Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine. (Cântarea Cântărilor 7,10)
Deși fiecare dintre noi este o poveste, adevărul neplăcut și dureros este că nu toți avem o poveste care merită să fie povestită și repovestită generație după generație; mai ales când este vorba despre o poveste de dragoste.
Cele pe care le veți citi în continuare sunt însemnările mele din interferența mea avută cu un el și cu o ea; îi voi numi pe mai departe așa cum ei se strigă unul pe celălalt: “Iubitul” și “Iubita”.
“Cine este el?” O întreb pe ea.
“Primul lucru pe care doresc să îl spun despre Iubitul meu e faptul că întruchipează omul extraordinar, ființa care coboară din visurile tale în realitate și determină visul să se închine înaintea realului. Este bun și generos, nostim și deștept, cu un umor atât de fin și o ironie cuminte. Aș putea spun că mustește înțelepciunea în el și înainte de a servi pe toți ceilalți din această revărsare de frumos al minții sale, mi-o oferă mie ca o ploaie de vară. Cu el crești într-o zi, cât nu ți-ai putea imagina. Uneori cred că e magician sau cineva care îmi ghicește mintea și stările astfel încât nici nu apuc să exprim ceva din ele că deja le întâmpină cu senin, iubire și frumos. Vreau să mă credeți, omul acest nu știe să spună “NU!” la orice l-ai ruga să facă pentru tine. Eu cred că nici nu îl are în vocabularul lui. Dacă mă apucă noaptea vreo durere de burtă insuportabilă, specifică anumitei perioade din lună, se urcă în mașină și se duce la o farmacie să îmi cumpere un calmant iar dacă nu o găsește deschisă, dă o spargere. Glumesc, deși cred că ar fi în stare. Mori de dragul lui când se află la supermarket și te întreabă la telefon sau prin mesaje de ce mai ai nevoie să îți cumpere. Îi spui că ai nevoie de detergent și fructe și te pomenești cu el acasă cu o plasă generoasă care conține tot ce știe că îți place să mănânci.
Nu-mi place când pleacă de acasă în vreo delegație, dar vă mărturisesc că imediat ce a ieșit pe ușă mă transform în Sherlock Holmes și pornesc în căutarea bilețelelor de dragoste pe care le ascunde pentru mine prin locuri “secrete”. Nu găsesc prea multe, una sau două, dar cumva tot apar prin lucrurile mele. Când plecăm cu mașina împreună, mă ține aproape tot drumul de mână de zici că nu se simte în siguranță altfel. E înnebunit după cărți și lectură și a făcut el ce a făcut că mi-a transmis și mie acest virus, această adicție de cunoaștere. Astfel că tot primesc colete cu titluri noi pe care le descoperă prin librăriile pe care le explorează și mi le trimite și mie înainte ca să ajungă el de prin delegațiile sale. Apoi când ajunge acasă, ne cuibărim unul lângă altul și ne citim unul altuia din proaspetele lecturi.
Știu că par lăudăroasă dar bărbatul acesta iubește milimetru cu milimetru trupul meu și întreaga mea ființă. Are el un ritual înainte de culcare: îmi sărută atât de tandru picioarele că te topești privindu-l și pierzi contactul cu realul simțindu-i buzele moi și pasionale pe tălpile mele. Acest ritual este sacru pentru el deoarece este un mod atipic de a-mi mulțumi și de a fi recunoscător că din toate umblările mele cotidiene, m-am întors la el.
Nu îi plac veștile rele și m-a învățat să nu le aducem în casă. Nici o veste rea despre nimeni și nimic. Iubește un citat din Cartea lui preferată care spune că “binecuvântate sunt picioarele care aduc vești bune”, de aceea la noi nu auzi cuvinte care denigrează pe cineva. Trebuie mereu să spunem ceva pozitiv chiar și despre oamenii toxici pe care îi întâlnim peste zi. “Fiecare om are o luptă a vieții despre care nu știm nimic!”, este unul din refrenele lui, de aceea un om nu trebuie judecat imediat după anumite comportamente negative, pentru că nu știi ce iad este în inima lui. Iar dacă nu poți sau nu ai timp să afli cine este, nu trage concluzii nepotrivite despre el. Pentru Iubitul meu, în fiecare om se ascunde discret Creatorul lui, adică Dumnezeu, de aceea trebuie respectat, acceptat și iubit.”
