Revarsă-ți farmecul peste lume!

„Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău!“.

(B.P. Hașdeu în Răzvan și Vidra)

Pe acest pământ, nimic nu mă încântă mai mult decât împletirea a tot ce este adevărat, curat, frumos, bun și vrednic de iubit din om. Dincolo de mărețe răsărituri, uimitoare apusuri, râuri cristaline, păduri de basm, cascade joviale, splendida natură în general, cea mai mare mirare, cel puțin pentru mine, rămâne omul frumos împodobit cu bunătate.

În fiecare gest de bunătate, în fiecare aplecare senină a iubirii, omul Îi seamănă tot mai mult lui Dumnezeu. Dumnezeu umblă printre noi, Îl vedem, Îl putem atinge și dialoga cu El prin acei oameni care s-au dezbrăcat de ură, neiertare, invidie și s-au lăsat umpluți de harul frumos al bunătății.

Unul dintre oamenii care m-au umplut de încântare este regele David, al doilea rege al vechiului Israel și un erou de-al meu încă din copilărie. Cu siguranță că ai auzit lupta dintre el și Goliat dar probabil că ți-a scăpat lupta mult mai intensă pe care a purtat Saul cu el. Despre lupta dintre Saul și David și lecțiile de viață pe care le putem desprinde, aș vrea să vorbim în articolul de față.

După marea sa victorie împotriva uriașului Goliat, viața simplă și liniștită a acestui tinerel ciobănaș, David, se transformă pentru o vreme într-o goană continuă pentru păstrarea ei. Victoria și uralele abundente ale acesteia vin cu prețul invidiei, geloziei și a urii de moarte a împăratului Saul care se vede dezbrăcat anticipat de slava sa ca suveran, în favoarea curajosului vlăstar de oier. Nu la mută vreme după epica victorie împotriva filistenilor, Saul a cărui viață a fost salvată de către David, va căuta tot felul de ocazii pentru a-l ucide. ¹

Și iată primele lecții și principii despre viață:

• De multe ori ești urât doar pentru că ai devenit mai bun decât restul.
• Caracterul unui om se dovedește atunci când nu are nimic, când are totul, când pierde totul!

• Regalitatea unui om este dată nu de tronul sau poziția pe care le ocupă ci de recunoștința pe care o manifestă față de aceia care îl slujesc.
• Uneori ura ce mai mare vine din partea celor care ar trebui să te iubească mai mult. Cel puțin asta ar fi meritat David din partea lui Saul după ce i-a salvat viața și împărăția.
• Cel mai cumplit om este acela care nu și-a ucis goliatul răutății. Iar Saul a dovedit-o asta din plin. Adevăratul inamic al lui Saul, Goliatul cel mai de temut, trăia pe picior mare chiar în interiorul acestuia.

Astfel, David, deja uns ca rege de către profetul Samuel, este nevoit să fugă dinaintea lui Saul pentru a-și scăpa viața. Alături de el mai vin încă 600 de oșteni care să-l protejeze și să-i fie sprijin.

Având sufletul plin de urzeala urii, Saul ia cu el o armată de 3000 de oșteni cu care pleacă în urmărirea și prinderea lui David. La lăsarea nopții, Saul campează cu oștirea sa, găsindu-și adăpost într-o peșteră. Cuprins de oboseală, acesta adoarme profund împreună cu cei care îi asigurau paza. Însă Providența face că Saul să se odihnească în aceeași peșteră unde și David ajunsese ceva mai devreme:

“David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii.
Oamenii lui David iau zis:
– Iată ziua despre care ția spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu săi faci ce-ți va plăcea.“
David sa ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. După aceea însă pe David la mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.”

Puterea de caracter a unui om este arătată atunci când are șansa să se răzbune pe dușmanul său însă alege să-l cruțe; când are puterea de viață și moarte asupra lui dar alege să-i păstreze viața. Acest gest al omeniei îl impresionează inclusiv pe Saul care mărturisește următoarele: “Astăzi ai dovedit bunătate față de mine pentru că, deși Domnul mă dăduse în mâna ta, tu nu mai ucis.” Firescul, acea parte instinctuală, animalică din noi este mereu gata de atac, de răzbunare, de zdrobire a celui care ni se împotrivește. Sunt prea mulți oamenii care așteaptă o viață întreagă momentul în care să dea lovitura de grație a zdrobirii celui care cândva i-a greșit.

În realitate, niciodată nu-ți face bine să faci rău! Oricât de corupt ne-ar fi interiorul, realizăm cu toții că nu suntem programați să ne găsim satisfacția existențială în anihilarea celuilalt. Viața are iz de infern atunci când ne crește apetența pentru rău și răutate în toate formele ei. Însă nu există o mai nobilă zdrobire a celui care ți-a făcut rău decât să manifești bunătate față de el.

