Am recitit recent din cartea Facerii, o carte mereu fascinantă pentru mine, și mi-a atras atenția un detaliu pe care nu l-am mai observat până acum. M-am delectat, pur și simplu, aprofundând această perspectivă și am extras câteva principii de viață care îmi sunt de un real folos și cred că vor fi de mare ajutor și pentru sufletul tău.
Voi expune textul care m-a inspirat și câteva idei principale extrase din el, cu speranța că vei avea și tu parte de momente revelatoare.
“La început, Dumnezeu a creat Cerurile și Pământul – tot ce vedeți, tot ce nu vedeți.
Pământul era ca o ciorbă de neant, o goliciune fără fund, un întuneric negru.
Duhul lui Dumnezeu stătea deasupra abisului de ape precum o pasăre așezată pe ouăle din cuibul ei.
Dumnezeu a vorbit: „să fie Lumina!” Și a apărut lumina.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina, zi, iar întunericul, noapte. A fost o seară, apoi a fost o dimineață. Prima zi.”
(Geneza 1, 1-5).
Iată, pe scurt, cele trei principii mari călăuzitoare pe care le-am extras din acest text:
- Nu lăsa ca întunericul prin care treci să te înșele. La început a fost întuneric, apoi lumina. Dar la început de tot, era deja Dumnezeu. Iar Dumnezeu este lumină. Deci, să nu-ți fie frică de întuneric, Lumina Supremă este permanent cu tine.
- Viața ta a început în întuneric dar a continuat și continuă în lumină. Regele David exprimă această realitate în următoarele versuri dintr-un poem: “când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului, Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau…”
- Când iubim se face lumină în noi. Ziua în care se face lumină în noi este ziua în care lăsăm IUBIREA să ne creeze. Poetul Lucina Blaga evoca acest adevăr într-un mod excepțional: “Iubind, ne-ncredințăm că suntem. / Când iubim, oricât de-adâncă noapte-ar fi, / suntem în zi, / suntem în tine, Elohim.”
Nu lăsa întunericul să te înșele! “La început pământul era… un întuneric greu”.
De obicei, atunci când auzim cuvântul “întuneric”, mintea noastră asociază acest cuvânt, în mod automat, cu ceva rău, malefic, negativ. Dar este posibil ca întunericul să nu fie întotdeauna epitetul pentru rău? Poate fi el, în unele situații chiar anticamera binelui?
Întunericul nu a fost definit de către gânditori ca fiind “ceva”, ci mai degrabă lipsa a ceva și anume, lipsa luminii. Întunericul este, așadar, absența luminii dintr-un spațiu sau loc, este consecința sau rezultatul lipsei luminii. Următoarele cuvinte îi sunt atribuite lui Albert Einstein: “Întunericul nu există. Ceea ce există de fapt este doar absenţa luminii.
Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Nici nu poate fi fracţionat întunericul, lumina da. O simplă rază de lumină alungă întunericul pe suprafaţa pe care ajunge. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întâmplă când nu avem lumina.”
Ca să experimentăm întunericul trebuie să ieșim din prezența luminii. Întunericul este, astfel, privarea de lumină. Întunericul este timpul în care lumina lipsește, în care nu putem face nimic. Ceea ce ne privează și ne lipsește, se numește întuneric. Când existența noastră conține absențe, privări și lipsuri care nu se justifică, gustăm din întunericul amar în ciuda luminii de afară. Mai rău decât întunericul fizic este cel sufletesc, spiritual, psihic. Întunericul sufletesc este lipsa iubirii, întunericul spiritual este absența lui Dumnezeu, iar cel psihic, lipsa păcii înterioare.
Întunericul este un vid, este o goliciune, este o stare sau un loc ambiguu unde nu pot să văd nimic clar.
Întunericul nu are căldură, căldura este putere, nu are lumină, lumina este tot putere. Întunericul este locul în care renunț la putere, drept consecință, mă cuprinde frica. Toate progeniturile întunericului sunt lipsite de putere prin ele ele însele. Frica este lipsa iubirii, răutatea este lipsa bunătății, ura este lipsa blândeții, egoismul este lipsa altruismului, etc. Întunericul devorează tot ce este lipsit de lumină.
Din punct de vedere spiritual, haosul este lipsa prezenței Duhul Sfânt în viața oamenilor. Haosul este lipsa dragostei, a bucuriei, a păcii, a îndelungii răbdări, a bunătății, a facerii de bine, a credincioșiei, blândeții și a înfrânării dorințelor găunoase. Și tot acest haos este în lumea mea interioară. Dacă existența mea este precum “o ciorbă de neant, o goliciune fără fund, un întuneric negru”, nu este din cauza celuilalt, este doar din cauza mea. Haosul sau infernul nu este “celălalt” sau “ceilalți”, așa cum ne palce nouă să credem. Haosul vine din mine, este un produs al întunecimii din sufletului meu pe care nu vreau să-l disipeze Duhul Sfânt. Haideți să ne amintim că întunericul nu este prezența a ceva, ci lipsa a ceva, lipsa luminii lui Dumnezeu în sufletul meu.
