Se povestește că un pastor a făcut o vizită la una dintre enoriașele lui, de vreo 80 de ani, care era internată în spital. Ajuns în salonul ei și după un timp de discuții, femeia îl invită pe pastor să se servească din bolul cu alune care era pe noptiera de lângă patul ei. Pe măsură ce se adânceau în dialog, pastorul se tot înfrupta din alunele oferite până le termină. Jenat de ceea ce făcuse, și-a cerut cu sfială iertare. Deloc supărată, ba chiar zâmbitoare îi spuse pastorului:
“Vă rog, nu vă jenați! Îmi pare bine că le-ați mâncat. Din cauză că nu mai am dinți nu le pot mesteca. După ce se topește ciocolata de pe ele, le pun în bol, de ce să le arunc degeaba?”
Cu toții trecem prin situații jenante în viață, nu-i așa? Însă cele mai jenante situații nu sunt cele în care cădem ci cele pe care le creăm. Și probabil că printre cele mai jenante situații sunt cele legate de relații.
Vi s-a întâmplat să stați la un restaurant lângă un cuplu care se certa? Ați fost martori la scene nefericite între doi prieteni, doi angajați, manager-angajat?
Suntem, mulți dintre noi, experți la a lucra cu sisteme, cu softuri, programe, cifre, afaceri dar suntem atât de neîndemânatici la capitolul relații. Unii avem relații deteriorate chiar în familie – pe scenă vedetă, în casă cometă.
Alții avem probleme de relaționare la serviciu, între colegi, cu șeful. Am întâlnit oameni care sunt un pachet de nervi când pleacă de acasă, cât stau la muncă și după ce pleacă de la muncă.
Ne afectează fericirea noastră, sănătatea noastră fizică și mentală, locul de muncă, familia noastră, etc.
Ceea ce mi se pare interesant la oameni este că atunci când nu funcționează unul din lucrurile pe care le-au cumpărat și țin la ele sau le sunt utile în viață, se duc cu ele la reparat. De la ceasuri vechi care nu au neapărat o valoare financiară ci doar sentimentală – moștenire de la bunicul, tata – unii oameni bat țara în lung și în lat pentru piese, până la electrocasnice și mașină, te duci cu ele la reparații.
Dar când vine vorba de relații, cu partenerul tău, copilul tău, prietenul tău, angajatul sau angajatorul, cum apare o fisură, o problemă, tindem fie să renunțăm la relație, fie ne retragem în carapace și nu facem nimic. Așteptăm să treacă de la sine sau să facă celălalt primul pas. Îi tratăm pe ceilalți în moduri total contraproductive de prea multe ori.
De ce se întâmplă asta, de ce se strică relațiile și greu le mai reparam? De ce ne tratăm unii pe alții, uneori în mod josnic? Cum putem reface relațiile și mai ales, cum putem avea relații armonioase pe tot parcursul vieții, vom descoperi câteva idei în cele de urmează.
Uneori, în mod neînțelept, îi provocăm pe cei din jurul nostru astfel încât aceștia reacționează exact așa cum nu ne dorim. Toți dorim ca relațiile noastre să ne ofere încântare, împlinire, fericire, stare de bine dar cum putem avea asemenea relații?
În textul sacru al Bibliei, scris acum 2000 de ani am descoperit nu doar cauza problemelor de relație ci și remediul:
„Cine este înţelept şi priceput între voi? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
Însă dacă în inima voastră aveţi invidie, amărăciune şi ambiţie egoistă, nu vă lăudaţi cu aceasta şi nu minţiţi împotriva adevărului!
Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică.
Căci acolo unde este invidie şi ambiţie egoistă, acolo va fi dezordine şi răutate de orice fel.
Însă înţelepciunea care vine de sus este, mai întâi, curată, apoi paşnică, blândă, ascultătoare, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare, fără ipocrizie.
Cei care fac pace, plantează semințele păcii și vor avea parte de o recoltă abundentă de bunătate.” Epistola lui Iacov, capitolul 3, 13-18
Dacă ai dezordine în viața ta, în relațiile tale, întotdeauna vei descoperi că problemele izbucnesc din furnalul încins atât al propriului egoism cât și al aproapelui tău. Un EGO mare cu progeniturile sale: AMBIȚIE mare, MÂNDRIE mare, INVIDIE mare, face ravagii în relațiile noastre. Haideți să le luăm pe rând:
Ambiția
DEX-ul definește ambiția ca fiind o “dorință arzătoare de a realiza ceva”. Este, dacă vrei, un tip de combustibil interior care ne propulsează spre ceea ce ne-am propus. Nimic rău până aici, nu? Orientată corect, adică spre obiective, ambiția te poate duce departe, spre succesul la care tinzi, spre rezultatele pe care le anticipezi.