În fața bunătății, răutatea, cel puțin pentru o vreme, este dezarmată. Cea mai zdrobitoare înfrângere a dușmanului tău este să recunoască în tine măreția divină pe care el a pierdut-o: “Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu mai tratat bine, chiar dacă eu team tratat rău”. Bunătatea, pur și simplu, confiscă răului miza și rațiunea de a exista. Cel care nu capitulează în fața bunătății umile, senine, dovedește că are un ADN demonic, fapt dovedit în cazul lui Saul care va reveni să-l caute și să-l captureze pe David, în ciuda bunătății iertătoare oferite.

Bunătatea demolează principiile și filozofiile de viață a unei lumi care pare să justifice ura, răzbunarea, mânia, neiertarea. Priviți un pic la aceste cuvinte ale lui Saul: “Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine?” Este, bineînțeles o întrebare retorică dar răspunsul oferit deja de David prin fapta lui nobilă, atestă că normalul nu este răzbunarea ci pacea. David înțelege că cel cu adevărat suveran este acela care alege să-și folosească puterea în favoarea vieții celui slab și nu de a sufla aburii morții în pletele lui. “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri” ³

Suntem atât de slabi când devenim insensibili, de fapt insensibilitatea noastră trădează spaima sau angoasa noastră existențială.

Diferența dintre un om și imitația lui este sensibilitatea morală.

Pe David îl mustră cugetul pentru că tăiase un colț din mantia regală a lui Saul, în timp ce conștiința lui Saul nu se sesizează la planul lui de a-l ucide pe viitorul rege al lui Israel, David.

Înainte de toate, oportunitățile sunt teste ale caracterelor noastre.

Nu știi cine ești cu adevărat decât atunci când ai în mână puterea. Nu știi cu adevărat cât ești de bun decât atunci când ai ajuns la bine. Nu știi dacă răutatea îți este este parte latentă sau activă decât atunci când ți se dă șansa de a-ți conferi un bine, făcând rău celui care îți vrea răul. În mod evident, șansa pe care Providența i-a oferit-o lui David de a scăpa de Saul era, cred eu, șansa prin care își valida sau invalida ADN-ul roial.

Cel mai mare ești atunci când alegi să rămâi umil în ciuda avantajelor și statutului tău.

David, (regele recunoscut de Dumnezeu) în dialogul pe care îl are cu Saul (regele respins de Dumnezeu) după ce i-a cruțat viața, i se adresează suveranului cu înaltele apelative precum “împăratul meu, domnul meu, părintele meu” iar pe sine se descrie în cel mai umil mod: “un câine mort, un purice”. De prea puține ori suntem conștienți cât de mari devenim în timp ce practicăm umilitatea. Niciodată mândria nu se va putea înalța mai sus de așternutul picioarelor umilinței!

Calitatea unui om este atestată și de felul cum își alege plăcerile!

“Iată vrăjmașul este în mâinile tale, fă-i ce-ți place!”, îl instigă apropiații lui David. Din nefericire, destul de puțini oameni și-au achiziționat plăcerea autentică de a face bine aproapelui său chiar dacă acesta, aparent, nu ar merita. Cât chin trebuie să fie în sufletele celor care-și găsesc plăcerea în a cauza neplăceri semenilor lor!

“În orice situaţie omului îi rămâne libertatea şi posibilitatea de a decide în favoarea sau împotriva influenţei mediului asupra sa.” ⁴

O parte însemnată a urii lui Saul față de David era stârnită de oamenii vicleni din cercul lui de influență. Acest fapt nu-i scuză sub nici o formă comportamentul și atitudinea ostilă. David, la rândul lui a fost instigat de frații lui armă să-l ucidă pe împărat, dar acesta a refuzat dovedind că mediul te poate influența atât cât și dacă îi permiți. De cele mai multe ori, mediul favorizează sau scoate la iveală ceea ce era deja în interior: “răul de la cei răi vine”. “Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” ⁵

Oamenii care te încurajează la rău sunt cancerul sufletului tău indiferent din care cerc relațional fac parte.

Cei apropiați de Saul nu erau mânați de un atașament puternic față de el ci își urmăreau propriul interes. Dacă Saul nu mai era rege, nici ei nu mai puteau sta în funcțiile lor politice. Printre marile dezamăgiri ale vieții se numără și cea în care descoperi că unii oamenii au stat pe lângă tine datorită interesului lor, că erai profitabil și nu datorită respectului sau afecțiunii față de tine. Niciodată oamenii care te iubesc cu adevărat nu te sfătuiesc să faci rău celorlalți. În iubire nu există dualism.

Oamenii sunt precum liftul, cu unii cobori iar cu alții urci.

Saul a adunat pe lângă el, din păcate, oameni care l-au coborât, refuzând compania celor care aveau potențialul să-l ridice, precum Dumnezeu și profetul Samuel. David, în schimb, fiind el însuși un om al ascensiunii a adunat în jurul lui oameni pe care să-i ridice și păstra o legătură vie, continuă cu Dumnezeul lui Israel. Cel fel de om ești tu? Ce fel de oamenii accepți în cercul tău apropiat?

