Dacă nu-ți stabilești identitatea nu ai nici prezent și nici viitor. Nu știi de ce exiști și pentru ce trebuie să trăiești.
Identitatea mea și valoarea mea nu este dată de ceea ce dețin, de modul cum arat, de poziția socială, de starea mea de sănătate, de realizările mele ci de originea. Sunt din Dumnezeu, creat după chipul Său. Și Dumnezeu nu face rebuturi.
“Suntem de neam din Dumnezeu…!” (Fapte 17,29)
Nu sunt ceea ce zic oamenii să sunt! Părerile oamenilor sunt, în general, subiective. În primul rând, oamenii nu mă văd după cum sunt eu, ci după cum sunt ei. Iar dacă inima lor este rea, la fel va fi și ochiul lor. În al doilea rând, oamenii tind să mă trateze nu prin ceea ce sunt (valoarea intrinsecă) ci după ce le pot oferi (valoarea adăugată). Deși ceilalți pot fi niște indicatori în ce privește calitatea vieții mele, ei nu sunt opinia absolută.
ceea ce zic eu despre mine că sunt!
Se întâmplă ca nici eu să nu mă evaluez corect. Nu de puține ori, este posibil să mă desconsider pentru că am eșuat în repetate rânduri și drept consecință să mă văd ca un ratat. Nimic, mai greșit! Eșecurile prin care am trecut sau trec nu spun totul despre mine. Eșecurile trebuie privite ca pedagogi în dezvoltarea mea și nu ca niște călăi care-mi vor capul. De fiecare dată când eșuez, realizez cum nu se face un lucru.
Starea în care sunt nu trebuie să-mi definească viața mea. Dizabilitățile existențiale nu-mi scad valoarea. Diamantul are aceeași valoare și dacă este în inelul reginei și dacă zace în pământ. Noi tindem să ne definim valoarea în funcție de utilitatea noastră. Dar este greșit. Faptul că Dumnezeu ne-a dat viață este primul indicator al valorii vieții noastre.
Sunt ceea ce Dumnezeu zice despre mine că sunt!
“Sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139,14)
Dacă uit că valoarea mea este dată de Cel care m-a creat, că sunt special pentru că am originea în divinitate, mă auto condamn la o viață în goană după vânt. Se întâmplă să ne plângem de milă și să protestăm împotriva vieții și a Celui care ne-a dat-o pentru că nu avem sau nu suntem ceea ce ne-ar fi plăcut să avem sau să fim.
Ne măsurăm importanța în această lume în funcție ceea ce putem face și nu din ceea ce putem fi. Suntem triști pentru minusurile din viața noastră și uităm adesea că avem și destule avantaje. Nu sunt și nu voi fi împlinit dacă mă plâng mereu de ceea ce nu dețin, însă îmi voi găsi bucuria dacă administrez înțelept cea mai de preț posesie, viața.
Nu poate fi nimic valoros în ceea ce se demodează!
De aceea, este risipă să renunți la dragoste, bunătate, omenie, altruism, etc, pentru a obține lucruri, titluri și renume care se veștejesc precum frunzele toamna.
Să nu uităm că cea mai importantă parte a vieții noastre nu se scrie aici pe acest pământ și că ce este mai frumos, de acum urmează. Dar până atunci avem privilegiul ca acum, fiecare dintre noi să strălucim ieșind în evidență prin nenumărate gesturi de iubire, bunătate, compasiune și dăruire dezinteresată față de semenii noștri.