Stătea și o privea cum vorbește atât de frumos despre el, o sorbea mai bine zis. Dacă nu i-ai cunoaște ai zice că el este un narcisist care se hrănește cu vorbele ei de preamărire iar ea este o adulatoare a nebuniei lui. Da, asta îți poate trece prin minte prima dată când îi auzi, pentru că sunt atât de rari oamenii aceștia încât nu îți dai voie să accepți că există. Mai ales dacă nu te numeri printre cei care trăiesc o poveste reală de dragoste precum aceștia doi.
Înainte ca să apuc să trag în piept aerul realității mele, îl văd că scoate din geanta lui de piele albastră ca marea, o agendă și îmi cere permisiunea să recite câteva versuri proaspăt scrise, Iubitei lui. Aveam cumva sentimentul că asist la cel mai înălțător duel dintre două ființe ce nu aveau cum să fie oameni.
Începe să-i recite următoarele versuri prin care o descrie și care, așa cum veți simți și voi, nu suportă nici un comentariu:
“Om frumos, Chip deplin,
Senin ceresc, Zâmbet divin:
Ești vorba mea de iubire
Ești gândul meu de Paradis
Ești versul ales, bucuria deplină,
Frântura mea de univers.
Ești gust, aroma și savoare
Deliciu viu,
Vestea buna din lumea de bine.
Din El
Din Paradis
Din univers
Din divina iubire
Din inima mea
Din tot si dincolo de toate,
Ești esență.
E plin gândul meu de tine
Si nicăieri nu-i mai frumos decât
Pe străzile sufletului meu,
Aglomerate de prezența ta.
Ești peste tot în mine
În vise si în visuri,
În nădejdi si idealuri
În respirații și fiecare puls.
Oriunde mă întorc în mine,
Te găsesc pe tine,
Și totul din mine ești tu.
Fiecare particulă din mine
Reflectă chipul tău în ea.
Si fiecare fibră vibrează-n ode pentru tine
Nimic din tot ce-am fost nu mai găsesc în mine.
Sunt înnoit și noul meu ești tu.
Când te zăresc, când te privesc ori îți vorbesc,
N-am stăvilar așa puternic ca să pot opri
Potopul de iubire ce inima mea îl revarsă către tine.
Sunt prea bolnav de tine
Și nu există leac sa mă aline,
Nu am vindecare fără tine.”
Sunt înnoit și noul meu ești tu.
După ce a terminat de recitat cele de mai sus, ziceți-le cum vreți, eu nu le pot numi cuvinte ci frânturi de divin împachetate într-un soi de slove, am ieșit afară câteva minute să urlu, să plâng și să mă bucur în același timp pentru ei și dragostea lor ireal de reală. Mi-am șters lacrimile și am intrat înapoi în sufrageria lor având pe vârful limbii o singură întrebare: “Care este rețeta iubirii voastre?”
M-au privit amândoi cu deosebit entuziasm și părea că au așteptat întrebarea asta pe tot parcursul interviului, parcă că abia așteptau să îmi dezvăluie secretele care îi făceau să fie ceea ce erau.
Secretul 1. Caută și găsește mereu calea către inima celuilalt!
Inima oricărui om, și în mod special inima celui iubit, este un univers întreg. Suntem toți creați într-un mod extraordinar și cât se poate de complecși; trup, intelect, spirit. Sau așa cum ne descrie Cartea noastră Preferată, suntem “ființe atât de minunate”.
Niciodată nu ar trebui să uităm asta în relațiile noastre indiferent de anumite turbulențe care apar pe parcurs. În prima parte a relațiilor noastre, atunci când dorim să îl cucerim pe cel de lângă noi, fiecare dintre noi dăm ce este cel mai bun din noi. Chiar dacă avem și părți negative, le suprimăm, pur și simplu, evidențiind marele potențial de bine pe care îl avem, spiritul de sacrificiu, răbdarea uimitoare, bunătatea și un șir nesfârșit de cuvinte de apreciere dintre cele mai rafinate.
Însă prea devreme după DA-ul spus cu hotărâre și putere în fața altarului, prințul începe să semene tot mai mult cu o bestie iar prințesa suavă și delicată capătă de la o zi la alta trăsăturile unei vrăjitoare hidoase la suflet. Dintr-o dată fiecare scoate din ei tot ce este mai rău și se instalează un soi de plăcere demonic de a se tortura sufletește reciproc.