Răzbunarea este atitudinea omului arogant care se încumetă să-I smulgă lui Dumnezeu acest drept exclusiv și inalienabil!

Pentru a te putea răzbuna pe cineva trebuie să știi în detaliu fiecare aspect al vieții lui din trecut, prezent și viitor; să deții preștiința absolută, să fii Omniscient, Omniprezent și Omnipotent, adică să fii Dumnezeu. David știa cui aparține răzbunarea de aceea și afirmă: “Domnul va judeca și va decide între mine și tine!” Pentru că nici unul dintre noi nu este Dumnezeu, haideți să spunem “Adio!” oricărui gând de răzbunare!

„Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău / E silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău!“

Chiar dacă nu puteai lua cuvintele lui ca declarații valorice permanente, Saul, străpuns în suflet de gestul suprauman al lui David, face monumentala declarație în auzul a aproape 4000 de oameni: “Tu (David) ești mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău.” Este incredibil, surprinzător ceea ce declară Saul despre el însuși și despre David. Capitularea în fața instinctului primar de a face rău celui care ne vrea răul, aduce biruințe mult mai mari vieților noastre. Sensibilitatea noastră poate resuscita, fie și pentru o vreme, sensibilitatea adversarului nostru. Mai important decât să câștigi o dispută este să nu-ți pierzi onoarea. Învingător ești nu atunci când ți-ai zdrobit adversarul, ci atunci când l-ai ajutat să se recupereze din întunecimea gândurilor lui rele, din vâlvătaia emoțiilor negative manifestate nedrept față de tine. Ești biruitor când nu te lași biruit de răutate!

Înfrângerea împotrivitorului tău nu se face cu sabia rece a răutății și a răzbunării ci cu brațele deschise ale bunătății în ciuda răutății sale.

O altă declarație surprinzătoare a lui Saul față de David este aceasta: “Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău!” Uciderea lui Goliat nu l-a determinat pe Saul să facă o asemenea declarație, nici faptul că poporul îi cântau urale lui David. Nimic altceva decât gestul bunătății ieșite din comun. Cât de adevărate sunt cuvintele fiului lui David, Solomon, inspirate poate și din viața tatălui său: “Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate.” ⁶

Un alt lucru uimitor este acela că spre finalul discuției lor, inima rece a lui Saul se înmoaie în așa fel încât printre lacrimi rostește o binecuvântare asupra lui David: “Domnul să-ți răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua acesta!”. Cât de departe te poate duce bunătatea și în același timp, cât de aproape de tine îi aduce ea, chiar și pe cei mai îndepărtați sufletește. Cu adevărat, “ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” ⁷

Când nu mai suntem capabili să schimbăm o situaţie, suntem provocaţi să ne schimbăm noi înşine.

Vicktor Frankl

Deși aceste cuvinte evocate de Viktor Frankl, au fost scrise în istoria recentă, ele reflectă un adevăr despre noi toți și evidențiază realitatea vieții lui David de acum mai bine de 3000 de ani. Nu-i putem schimba pe oamenii de lângă noi chiar dacă față de unii manifestăm o bunătate dincolo de logică. Pe alții nu-i putem face să ne placă sau să ne iubească oricât le-am dovedi iubire. Ceea ce putem face însă este să ne folosim de toate circumstanțele vieții, de cei care se intersectează sau compun viețile noastre, în vederea transformării noastre.

Valorile morale nu pică din cer, ele se cultivă pe tot parcursul vieții și dovada că le deținem apare atunci când în călătoria noastră pe acest pământ întâlnim Goliați și Sauli. Niciodată nu trebuie blamată o întâlnire cu unul din aceștia doi, deoarece ei apar în viața noastră ca să ne arate nivelul de dezvoltare și să ne dovedească potențialul nostru. La fel cum trupul se sculptează armonios odată cu ridicarea greutăților, tot așa, viața se poate modela frumos în adversitățile prin care trece. “Niciodată nu vei întâlni un om puternic cu un trecut ușor”, scria Zig Ziglar, și nu ai cum să îl contrazici, nu-i așa?

La încheiere vă ofer o frântură din moștenirea spirituală lăsată de fiul împăratului David, Solomon:

“Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”

Trăiește o viață plină de farmecul bunătății și răspândește mireasma ei peste tot în lumea pe care o colinzi!

¹ Citește întreaga poveste în Biblie, cartea 1 Samuel 24

² Andrei Pleșu în Despre frumusețea uitată a vieții

³ Biblia, Proverbe 25,28

⁴ Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții

⁵ Biblia, Romani 12,21

⁶ Biblia, Proverbe 20,28

⁷ Biblia, Proverbe 19,22