chiar de azi să renunțăm la ceea ce este inutil, exagerat. Să-i dăm voie simplității să ne înfrumusețeze.