Nu știu cu ce tipuri de haos te confrunți, cât de adânc este abisul tău, cât de fără formă a ajuns existența ta, cât de mult întuneric a cuprins gândurile și emoțiile tale și câtă glacialitate este în relațiile tale. Nu știu nimic din ceea cele cu care te confrunți, dar știu atât: Duhul lui Dumnezeu stă deasupra abisului tău și este gata să strige poruncitor “Să fie lumină!”
“Fiat lux – să fie lumină!”
Ceea ce este important să știm este că nimic bun nu vine din haos, ci tot binele izvorăște din ordinea divină. Nimic bun nu aduce întunericul, ci lumina este aceea care face lucrurile frumoase. Trecem prin întuneric și abisuri existențiale nu pentru că avem neapărată nevoie de ele, ci pentru că la un moment dat în viață ne-am îndepărtat de lumină. Cu toate acestea, abisul și întunericul nu sunt de speriat deoarece avem asigurarea că deasupra lor planează forța divină, ba mai mult, acest Duh divin poate aduce ordine și frumos în viața noastră dând la o parte întunericul și hidosul abis.
Lumina este viață, este bucuria de a trăi viața la superlativ. Cine are lumină, are perspectivă, vede culoare și frumos.
Este magistrală declarația Apostolului Pavel în sensul acesta: “Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.” – Efeseni 5, 8.9. Lumina evidențiază creația în toată splendoarea și detaliile ei, întunericul o ascunde. Suntem lumină atunci când oferim lumii din jurul nostru bunătate, dragoste și adevăr. Sunt lumină din momentul în care Duhul Sfânt eclozează în mine roada Sa: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” – Galateni 5.
Este posibil ca unii oameni să nu-ți mai dea nici o speranță, este posibil ca tu însuți să crezi că nu vei mai vedea lumina. Când lipsa de speranță te învăluie, când deznădejdea îți dă târcoale, când nu mai este nimeni care să creadă în tine și în viitorul tău, amintește-ți că Duhul Divin are puterea să transforme abisul în peisaj luxuriant, să dea la o parte întunericul dinaintea luminii. “Dumnezeu a văzut că lumina era bună…”
“A fost o seară și a fost o dimineață… Prima zi.”
Atât din punct de vedere fizic dar și spiritual, declarația acesta este impresionantă. Cum poate o zi să înceapă cu noaptea? Cum de se nasc zorii dimineții din negura nopții? Noi oamenii, până azi, considerăm că ziua începe dimineața. Dumnezeu ne repetă, însă, că ziua mea, indiferent că este o noapte fizică sau spirituală, începe cu noaptea?
“Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. (Psalmul 126,5). Seara vine plânsul, iar dimineata, veselia. (Psalmul 30,5). Cei care plâng vor fi mângâiați, cei care sunt flămânzi vor fi săturați și cei prigoniți pentru neprihănire vor primi Împărăția cerurilor. Ziua începe cu negura abisală dar continuă cu dimineața glorioasă, cu lumina care risipește întunericul. Dumnezeu îți spune azi că El va începe ziua ta nouă din vechiul tău întuneric. Și acesta va fi prima ta zi de Eden.
Poate te întrebi “de ce am parte de acest abis și întuneric în viața mea?” Nu știu să îți dau răspunsuri concrete la întrebarea acesta pentru că nu știu istoria vieții tale, dar dacă mă întrebi “Cum vei ieși din acestea?”, atunci răspunsul meu este acesta: “Dumnezeu va porunci să fie lumină și în întunericul tău”, pentru că El este Lumina. “Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o… Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.” (Ioan 1, 5.9).
Ești pregătit pentru partea luminoasă a zilei? Pentru Dumnezeu nu este deloc o problemă haosul din viața ta. Nu este speriat de răutatea care poate exista acolo, nu se îngrozește de ura care ți-a cuprins sufletul și nu-L intimidează trecutul tău murdar. Pentru că nu există haos și întuneric peste care El nu poate aduce lumina. Nu întunericul este cel mai mare rău care ți se poate întâmpla, ci decizia de nu dori să primești lumina.