Ce s-a întâmplat? Fiecare a încetat să mai exploreze inima celuilalt în căutarea zăcămintelor de sentimente alese și s-au concentrat pe ei înșiși și pe propriile dorințe iar pentru ca acestea să le fie satisfăcute au făcut din celălalt un sclav al egoismului fiecăruia. Dacă vrem să avem o relație abundentă în prețuire, atunci trebuie să reconfigurăm traseul și să ne îndreptăm spre destinația pe care am avut-o la început de tot: inima celuilalt. Cum ne facem cale și apoi loc în inima celuilalt? Iată câteva principii care odată puse în practică nu au cum să dea greș:
1. Acceptă că persoana de lângă tine este diferită de tine!
Diversitatea este una dintre evidențele geniului Creator. Nici unuia dintre noi nu i-ar plăcea ca toate florile să aibă aceleași culori, pomii să fie de aceeași formă, oamenii cu aceleași trăsături faciale, etc. Diversitatea este parte din frumosul încântător al creației. Oamenii, ca o încoronare a creației, sunt foarte diferiți. Începând cu partea fizică și terminând cu cea psihică, suntem un complexitate uimitoare de asemănări și diferențe, gândiți în mod special pentru a ne completa reciproc. Privește la diferențele celui de lângă tine nu ca la niște defecte și obstacole în calea împlinirii ci ca pe un dar, ca pe o grozavă oportunitate de a descoperi uimitoarea ființă de lângă tine.
2. Fii interesat de dezvoltarea celuilalt și participă la ea!
Există câteva întrebări de mare valoare pe care să le adresezi celui pe care îl iubești:“La ce visezi?” Care este visul tău cu privire la noi? Care este visul tău cu privire la tine? Cine te vezi că vei deveni? Cum pot contribui la visul tău personal? Poți înțelege mai bine inima cuiva atât privind realizările de până în prezent cât mai ales ascultându-i visurile.“De ce plângi?” Care sunt motivele lacrimilor tale? Ce te întristează? Când știi și înțelegi durerile și temerile unui om, vei putea înțelege mai bine inima lui.“Despre ce cânți?” Ce aduce primăvară în sufletul tău? Ceea ce aduce unei persoane bucurie este, deseori, sursa puterii sale.
“Care sunt valorile tale?” Ce valorizezi cel mai mult? Valorile unui om sunt parte din sistemul lui operare, este o parte din ceea ce este el ca esență. Când îi știi valorile, vei înțelege tot mai mult modul lui de a fi.
”Care este secretul puterii tale?” Știu că este o întrebare care implică multă încredere și vulnerabilitate din partea celuilalt. Cine are acces la secretul puterii tale, are puterea fie să te ridice, fie să te coboare. Dacă ai curajul să îl iubești pe cel de lângă tine dincolo de tine, dacă ai ești dispus să te lași iubit dincolo de meritele tale, atunci iubirea reciprocă va fi secretul puterii fiecăruia dintre parteneri.
3. Oferă fără să aștepți nimic în schimb!
Martin Luther King spunea la un moment dat că “cea mai stăruitoare și urgentă întrebarea a vieții este: ‘Ce faci tu pentru ceilalți?'” Generozitatea este o calitate tot mai rară dar extrem de frumoasă, divină, aș spune. Când dăruiești fără să aștepți nimic în schimb, îl faci pe celălalt să se simtă special. Mă întreb de ce trebuie să avem mereu un motiv extrinsec pentru a (ne) dărui, pentru a fi generoși? Unii au ajuns să dăruiască, în primul rând, pentru că îi face să se simtă bine pe ei și apoi pe cei care primesc darul lor. Cred că e greșit! Cred că bucuria mea de a dărui este o consecință normală a faptul că dăruiesc pentru ca celălalt să se simtă special, mai întâi. Horace Mann are un sfat cât se poate de inspirat legat de generozitatea pe care trebuie să o manifestăm în relațiile noastre: “Trebuie să fim blânzi și generoși în mod voit altfel vom pierde cel mai important sens al existenței noastre. Inima care se depășește pe sine devine mai mare și se umple de bucurie. Acesta este marele secret al vieții interioare.”
