De ce ține atât de puțin ceea ce este atât de frumos? De ce a ne iubi devine cu timpul o sarcină anostă și nu o plăcere existențială? De ce a fi aproape devine după o vreme un soi de caznă maritală?

Cer prea mult că îi spun partenerului meu că vreau să mă simt aproape de el? Comunicăm puțin și de slabă calitate, răspunsurile sunt scurte, conversațiile se limitează la chestiuni protocolare, ne atingem rar, e plină casa de indiferență și aproape că am uitat că în dormitor nu doar se doarme. Cum putem opri înghețul care e gata să vină peste noi?

Dragă suflet,

Trebuie să îți recunosc încă de la început că am zâmbit larg la expresia ta: “am uitat că în dormitor nu doar se doarme.” Îmi dau seama, astfel,  că dincolo de întristarea inimii tale, nu ți-ai pierdut simțul umorului, și asta este foarte bine, e chiar de ajutor.

Am să îți povestesc ceva despre atașament și puterea apropierii în cuplu, așa că te voi ruga să lecturezi răspunsul meu alături de partenerul tău. Amândoi aveți nevoie de cele pe care cu dragă inimă le voi expune pentru voi.

Sunt diverse și importante cercetări care atestă că soții care se îndreaptă spre divorț trec cu vederea încercările de apropiere ale soțiilor lor în 82% din timp, iar soțiile care se îndreaptă spre divorț sunt preocupate în proporție de 50% din timp de alte activități atunci când soții lor le solicită atenția.

Iată, așadar, ce rol important joacă apropierea unuia de celălalt. Am susținut și voi susține mereu faptul că divorțul este doar efectul despărțirii inimilor celor doi. Iar inima se îndepărtează de inimă nu pentru că inima celuilalt este de neiubit, ci pentru că una dintre inimi nu s-a mai lăsat iubită. Pare paradoxal dar este un mare adevăr. Iubim o altă inimă doar în măsura în care am fost învățați să iubim și la un moment dat realizăm că nu știm să iubim mai mult și intrăm în panică atunci când celălalt vrea mai mult. Aici ar trebui să vină momentul vulnerabilizării și al recunoașterii că nu știm cum mai mult, dar foarte puțini fac asta. Cei mai mulți se retrag și se distanțează. Fac pași înapoi și apoi întorc  spatele exact iubirii care îi poate salva.

Și aici descopăr un alt paradox: vrem să ne apropiem dar nu o facem de teama invadării celuilalt. Cumva ne iubim cu hainele pe noi și în beznă. Ne temem de faptul că cu cât ne apropiem unul de celălalt, celălalt va descoperi la noi ceea ce nu ne place la noi și credem că asta l-ar determina să plece de la noi. Însă nu apropierea îi desparte pe oameni, ci tocmai păstrarea unei distanțe de “siguranță”.  Cred că dacă soții și soțiile ar fi vulnerabili unii față de alții, ar avea încrederea unul în celălalt, nu s-ar teme să fie judecați,  dacă ar da măștile jos și ar iubi intimitatea sufletească, am avea o societate sănătoasă relațional și emoțional, am avea familii fericite care ar împlini tot mai mult din “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, în loc de “au trăit fericiți până la profunde tristeți”.

Cei care întâmpină dificultăți în procesul de apropiere intră, de asemenea, în mai multe conflicte care ar fi putut fi împiedicate dacă și-ar da pur și simplu seama de nevoile emoționale ale celorlalți. Multe certuri pornesc de la neînțelegeri și de la sentimentul de înstrăinare și ar fi putut fi evitate dacă cei implicați în certuri ar fi purtat discuțiile necesare și ar fi menținut apropierea.

Cum construiești din nou apropierea? Relațiile complexe, plin de mulțumire și satisfacție nu apar în viețile noastre dintr-o dată, ci se dezvoltă cu fiecare întâlnire și participare activă a fiecăreia dintre părți.

Haideți să urmărim două tipuri de conversații într-un cuplu și vă las pe voi să răspundeți la întrebarea: “care dintre cele două conversații produc și revelează apropiere?”

“Îmi aduci și mie un pahar cu apă atunci când te ridici?”
“Dar cine ți-a zis că mă ridic? Și dacă mă ridic de ce ți-aș aduce, sunt eu sclavul tău?”

“Îmi aduci și mie un pahar cu apă atunci când te ridici?”
“Sigur, draga mea! Vrei și altceva? Poate ceva de ronțăit din ceea ce-ți place ție?”

Nu trebuie să fii psiholog ca să îți dai seama care dintre conversații produc apropiere și care distanțează. În cazul 2 ați putut observa o cerere de apropiere care a fost satisfăcută iar în primul caz o cerere care a fost respinsă. Cu toate că un ghiocel nu face primăvara, dar o vestește, tot așa micile gesturi de tandrețe și apropiere, complimentele și recunoașterea meritelor celuilalt, aduc inimile tot mai aproape. “Vulpile mici strică viile în floare”, rostea înțeleptul Solomon, iar această zicere are relevanță și în cuplu.

Fiecare cuvânt nepotrivit, fiecare atitudine ostilă, fiecare respingere implicită și explicită, distanțează încet dar sigur inimile oamenilor.

Eșecul de a ne apropia unii de alții constituie principala cauză a ratei ridicate de divorț din societatea noastră. Când cei doi soți nu reușesc să se apropie unul de altul ei vor deveni ostili unul celuilalt. Prețul unei căsnicii nefericite și care se destramă este foarte ridicat. Pe lângă suferința emoțională de care au parte cei doi soți, ei au parte și de probleme fizice de sănătate. Studiile arată că într-o căsnicie nefericită, probabilitatea de îmbolnăvire crește cu până la 35%, iar speranța de viață se scurtează, în medie, cu patru ani. O parte a problemei o constituie viața într-o stare de stres. Cu timpul, un asemenea stres poate duce la probleme de natură fizică, cum ar fi tensiunea arterială ridicată și bolile cardiovasculare, precum și probleme psihologice, ca depresia și abuzul de substanțe. Stresul în familie poate să afecteze și sistemul imunitar, crescând sensibilitatea la infecții și riscul de a avea cancer.

Pe de altă parte, fericirea pe care o simți ca urmare a relațiilor cu ceilalți îți aduce sănătate și stare de bine din punct de vedere: fizic (prin eliberarea de oxitocină, hormon care scade tensiunea, stresul, durerile, anxietatea și creste energia, imunitatea și starea de bine), intelectual (printr-o minte alertă, creativă, care acumulează constant informații și își dezvoltă inteligenta emoțională), emoțional (prin scăderea șanselor de a suferi de depresie), spiritual (prin practicarea generozității, iertării, răbdării și acceptării) și social (prin dezvoltarea de relații în care nu se depășesc anumite granițe și în care conflictele se rezolvă fără a-i răni pe ceilalți).

Într-o familie în care există dragoste, membrii acesteia au parte de bunătate, încurajare, apreciere, disciplină, comunicare, încredere, educație, implicare, responsabilitate, recunoștință, căldură, protecție, bucurie și confort.