Nu prezența haosului și întunericului din noi este problema, ci că deși avem lumină, noi oamenii alegem să umblăm în beznă. “Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” – Ioan 3,19. Spre exemplu, nu faptul că unele relații ale noastre sunt mai dificile sau rele, constituie problema, ci faptul că deși avem lumina despre cum să avem relații bune cu toți oamenii, nu vrem să umblăm în ea. Nu faptul că avem conflicte unii cu alții ne face să nu ne mai suportăm sau să nu ne mai iubim, ci faptul că deși avem lumina împăcării nu vrem să umblăm în ea. Nu faptul că ne mâniem unii pe alții este de plâns, ci faptul că deși avem revelată lumina care ne învață să nu apună soarele peste mânia noastră, alegem să nu mergem pe calea acesteia. Rezultatul este că ajungem să ne urâm unii pe alții. Ura sau răutatea nu este din cauza întunericului, ci din cauza respingerii luminii.
Fiecare om care nu gândește ca mine, care nu face cum îi zic eu să facă, testează câtă lumină sau întuneric este în mine și nu în el. Atâta vreme cât încă există Duhul lui Dumnezeu gata să se reverse cu îndurare peste noi, nu avem nici o scuză pentru întunericul din noi. Nu vom fi judecați de Dumnezeu pentru că “odinioară” eram întuneric, ci pentru că am refuzat lumina.
Nu ești trist pentru că fratele tău te urăște, ci pentru că tu nu-l mai iubești! Nu faptul că te bârfește te doare cu adevărat, ci că tu nu-l mai vorbești de bine. Relațiile tale cu oamenii sunt rele nu pentru că ei sunt răi, ci pentru că tu alegi să nu fii bun cu ei, pentru că nu vrei să biruiești răul prin bine.
“A fost o seară și a fost o dimineață …Prima zi.”
Prima zi. Cât de fabulos și grandios sună. Ceea ce îmi place foarte mult la Dumnezeu este faptul că El nu acorda o a doua șansa, ci ne oferă noi începuturi.
“Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” (Psalmii 103, 11.12). “Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29, 11). “Iată că voi face să intre în voi un duh, și veți învia! (Ezec. 37:5)
Prima zi. Imaginează-ți această bucurie a noului început, a învierii tale într-un om nou, total refăcut. Imaginează-ți prima zi în care nu mai ești nemulțumit, nu te mai plângi, nu mai vorbești de rău pe semenul tău, nu mai ai gânduri și sentimente negative pentru el. Prima zi în care nu mai urăști, nu mai invidiezi. Prima zi cu pace deplină în suflet, cu bucurie în inimă, cu răbdare în acțiuni, cu altruism și dăruire în fapte, cu iubire nealterată pentru toți oamenii.
Prima zi. Paradisul nu a fost doar atunci la facerea lumii, și nu este doar pentru acolo sus unde este Dumnezeu. Paradisul este, de asemenea, pentru aici și acum. El începe cu prima zi în care decizi să renunți la îndemnurile firii și alegi să fii condus de principiile Duhului și Împărăției. “Căci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.” (Rom.14:17)
Când începe să se facă lumină în noi? Ziua în care se face lumină în noi este ziua în care lăsăm IUBIREA să ne creeze. “Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină, și în el nu este niciun prilej de poticnire” (1Ioan.2:10). Fără iubire nu este lumină sau, altfel spus, lumina nu se poate vedea decât prin ochelarii iubirii. Observi cât de luminoși suntem când iubim? CÂND IUBIM SE FACE LUMINĂ ÎN NOI. Iubirea ne luminează și nu face lumină, neiubirea ne ține în întuneric.
“Pământul era pustiu și gol”. Gol de ce? De iubire! Dumnezeu a zis: ,, Sa fie iubire!” Și a fost, până dincolo de imaginația cuiva. Dumnezeu a zis: “Sa fie iubire!”, și a fost lumina . A zis sa fie lumina și s-a văzut iubirea. Fiecare zi a creației este o zi a iubirii. Ziua în care se face lumină în noi este ziua în care înțelegem că IUBIREA CREEAZĂ.
Luminăm părți din noi cu fiecare creație făcută cu iubire, și prin iubire creăm binele în lume. Iubirea nu știe decât să creeze: prin iubire, doi oameni străini ajung sa se alipească sufletește unul de altul ca la vremea potrivită iubirea dintre ei să rodească noi vieți. În prezenta iubirii, ura nu are putere, nici răutatea. Iubirea crează Edenul din noi și din noi, iubirea crează Eden!
Închei cu bine cunoscutele dar mereu proaspete și profunde cuvinte ale poetului Lucian Blaga:
“Iubind, ne-ncredințăm că suntem.
Când iubim, oricât de-adâncă noapte-ar fi,
suntem în zi,
suntem în tine, Elohim.”