4. Privește-l pe celălalt mai presus decât tine însuți!
“Dacă ar fi să ofer un singur secret pentru o relație înfloritoare și plină de împliniri, acesta l-aș oferi cu siguranță”, intervine ea. “Vezi eu și Iubitul ne tratăm zilnic ca și cum azi ar fi prima zi de curtare. Nici unul nu ne găsim vrednici să ne avem pe celălalt. Eu îi spun adesea că nu îmi dau seama ce a văzut la mine. Si mă găsesc, nu de puține ori, întrebându-mă în sinea mea, ce curaj am avut de i-am spus “DA!” celui mai fermecător dintre oameni. Îl văd superior în toate în comparație cu mine și vin de fiecare dată cu sfială și reverență precum o slujitoare care a primit marele privilegiu să fie iubită de stăpânul casei. Nu cred și nu mă va putea convinge nimeni că eu îl merit dar pentru că m-a ales, fac tot ce îmi stă în putință să nu regrete.”
Îl vedeam cu o privește vorbind cu patos despre cele de mai sus și cum a făcut o pauză, a și sărit el în discuție: “Vezi, pentru asta ne “certăm” noi cel mai des!” Și încep să râdă amândoi. “Exact așa îi spun și eu. Am primit-o și mi s-a dăruit pe nemerit. Când îi privesc eleganța de felină, descoperindu-i caracterul atât de ceresc, dispoziția de a mă sluji și de a mă susține incredibil de mult în tot ceea ce fac, farmecul ființei sale, chipul ei de înger, bunătatea și prețuirea care îi cresc în fiecare zi, mă întreb de ce eu sunt cel ales de ea? Îți vine să crezi sau nu, dar ființa asta minunată, nu mi-a spus niciodată vreun cuvânt care să mă jignească, nu m-a pus niciodată într-o ipostază nepotrivită, nu iese în evidență cu nimic deranjant, pur și simplu mă tem adesea că e un experiment ceresc, că Dumnezeu a trimis un înger pentru sufletul meu și că într-o zi îmi va spune că m-am vindecat de ceea ce El credea că trebuie să fiu vindecat și apoi mi-o ia înapoi la El în ceruri. Atât de incredibilă, minunată și fascinantă mi se pare Iubita mea. O văd cum îi pune mâna la gură și se înscrie ea la cuvânt: “În concluzie, ce vrem să spunem este să-l onorați pe cel de lângă voi precum Îl onorați pe Dumnezeu.
Și noi am descoperit că dacă îl pui pe celălalt deasupra ta, dacă îl ajuți pe celălalt să câștige, ceva miraculos se întâmplă, tu însuți ești cel mai mare câștigat.
5. Cuvinte pline de farmec să vă clocotească întotdeauna în inimă!
Se spune că ceea ce rostim, cuvintele noastre pot provoca răni mai adânci decât o rană fizică. Suntem convinși că este adevărat însă cei mai mulți uităm că limba noastră vorbește din prisosul inimii. Ceea ce are omul acumulat în el, aceea va da afară. Întotdeauna omul bun scoate lucruri bune din inima lui bună. Cred că mai important decât să veghem asupra a ceea ce spunem este să ne curățăm și să ne păstrăm izvorul cuvintelor noastre, curat și vom revărsa apoi din prospețimea și vitalitatea acestuia. Cuvintele noastre se nasc din gândurile noastre pe care le avem cu privire la cei din jurul nostru. Nici un om nu este luat prin surprindere atunci când spune ceva rău sau bine despre cineva. Cum ai ales să gândești despre aproapele tău, așa vei ajunge să vorbești despre el. A vorbi frumos sau a rosti vorbe jignitoare este un obicei pe care fiecare ni l-am dezvoltat. Chiar dacă treci printr-o tensiune relațională și e posibil să cazi în ispita de a-l scoate pe celălalt ca principal vinovat al crizei, nu uita că orice vorbă ai scoate de pe buzele tale, dovedește cine ești tu și nu cine este celălalt.
Pentru a cultiva în inimă cuvinte dintre cele mai alese este important să ne amintim mereu câteva adevăruri importante despre celălalt. În primul rând trebuie să nu uităm că valoarea sa precum și valoarea mea este una eternă. La rândul lui este o capodoperă a creației divine și asta înseamnă că mă raportez cu un deosebit respect. Apoi este important să mă concentrez pe tot binele pe care îl revarsă asupra mea și să îi aduc recunoștință de fiecare dată.