Problema cu ambiția apare atunci când este orientată greșit și are un scop greșit. Ambiția este rea atunci când devine o obsesie orgolioasă de a obține ceea ce mi-am propus fără a ține cont de consecințele care se răsfrâng și asupra semenilor mei. Dacă trebuie să dobori oameni ca să-ți atingi anumite ținte, dai dovadă de o ambiție egoistă. Atunci când ajungi să-ți faci scări și schele din oamenii de lângă tine doar pentru a fi tu în vârf, relațiile tale vor fi în deficit și viața însăși îți va fi un dușman din umbră.
Primești de la viață ce dai vieții. Când dorința de ai întrece pe alții devine motto de viață, dovedești ambiție egoistă care nu este altceva decât o beție de moment cu consecințe negative de lungă durată.
Ambiția este bună atunci te determină să-ți atingi obiectivele, fără a-i face pe oameni preșul tău, având în vedere faptul că buna relație cu oamenii este, de departe, cel mai important obiectiv.
Invidia
Stresul care vine din nenumărate îngrijorări inutile, invidia ce se naște din nemulțumirea față de ceea ce deține celălalt, lezează zilnic o mare mulțime de oameni și totodată, o mare mulțime de familii. Cu toții ar trebui să știm că viața nu se definește după câte deținem ci după cât de frumos trăim și cât de intens ne bucurăm de ceea ce avem.
Abundența nu contribuie la calitatea vieții decât în măsura în facem parte și celor lipsiți de ea.
În esență invidia este o formă de lașitate; în loc să mă răfuiesc cu mine din cauza lipsei rezultatelor în viața mea, aleg să-l blamez pe cel care a reușit mai multe decât mine. Invidiosul este în concurență cu toți, mai puțin cu el însuși. Stupiditatea invidiei este dată și de faptul că tot veninul față de aproapele meu se acumulează în interiorul meu.
Iată ce scria, în sensul acesta, împăratul Solomon în urmă cu peste 3000 ani: “Am văzut că orice osteneală şi orice îndemânare la lucru este pricina invidiei dintre un bărbat şi semenul său, iar aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.”
Nu concura niciodată cu nimeni și pentru nimic. Fiecare trebuie să fim într-o permanentă concurență cu noi înșine iar miza nu este abundența materială ci capitalul de dragoste. Cine iubește cel mai mult, câștigă totul.
La polul opus, ceea ce ne ține aproape unul de celălalt sunt valorile care nu expiră niciodată precum: bunătatea, cinstea, empatia, pacea, blândețea, etc. Toate aceste valori sunt precum niște semințe care plantate și îngrijite vor aduce rezultate benefice nu doar mie ci și semenilor pe lângă care îmi trăiesc viața.
Bunătatea este alegerea de a pune omul la locul și rangul dat deja de Creator, niciodată înaintea obiectivelor sau obiectelor cu care mă ispitește materialismul. Bunătatea mă ajută să prețuiesc omul mai presus de orice posesie. Când nu sunt în stare să renunț la un obiect pentru a salva un om cu prețul acestuia, dau dovadă că inima mea este lipsită de bunătate.
Cinstea nu este doar alegerea de a fi corect față de tine și față de ceilalți ci și dispoziția de a recunoaște anumite derapaje precum și dispoziția de a-ți asuma consecințele ce pot urma. Cred că cea mai mare dovadă de cinste începe cu atitudinea de a accepta adevărul despre tine însuți.
Empatia nu este doar despre a plânge cu cel care trece printr-o durere. Este determinarea de a face ceva pentru a-i diminua durerea, chiar de a o alunga dacă se poate. Empatia înseamnă să mă investesc pentru binele care îți lipsește.
Pacea este alegerea de a arbora steaguri albe peste fronturi însângerate. Pacea este un meșteșug de artizan și presupune multă muncă. Făuritorii de pace sunt cei mai de dorit alchimiști.
Într-o lume obsedată de obiecte, fii și tu printre aceia a căror obiective sunt relațiile armonioase!