Cu cât sunt mai atent la fiecare strop de iubire revărsat asupra mea și devin recunoscător, cu atât stropii se vor unii într-o ploaie abundentă care va cădea peste mine. Secretul cuvintelor frumoase pe care noi le revărsăm unul asupra altuia constă în a ne concentra pe ceea ce este celălalt și nu pe ceea ce încă nu a reușit să devină. Mie îmi place să constat adesea că în ceea ce-l privește pe Iubitul meu, că “Cerul gurii lui este numai dulceață, și toată ființa lui este plină de farmec”.
Secretul 2. “Eu sunt a iubitului meu, si iubitul meu este al meu!”
Când ne-am întâlnit și am început să ne cunoaștem mai bine, am realizat tot mai mult că dragostea nu este ceva ci este cineva. Că nu este o teorie ci faptă vie. Că nu este un spirit care intră în tine, posedându-te, ci o persoană care te întregește. Nu îți dai seama cât ești de incomplet până când întâlnești persoana care te completează. Nu ești pe deplin conștient de murirea ta până când descoperi că în persoana iubită stă nemurirea ta. Trăim doar cât iubim și iubind ne asigurăm nemurirea. Nemurirea vine prin persoana iubită pentru că în cel ce te iubește se ascunde discret, nemurirea în Persoană, Dumnezeu.
Întâlnindu-ne în iubire, realizăm că o parte din cer s-a coborât pe pământ în persoana celuilalt. De fapt deveneai cerul meu pe zi ce trecea, un paradis la care nu îndrăzneam să visez că voi primi permisiunea să intru și să-l descopăr. – îi spune Iubitul cu atâta convingere Iubitei sale și continuă:
“Cu tine aveam să descopăr că dragostea este sfințenie, e rugăciune, e miros de tămâie de pe altar. Mi-am dat seama că mă temeam de viață tocmai pentru că îmi lipsea iubirea și că am învins spaima morții tocmai că mi-am întâlnit iubirea, pe tine. Am crezut multă vreme că știu limbajul iubirii, al inimii, dar cu tine am realizat că limba inimii, a iubirii nu are nevoie de cuvinte pentru a se face inteleasa; ea este scrisa și se citește in ochi, în acele priviri curate. Cât de înălțător este să știi că fiecare privire a ta și a mea este un dialog tainic al iubirii din noi, că este un dans liniștit și netulburat al inimilor, nevăzut de nimeni decât de noi!”
“Zi după zi, cu tine în mine”, continuă ea, “am constatat că iubirea mea creștea exponențial astfel încât puteam să cuprind toată lumea în ea și de aceea te doream tot mai mult, pentru ca prin tine îmbratisez omenirea întreagă, o lume, însă, care nu te poate înlocui dacă te-aș pierde.
“Cu tine am devenit mai înțelept și am deslușit multe taine, pentru că tot ce pot sa inteleg, inteleg doar din cauza ca te iubesc. Iubindu-te viața mea își întâlnește toate rosturile și purcede să le împlinească. Doar în iubire viața își găsește sensul”, îi replică el cu efervescență.
“Cu tine am învățat că Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima. De aceea oricât de departe am fi, suntem tot mai aproape. Iubindu-te am ajuns să îmi deprind urechea să te deosebească din mulțime astfel că aud vocea ta în toate zgomotele lumii. Iubirea ta îmi este unică și nouă în fiecare zi, făgăduința ei este ca răsăritul primei dimineți.
Iubindu-te am realizat că dragostea mea pentru tine este, până la urmă, dorința de a poseda binele și de a fi posedat de el în permanență. Iubind întâlnim binele și devenim buni, atât de buni încât răul lumii nu ne poate doborî. Din dragoste nu murim, ne naștem.
Și în final, îți mărturisesc că cine iubește și este iubit nu va mai fi același om care era înainte. Așa sunt eu, alt om. Dragostea te îngerește, ba chiar mai mult, te îndumnezeiește. Cu tine, Dumnezeu îmi este aproape și cum în iubirea timpul este emoție, a fi cu Dumnezeu înseamnă a te iubi.”
Întorcându-se spre mine ca un duet sublim aud aceste ultime cuvinte: “Dacă iubirea nu îți este totul, totul este un dezamăgitor nimic! Dacă cel iubit nu devine acel tot pentru care să te jertfești cu totul, înseamnă că nu te-ai întâlnit cu dragostea autentică, deoarece ea se dă cu totul și ca tot.”
